Arestările din ziua de 1 aprilie 1941
Acei, care s-au salvat din ghearele morţii, vor fi hăituiţi, prinşi şi întemniţaţi de către cerberii regimului totalitar. Pe data de 1 aprilie au fost arestaţi 260 de martiri. Ei vor fi escortaţi la Hliboca. Fiind închişi în beciurile Secţiei Raionale a NKVD-ului, au trecut prin toată gama de metode de tortură şi bătăi bine cunoscute. După trei săptămâni de calvar, chinuri cristice şi interogatorii bestiale, 200 de băştinaşi au fost eliberaţi, fiind deportaţi în iunie, acelaşi an. 60 de osândiţi au apucat drumul Gulagurilor staliniste, unde vor fi nimiciţi. Puterea sovietică s-a răfuit crunt cu „trădătorii patriei socialiste”. Martirii de la Fântâna Albă au împărtăşit destinul martirilor de la Lunca. Masacrul din Poiana Varniţei rămâne pentru totdeauna în memoria neamului, fiindcă martirii căzuţi la Lunca şi Fântâna Albă sunt o părticică a măcelăriei conştiinţei neamului, a talentului său masacrat. Mitropolitul Antonie Plămădeală menţiona: „Suntem contemporani cu strămoşii şi ei sunt contemporani cu noi. Nobleţea lor e nobleţea noastră, vitejia lor e vitejia noastră, victoriile lor sunt victoriile noastre, suferinţele lor sunt suferinţele noastre. Apărându-le memoria, ne apărăm pe noi. Noi suntem prelungirea lor în istorie, aşa cum urmaşii vor fi prelungirea noastră”.
În numărul celor 260 de băştinaşi, arestaţi în ziua de 1 aprilie 1941, au intrat şi fraţii Lazăr şi Toader Alerguş din Cupca. Primul s-a născut în 1922, iar al doilea a venit pe lume în 1919. Ambii erau ţărani cu studii medii. Lazăr a fost interogat de către zbirii regimului totalitar timp de 21 de luni, iar Toader a suferit chinurile cercetărilor bolşevice 20 de luni. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îi condamnă pe amândoi la câte 10 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru trădarea patriei”. Martirii au dorit să trăiască în libertate, în Patria strămoşilor lor.
Tot în aceeaşi zi îndoliată a nimerit în mâinile grănicerilor sovietici şi românul Gheorghe Carp, născut la 1905, în localitatea Carapciu, ţăran, poseda studii primare. Fiind supus fioroaselor metode de tortură stalinistă, închide ochii pentru totdeauna pe data de 1 noiembrie, acelaşi an, în lagărul comunist din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă.
La 1 aprilie 1941 sunt încătuşaţi ţăranii Gheorghe al lui Sava Ioneţ, născut în 1906, şi Ion al lui Grigore Ioneţ, născut la 1904. Ambii au venit pe lume în satul Carapciu din Bucovina. Vor fi condamnaţi de către autorităţile sovietice la câte 5 ani de exil „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”.
Tot în Carapciu s-au născut şi ţăranii Petru al lui Grigore Irimescu şi Traian al lui Gheorghe Irimescu. Primul a văzut pentru prima dată lumina zilei în 1904, iar al doilea s-a născut la 1918. Nemărginitul dor de libertate i-a adus în Poiana Varniţei, în acea primăvară istorică. Arestările au constituit pentru ei începutul calvarului, care a durat până în toamna însângerată a aceluiaşi an. Traian Irimescu a trecut în lumea celor drepţi pe data de 23 octombrie, iar Petru Irimescu şi-a luat rămas bun de la lume în ziua de 25 noiembrie. Au murit în chinuri cristice, ducând cu ei crezul în nemurirea sufletului mioritic.
În acea zi neuitată de început de Prier va fi arestat şi polonezul Franz Korjenevski, născut la 1900, în localitatea Carapciu, neştiutor de carte, ţăran. Pe data de 17 iunie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 5 ani de exil „pentru trădarea patriei”.
În satul Carapciu a venit pe lume şi ţăranul Ion Lutic, la 1901. Persecutat cu cruzime de către autorităţile bolşevice pentru participarea la „Răscoala din 1 aprilie 1941”, se stinge din viaţă pe data de 25 octombrie, acelaşi an, într-un lagăr stalinist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse.
În localitatea Carapciu s-a născut, la 1897, Constantin Nicolaiciuc, ţăran, poseda studii primare. Fiind arestat de grănicerii sovietici în ziua de 1 aprilie 1941, va trece prin chinurile cristice ale închisorilor comuniste. Ajuns la capătul răbdării, moare pe data de 25 martie 1942, în blestematul lagăr din regiunea Sverdlovsk.
Tot în acest sat-martir Carapciu a văzut lumina zilei, în 1914, ţăranul Florea al lui Simion Opaiţ, care a participat, alături de mulţi consăteni ai săi, la „Răscoala din 1 aprilie 1941”. Pe data de 4 noiembrie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 5 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”.
În Carapciu, la 1905, s-a născut şi Florea al lui Vasile Opaiţ, ţăran, poseda studii medii. Încătuşat în ziua de 1 aprilie 1941, va fi supus interogatoriilor bestiale, trecând prin toată gama de metode de tortură sovietică. Sleit de puteri, cu sufletul plin de durere, moare pe data de 13 octombrie, acelaşi an, în lagărul din Sverdlovsk al Federaţiei Ruse.
În satul Carapciu, în anul 1898, şi-a făcut apariţia în această lume ţăranul Ion al lui Grigore Opaiţ. „Pentru trădarea patriei” socialiste va fi condamnat de către autorităţile bolşevice la 5 ani de exil. Închide ochii pentru totdeauna în ziua de 17 iunie 1942, în regiunea blestemată Sverdlovsk.
În ziua de 1 aprilie 1941 sunt arestaţi fraţii Gheorghe şi Ilie Şorodoc, din localitatea Carapciu. Primul s-a născut în 1897, al doilea la 1896. Ambii ţărani posedau studii medii incomplete. Ilie moare pe data de 1 noiembrie, iar Gheorghe în ziua de 3 decembrie, acelaşi an. Amândoi au rămas să-şi doarmă somnul veşnic în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă.
Nicolae Tovarniţchi s-a născut la 1906, în Carapciu. La 1 aprilie 1941, cu dorul de libertate în inimă, a pornit către frontiera trasată de cei veniţi cu duiumul din alte ţinuturi, ca să treacă în Patria strămoşilor săi. Este ferecat în lanţuri şi supus teroarei comuniste în puşcăria din Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde va muri în ziua de 26 decembrie, acelaşi an.
Cu duhul neamului întruchipat în piept, s-a pornit către Patria istorică, în nemuritoarea zi de 1 aprilie 1941, tânărul Ilie Vladian, născut la 1923, în localitatea Pătrăuţii de Jos, fostul judeţ Storojineţ al României. Fiind arestat, va fi condamnat de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, pe data de 28 octombrie 1942, la 10 ani de temniţă „pentru intenţia de a-şi trăda patria”. A murit în lagărul bolşevic de muncă corecţională din Sverdlovsk, în ziua de 2 septembrie 1943.
Tot în acea zi de primăvară au căzut în mâinile călăilor stalinişti Gheorghe al lui Sava Zegrea şi Vasile al lui Tănase Zegrea. Ambii ţărani erau născuţi în satul Suceveni din Bucovina istorică. Gheorghe a venit pe lume în 1905, iar Vasile la 1900. Fiind transferaţi în regiunea Sverdlovsk, vor închide ochii pentru totdeauna departe de glia străbună. Gheorghe Zegrea a murit pe data de 8 iulie 1942, iar Vasile Zegrea a coborât în veşnic îngheţatul pământ al Siberiei la 9 februarie, acelaşi an.
Martirii arestaţi în sângeroasa zi de 1 aprilie 1941 au trecut în lumea celor drepţi cu dorul de Libertate şi Ţară în inimi. Duşi în acele ţinuturi bătute de vânturi sălbatice şi de ierni îngheţate, ei s-au transformat în brazi falnici şi temerari, în care au urcat sufletele lor, împânzind întreaga întindere siberiană. Freamătul acestor brazi, străbătând timpuri şi frontiere, ajunge până la noi, în Bucovina lor dragă, fiindcă sufletul patriotului-martir e nemuritor.
Aprilie cu răni adânci
În sângeroasa zi de 1 aprilie 1941 a intrat în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS românul Leontie al lui Sava Şorodoc, născut la 1907, în satul Trestiana (Dimca), ţăran, neştiutor de carte, acuzat de autorităţile staliniste de „trădare de patrie”. Tot în aceeaşi zi va fi încătuşat şi ucraineanul Ilie Sanduleac, apărut în această lume la 1924, în orăşelul Hliboca din fostul judeţ Storojineţ al României. Pe data de 14 iunie 1941, Tribunalul Militar al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”, fiind întemniţat într-un lagăr comunist de muncă corecţională din nemărginita Uniune Sovietică.
Paulina a lui Hariton Sucevan s-a născut la 1918, în frumosul şi istoricul oraş de pe malul Prutului. În neuitata zi de început de Prier, românca a participat la „Răscoala din 1 aprilie 1941”. Este arestată de grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS şi porneşte pe „drumul de sânge”, mânată de „ciubota de chirză a puterii”. Primeşte 3 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională.
Persecuţiile bolşevice, îndreptate împotriva participanţilor la „Răscoala din 1 aprilie 1941”, au continuat şi în zilele următoare. Pe data de 2 aprilie, călăii regimului totalitar sovietic au întemniţat 5 ţărani din localitatea Pătrăuţii de Sus. În închisoarea din Cernăuţi vor fi aruncaţi: Gheorghe al lui Nicolae Bogdan, născut în 1912; Ilie al lui Andrei Cucereanu, născut în 1909; Ilie al lui Tudor Simionescu, născut în 1911; Aurel al lui Metodie Ursulean, născut în 1922; Constantin al lui Gheorghe Cuciureanu, născut în 1915. Toţi au apucat drumul suferinţelor spre regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă, unde vor fi nimiciţi. Gheorghe Bogdan a murit pe data de 16 noiembrie 1942; Ilie Cucereanu s-a stins din viaţă la 1 noiembrie 1941; Ilie Simionescu a trecut la cele veşnice în ziua de 17 septembrie 1942; Constantin Cuciureanu a pornit spre împărăţia Domnului la 12 mai 1942. Aurel Ursulean, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS din 21 august 1943, primeşte 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”.
Tot în aceeaşi zi de aprilie cuprins în doliu este arestat Gheorghe al lui Teodor Nituşcă, din acelaşi sat Pătrăuţii de Sus. Martirul s-a născut în 1914, a obţinut studii medii incomplete. Pe data de 1 aprilie 1941, când întreaga suflare românească din Valea Siretului s-a adunat la Varniţa, pornind spre „Ţara din zare”, tânărul pătrăucean se afla în primele rânduri ale luptătorilor pentru idealul libertăţii. Nu l-a răpus glontele ucigaş al staliniştilor, dar va fi încătuşat şi aruncat în beciurile închisorii cernăuţene. A suportat cu stoicism cele mai dureroase bătăi, fiindcă ştia că „în tot ceea ce înfăptuim măreţ se află prezenţa noastră în identitatea naţională, care este temelia fundamentală a neamului, răstignit pe cruce”. A pornit spre „Sălaşul străbunilor” cu demnitate, la 16 ianuarie 1942, din blestematul lagăr din Sverdlovsk, fiindcă a trăit cu demnitate şi curaj, lăsându-şi urmele vii şi grele pe pământul vetrei străbune.
La 1 aprilie 1941, cu „ţăranii ce-au plecat în rând” spre Patria îmbrăcată „în straiele credinţei geto-dace”, a dorit, „cu visele de-o viaţă” să ajungă în Ţara demnităţii. A doua zi, 2 aprilie, încape în mâinile grănicerilor stalinişti din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS şi apucă drumul, în vagoane zăvorâte, către Siberia, ce „se-nchide în taiga”. În regiunea Sverdlovsk, pe data de 12 mai 1942, în acei zi de primăvară cu „voci flămânde” şi „cu libertatea atârnată-n jalbă”, într-un lagăr bolşevic „de dincolo de sârmă”, s-au închis pentru totdeauna ochii ţăranului român Gherasim al lui Nicolae Nicolaevici, născut la 1900, în localitatea Pătrăuţii de Sus. Acolo, în Sverdlovskul Federaţiei Ruse, „sunt morţii din Fântâna Albă”. Ei au trecut în veşnicie.
Nicolae al lui Simion Galac, născut în 1906; Gheorghe al lui Nicolae Holunga, născut la 1902; Dumitru al lui Onufrie Moldovan, născut în 1913; Ilie al lui Ion Melniciuc, născut la 1903. Toţi patru au venit pe lume în satul Carapciu din Bucovina. Ei au fost arestaţi în ziua de 2 aprilie 1941. În lagărul bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk şi-a găsit mormântul Nicolae Galac. El a pornit spre zările albastre ale cerului la 4 noiembrie 1942. Ceilalţi trei vor primi câte 10 ani de suferinţă în temniţele staliniste. Sentinţele pronunţate au devenit „chemarea de jertfă”, care răzbate ca un ecou, ca o „rană amară” în Siberia fără sfârşit.
În mâinile staliniştilor, pe data de 2 aprilie, au intrat: Ion al lui Teodor Ghiza, născut în 1914; Ion al lui Simion Opaiţ, născut la 1920; Vasile al lui Ion Ovaciuc, născut în 1903; Mihai al lui Ion Plevan, născut la 1910. Toţi au văzut lumina zilei în localitatea Cupca din fostul raion Hliboca. În blestemata regiune Sverdlovsk a închis ochii pentru totdeauna românul Vasile Ovaciuc, trecând în lumea celor drepţi la 7 noiembrie 1941. Ceilalţi martiri sunt condamnaţi de către puterea sovietică la câte 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”. Au apucat drumul calvarului spre fioroasele lagăre comuniste de muncă coreţională.
Ţăranul Ion al lui Gheorghe Timiş, născut la 1912, în satul Cupca din Bucovina, a participat la „Răscoala din 1 aprilie 1941”. A doua zi este arestat de reprezentanţii autorităţilor staliniste „pentru trădarea patriei”. Când au început operaţiunile militare între România şi fosta Uniune Sovietică, românul va fi transferat în regiunea Sverdlovsk, unde se stinge din viaţă pe data de 13 iunie 1942. Familia sa, conform hotărârii din iunie 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS, va fi deportată în stepele pustii ale Kazahstanului. În ziua de 4 februarie 1942, în blestemata regiune Aktiubinsk, a trecut în lumea îngerilor fiica Elena, care a văzut lumina zilei în 1940. Peste două luni, la 4 aprilie, închide ochii pentru totdeauna scumpa soţie, Margalina Timiş, născută în 1912. Fiul Petru, care avea doar patru anişori, văzând că mămica nu mai dă semne de viaţă şi rămâne singur în această străinătate plină de durere, a cuprins cu mânuţele lui gâtul mamei aşa de tare, încât nimeni dintre cei prezenţi n-a cutezat să-i descleşteze mâinile. Plângeau toţi deportaţii. Trei zile a rezistat sărmana-i inimă. Pe data de 7 aprilie 1942, copilul a murit la sânul mamei sale neînsufleţite.
Tot în ziua de 2 aprilie 1941 a fost încătuşat şi ţăranul Ilie al lui Vasile Zegrea, născut în 1890, în sarul Suceveni din Bucovina istorică. Pe data de 20 mai, acelaşi an, Tribunalul Militar al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 10 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru trădarea patriei”.
În acei zi de început de primăvară sunt arestaţi vrednicii români din istorica şi frumoasa localitate Trestiana (Dimca). În mâinile iscoadelor comuniste nimeresc: negustorul Andrian al lui Eugen Lastoveţchi, născut la 1907, cu studii medii; poştaşul Dumitru al lui Ion Mihailiuc, născut la 1912, cu studii medii incomplete; ţăranul Nicolae al lui Ion Mihailiuc, născut la 1922, cu studii medii. Tustrei au participat la „Răscoala din 1 aprilie 1941”. Sunt duşi în interiorul fostei Uniuni Sovietice, unde martirul Andrian Lastoveţchi, „cu graiul blând”, cuprins de chinuri grele, a părăsit această lume la 1 decembrie 1941, coborând „în singurătatea pământului străin”, când primii fulgi cădeau peste întinsurile mari ale regiunii Sverdlovsk, împânzite cu numeroase lagăre ale morţii. Ceilalţi doi martiri vor primi, pe data de 14 noiembrie 1942, câte 10 ani de detenţie „şi peste ziduri negre de-nchisoare domneau nopţile cu stele sângerânde”.
La „Răscoala din 1 aprilie 1941” a participat şi tânărul Gheorghe al lui Teodor Magas, care a venit pe lume tot în mândrul sat Dimca, la 1913. A doua zi, pe data de 2 aprilie, este încătuşat de reprezentanţii regimului totalitar stalinist şi acuzat de „tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat”. Porneşte, în vagoane zăvorâte, spre regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde se stinge din viaţă la 28 mai 1942. Rudele sale vor fi aspru pedepsite de către „eliberatori”. Tatăl, Teodor al lui Nicolae Magas, născut la 1881, se îndreaptă, împreună cu soţia, Leontina, născută la 1892, şi copiii: Aurora, născută la 1930; Vasile, născut la 1920; Viorica, născută la 1932; Dumitru, născut la 1927; Dochiţa, născută la 1923; Leontie, născut la 1928; Mircea, născut la 1934, spre stepele pustii şi fără margini ale Kazahstanului, fiindcă toţi aveau relaţii de rudenie cu „un trădător al patriei”. În blestemata regiune Aktiubinsk au rămas osemintele tatălui şi a fratelui Vasile. Ei au plecat în împărăţia cerului, spre locul de odihnă veşnică, în noiembrie 1943.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de cercetări istorice și culturale Cernăuți
(Va urma)
Părțile anterioare din articol le găsiți aici:
