„Bătuţi în cuie pe Crucea Mântuitorului”
Tema masacrului din Poiana Varniţei (Fântâna Albă) s-a aflat în atenţia comunităţii ştiinţifice din România şi Ucraina în timpul Conferinţei ştiinţifice internaţionale din ziua de 31 martie 2017, desfăşurată în incinta Universităţii Naţionale „Iu. Fedkovyci” din Cernăuţi. Ea a fost organizată de Centrul de Studii Româneşti din cadrul Universităţii cernăuţene, Asociaţia Convergenţe Europene din Bucureşti, Institutul pentru Democratizare şi Dezvoltare din Cernăuţi, cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi. Referindu-se la această Conferinţă, presa din România menţiona: „Profesori universitari, cercetători, urmaşi ai victimelor dar şi oameni politici au vorbit despre contextul istoric în care a avut loc tragedia de la Fântâna Albă, au prezentat mărturii ale martorilor şi au punctat atât importanţa unui dialog comun româno-ucrainean pe această temă, cât şi necesitatea aprofundării cercetărilor ştiinţifice de calitate, astfel încât să se afle cu exactitate numărul victimelor, numele acestora, dar şi cine se face vinovat de această tragedie despre care există mai multe întrebări decât răspunsuri”.
La lucrările Conferinţei a participat doamna Eleonora Moldovan, fostul Consul General al României la Cernăuţi, care „a punctat faptul că regimul comunist a avut consecinţe negative în memoria oamenilor, atât în România şi în Ucraina, şi consideră că este important ca membrii comunităţii academice din cele două ţări să se întâlnească pentru a avea un dialog punctual, axat pe tragediile din istoria noastră comună”.
În continuare presa scria: „La rândul său, preşedintele Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, Petru Grior, a prezentat „Cartea Durerii”, volumul V, în care este descris, pe baza documentelor de arhivă, calvarul prin care au trecut românii bucovineni în perioada stalinistă. El a ţinut să puncteze că nu se ştie câte gropi comune au fost la Fântâna Albă întrucât nu există mărturii exacte, iar numărul victimelor nu se va cunoaşte niciodată dacă nu se vor face cercetări şi nu vor fi deshumaţi cei ucişi”.
Ideea efectuării unei deshumări a martirilor, seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici în acea zi sângerândă de început de aprilie îndoliat, a fost susţinută de către mult regretatul colonel Nicolae Nicolovici din Rădăuţi, România. Profesorii de la Universitatea cernăuţeană au declarat că deshumările martirilor de la Fântâna Albă pot fi realizate de către studenţii cernăuţeni de la Facultatea de Istorie în colaborare cu studenţii Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Prezent la Conferinţă, parlamentarul român Eugen Tomac a subliniat: „Cred că lucrurile pot fi mult mai consolidate între statele noastre dacă va exista o colaborare bilaterală la nivel de cercetare pentru a prezenta din punct de vedere ştiinţific un tablou cât mai exact a ceea ce s-a întâmplat atunci, cu cifre exacte, cu cine a dat ordinul şi tot ceea ce ţine de decizia criminală care s-a dat atunci”.
Eugen Tomac „a amintit că în România s-au făcut doi paşi importanţi pentru aflarea adevărului, respectiv declararea de către Parlament a zilei de 1 aprilie drept Ziua comemorării victimelor de la Fântâna Albă şi comemorării tuturor celor care şi-au pierdut viaţa în gulagurile sovietice şi crearea unei comisii parlamentare care va elabora un raport în care se va recomanda începerea unui dialog între cele două state, pentru adoptarea unei poziţii comune pe acest subiect”.
Parlamentarul român a ţinut să afirme: „Eu cred că aceste tragedii nu au nici naţionalitate, nici culoare politică sau un alt interes, ci ele sunt evenimente care marchează puternic cele două state şi ar trebui să avem un dialog cât mai strâns, pentru a duce un omagiu la nivel de ţări cu privire la această tragedie, care s-a petrecut în Bucovina”.
Despre masacrele de la Fântâna Albă s-a scris, se scrie şi se va scrie, fiindcă „cât va fi omenire, se va scrie şi istorie, care rămâne peste veacuri conştiinţa ei”. Savantul Dorin Popescu menţionează: „Un proiect ştiinţific privind Fântâna Albă (cercetarea sistemică a tuturor arhivelor şi efectuarea de cercetări arheologice în teren), chiar şi unul comun româno-ucrainean, lipseşte încă, deşi importanţa acestuia este uriaşă”.
„Timpul scoate adevărul la lumină”
Încă multă trudă şi răbdare trebuiesc depuse în direcţia cercetării masacrelor de la Lunca şi Fântâna Albă, din iarna şi primăvara anului 1941. Anticii spuneau: „Păstraţi încrederea, căci timpul scoate adevărul la lumină”.
Dumitru Covalciuc, despre care Paul-Mircea Iordache accentua că „este un cunoscut scriitor român din perimentrul bucovinean şi, deasemenea, un publicist remarcabil, autorul almanahului „Ţara fagilor”, intelectual militant, cu o operă binecunoscută românilor din ţară dar, mai ales, românilor din nordul Bucovinei”, sublinia: „Şi-mi spune un ziarist – ucrainean, dar bucovinean de origine – că a fost în arhiva grănicerilor, la Moscova, şi a stat şi a descoperit toată documentaţia cu Fântâna Albă. Rapoartele… Şi-mi spune: „Eu nu-ţi arăt, dar îi ceva straşnic. Eu vreau trei sute de dolari – drumul, hotelul”. Eu, de unde să iau banii?… Mă duc la Târgu-Mureş şi povestesc – scoteam acolo o revistă, atunci — , era ziua de salariu: ungurii mi-au luat pălăria de pe cap şi mi-au pus banii, dar românii, nu. Şi-atunci am zvârlit pălăria cu totul, şi-am spus: nu cumpăr documente româneşti cu bani străini”.
Acest cărturar de marcă al neamului afirma: „Nu mi-a dat nimeni!… Şi-acela a vândut documentele. Cui a vândut, nu ştiu. Doi ani m-aşteptase omul. N-am avut eu, dolari, atunci… Iată, sunt multe lucruri de făcut! Se găsesc multe documente în arhive, dar trebuie să ai noroc şi trebuie să ştii a lucra. Uneori, stai în arhive o săptămână şi n-ai găsit o informaţie”.
În săptămânalul „Monitorul Bucovinean” din 7 aprilie 2022, Nicolae Şapcă, directorul ziarului, în materialul „Rugăciuni la Fântâna Albă, iar în zile de război cu ruşii”, aducea la cunoştinţa cititorilor faptul că „un fost angajat şi coleg din redacţia noastră”, referindu-se la masacrul de la Varniţa, susţine „că la Moscova sunt trei dosare în care e posibil să fie foarte multă informaţie pe care noi încă nu o cunoaştem”.
Reiese că scriitorul Dumitru Covalciuc a spus lucruri adevărate în 2015.
„Sângele martirilor este sămânţa bisericii”
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, după efectuarea unor vaste şi temeinic argumentate cercetări, organele responsabile ale autorităţilor româneşti, aflate în ţinutul mioritic, în Raportul „Răzvrătirea românilor din ţinutul Sucevenilor contra stăpânirii ruseşti din primăvara anului 1941”, relatau: „În primăvara anului 1941, românii bucovineni, nemaiputând suporta jugul stăpânirii ruseşti şi încercările de desfiinţare a naţionalismului, în care s-au regăsit românii din Bucovina după ocuparea Nordului acestei provincii româneşti de către soviete, au încercat să pună în aplicare unul dintre cele mai frumoase şi mai înălţătoare acţiuni: trecerea în grup a frontierei trasate temporar prin mijlocul Bucovinei însângerate de către bolşevici, acţiune însă, care, din lipsa unui conducător responsabil a eşuat, fiind plătită cu viaţa celor mai buni fii ai comunelor româneşti din judeţul Storojineţ, parte din aceştia fiind omorâţi, iar parte prinşi şi deportaţi în regiunile de gheaţă ale Siberiei, de unde nimeni nu ştie dacă se va mai întoarce vreunul înapoi vre-odată”. La baza acestor afirmaţii stăteau declaraţiile martorilor „oculari la întreaga acţiune şi participanţi direcţi la „răscoala din 1 aprilie 1941”.
Datorită acestor cercetări, la începutul anului 1943, a apărut „Tabelul de locuitorii morţi şi identificaţi din revoluţia din 1 aprilie 1941”, în care au intrat numele a 24 de martiri identificaţi, „cu specificarea comunei de origine”. Conform acestui Tabel, în Poiana Varniţei au căzut 5 martiri din comuna Cupca, 4 martiri din comuna Suceveni, 8 martiri din comuna Carapciu, 3 martiri din comuna Pătrăuţii de Jos, 2 martiri din comuna Petriceni, un martir din comuna Iordăneşti şi o martiră din comuna Pătrăuţii de Sus. Lista aparţine Preturei plăşii Storojineţ.
În vara anului 1942, Inspectoratul de Jandarmi din Cernăuţi, în urma cercetărilor întreprinse, a întocmit „Tabelul nominal de persoanele de pe teritoriul rural al Inspectoratului din nordul Bucovinei, executate de sovietici fără sentinţă”. În Tabel au fost incluşi încă doi martiri, care au murit la Fântâna Albă, şi n-au intrat în lista, alcătuită de Pretura plăşii Storojineţ. Astfel, au fost scoase la lumina zilei numele a 26 de martiri. Tabelul în cauză cuprinde un număr de 79 de băştinaşi (51 de origine română, 26 ucraineni şi 2 nemţi) din diverse localităţi ale ţinutului, care şi-au pierdut viaţa, fiind nimiciţi mişeleşte de către maşina infernală de represalii a primului stat socialist din lume.
Reieşind din aceste două Tabele, în 2015, Centrul de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi a publicat, în „Cartea Durerii”, partea a cincea, lista martirilor căzuţi la Fântâna Albă, conform documentelor de arhivă, în care au intrat numele a 26 de martiri.
Tot în 2015, neobositul cercetător al trecutului regiunii Cernăuţi, apucând toiagul drumeţiei şi cu focul dragostei de Neam în suflet, a pornit la drum, cercetând minuţios, ca în totdeauna, monumentele apărute în localităţile din fostele raioane Hliboca şi Storojineţ, consacrate memoriei martirilor. Adevăratul patriot a realizat o faptă nobilă, care trebuia îndeplinită de către cele două Societăţi „Golgota” prin intermediul filialelor lor, dacă ele există, în oraşele şi satele din regiune şi din Ucraina. Dumitru Covalciuc, datorită cercetărilor întreprinse, a declarat: „În fiecare sat de pe valea Siretului, pe cruci, sunt trecuţi cei care au murit la Fântâna Albă: ba-s opt, ba-s cinci, ba-s doisprezece; 28 au murit, acolo”. Aşadar, la lumina zilei a apărut cifra de 28 de martiri, care nu se deosebeşte esenţial de celelalte două cifre anterioare, şi care este socotită de mult regretatul scriitor ca cifră definitivă. Rămâne să aflăm numele a încă doi martiri, osemintele cărora îşi dorm somnul veşnic în Poiana Varniţei. Acest lucru poate fi dus până la capăt prin realizarea deshumărilor „şi efectuarea de cercetări arheologice în teren”, după cum afirmă savantul Dorin Popescu. Osemintele martirilor, seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici cu atâtea decenii în urmă, trebuiesc scoase din glia vetrei străbune, stropite cu lacrimile urmaşilor şi cu agheasma Învierii Mântuitorului, şi înmormântate creştineşte înapoi în pământul strămoşesc, prin dangătul de jale al clopotelor de aramă din lăcaşurile sfinte ale ţinutului străbun, fiindcă aşa-i lăsat de la Domnul. Aşa s-a procedat cu martirii de la Lunca, în 1942. „Sângele martirilor este sămânţa bisericii”.
Afirmările că „numărul celor ce-şi dorm somnul sub brazii din pădurea Varniţei este de zeci de ori mai mare” sau acest număr constituie câteva mii de martiri, după cum s-a spus până în prezent şi se mai declară şi astăzi, n-au la baza lor nici o sursă documentară. Cine afirmă astfel, are tot dreptul să argumenteze cele spuse. Cred că adevărul se află, ca în toate timpurile, de partea lui Dumitru Covalciuc. „Istoria spune că multe decenii/ Martirii aşteaptă, retraşi în morminte,/ Ca mândra lor Ţară să-i ştie pe nume,/ Să-i pomenească în zilele sfinte”. Fiecare nume are importanţă, fiindcă fiecare nume este o părticică a neamului masacrat. Publicarea listei integre a martirilor „înseamnă nu doar reabilitarea victimelor comunismului, ci şi săvârşirea unui act de justiţie”. Fără aceste nume „trecutul nostru ar părea aşa cum şi-ar fi dorit autorităţile comuniste de atunci: luminos, fără crime comise de potentaţii zilei”.
„Morţii cer dreptate şi adevăr”.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de cercetări istorice și culturale Cernăuți
(Va urma)
Primele două părți din articol le găsiți aici:
