13.4 C
Chernivtsi
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Excavatorul le va fi de folos

Trebuie citit

În preajma Zilei profesionale a lucrătorilor din domeniul comunal-locativ (17 martie) la Hliboca a ajuns un excavator modern în valoare de 2,7 milioane de grivne. După cum anunță autoritățile locale pe site-ul oficial, aceasta a devenit posibil grație parteneriatului pe care comuna îl are cu Programul USAID DOBRE, demarat încă în anul 2020, hlibocenii fiind aleși să participe în etapa a doua a proiectului.

„Datorită consultărilor publice desfășurate în aprilie anul trecut, am reușit să identificăm principalele nevoi de îmbunătățire a serviciilor comunității noastre în condiții de război. La consultări au luat parte locuitorii activi ai comunității, tinerii, reprezentanții întreprinderilor locale și ai celor relocate, lucrătorii sferei comunale și ai autoadministrării locale, persoane strămutate intern, starostii și conducerea primăriei”, — povestesc cei de la CT Hliboca.

Fiind stabilite prioritățile, a fost elaborat un program de ameliorare a serviciilor intitulat „Construcția, reparația și deservirea drumurilor și trotuarelor”, care ulterior a fost adoptat de către deputații locali la sesiune.

„Drept urmare, am primit un buldoexcavator performant, care va începe deja din această lună să presteze servicii privind repararea și întreținerea drumurile comunității. Suntem sincer recunoscători partenerilor noștri, tuturor consultanților, coordonatorului și specialistului de programe pentru dezvoltarea comunităților în zona de vest a Programului USAID DOBRE, Marina Dudiak, șefei secției de dezvoltare economică și investiții a Primăriei comunei Hliboca, Svetlana Grigorenco, lui Iuri Soroșciuc, Vasili Zelenivschi, Nicolai Bogdan pentru sprijinul și ajutorul atât de valoros. Suntem siguri că cooperarea noastră se va consolida și se va dezvolta în paralel cu îmbunătățirea calității serviciilor oferite de comunitate.

De asemenea, îi felicităm sincer pe lucrătorii noștri din domeniul comunal-locativ cu prilejul zilei lor profesionale. Le mulțumim pentru munca depusă, pentru disponibilitatea de a ajuta în orice moment!”, — se mai arată în comunicatul Primăriei Hliboca.

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol