11.9 C
Chernivtsi
miercuri, octombrie 28, 2026

CONCURSUL „PUTEREA CALULUI BUCOVINEAN”, LA A DOUA EDIȚIE ÎN OPRIȘENI

Trebuie citit

Pe data de 25 octombrie, din inițiativa lui Dumitru Pătravcean și a altor gospodari din satul Oprișeni, cu sprijinul primăriei Hliboca, al starostatului din Oprișeni și cu finanțare din partea mecenaților locali, s-a desfășurat a doua ediție a concursului sportiv al iubitorilor de cai de tracțiune „Puterea calului Bucovinean”. Scopul a fost păstrarea tradițiilor satului bucovinean și colectarea de fonduri pentru achiziționarea unui automobil special destinat centrului de veterani de război al comunității teritoriale Hliboca.Sărbătoarea a fost deschisă festiv de parada cailor, însoțită de reprezentantele hergheliei Malibu Stable din satul Vijenca, raionul Vijnița — Sofia Gulei și Anastasia Povașic.

Competițiile s-au desfășurat pe patru categorii:

  • Cai grei în pereche (peste 600 kg);
  • Cai ușori în pereche (până la 600 kg);
  • Un cal mare (peste 600 kg);
  • Un cal ușor (până la 600 kg).

La competiții s-au înregistrat 23 de echipe și peste 44 de cai de tracțiune. Geografia participanților a fost foarte largă: Oprișeni, Stănești, Privorochia, Stârcea, Hliboca, Cupca, Volcineții Vechi, Ciudei, Cireș, Migovo, Crasna, Mahala, Buda Mare, Bairachi, Dubova, satul Lîskî din regiunea Ivano-Frankivsk și oaspeți speciali cu cai din regiunea Poltava.

Conform regulamentului competiției, caii grei în pereche au tras o sanie cu greutatea de 2 tone și 380 kg pe distanța de 100 de metri, în limita a 3 minute.

Învingători au ieșit:

Locul I: Bodnar Nicolae din satul Ciudei, cu caii Buțâc și Caștan (1 min. 45 sec.);

Locul II: Marin Pojoga, gospodar din satul Cireș, cu caii Miraj și Caștan (2 min. 09 sec.);

Locul III: Constantin Cudric, gospodar din satul Buda Mare, cu caii Lesea și Zorica (2 min. 50 sec.).

Competiția cailor ușori în pereche (până la 600 kg) s-a desfășurat cu participarea a 9 echipe, care au tras o sanie cu greutatea de 1 tonă și 600 kg (pe distanța de 100 m):

Locul I a fost câștigat de Valerii Șotropa din satul Buda Mare, cu caii Buian și Stela (0 min. 51 sec.);

Locul II: Emilian Marușceac din Buda Mare, cu caii Lesea și Stela (1 min. 03 sec.);

Locul III: Nicolae Pătravcean din Stănești, cu caii Orbit și Stela (1 min. 05 sec.).

Cea mai dificilă a fost competiția cailor grei fără pereche. Au fost înregistrați 6 cai de tracțiune care au tras o sanie cu greutatea de 1 tonă și 200 kg (timp limită: 3 min.):

Locul I: Nicolae Bodnar din satul Ciudei, cu calul Buțâc (89 m în 3 min.);

Locul II: Vasilii Miziuc din satul Lîskî (Ivano-Frankivsk), cu calul Zefir (68,30 m în 3 min.);

Locul III: Maxim Ilarionov din satul Mahala, cu calul Beldjuș (55,20 m în 3 min.).

În cadrul acestei categorii, în afara concursului, a participat și gospodarul Serghei Cudric din Buda Mare, care a dorit să încerce un cal ușor (până la 600 kg) la tragerea greutății de 1 tonă și 200 kg, obținând un rezultat uimitor: 70 m în 3 min.

Cea mai numeroasă a fost competiția cailor ușori fără pereche, cu 12 participanți la tracțiunea saniei de 800 kg (pe distanța de 100 m):

Locul I: Nicolae Pătravcean din satul Stănești, cu calul Orbit (1 min. 41 sec.);

Locul II: Gheorghe Marcu din satul Cupca, cu calul Raur (2 min. 14 sec.);

Locul III: Valerii Șovcopleas din Dubova, cu calul Buian (2 min. 36 sec.).

Câștigătorii competițiilor au fost decorați cu diplome, premii bănești, scrisori de mulțumire pentru participare și câte 50 kg de orz pentru cai. Conform regulamentului competițiilor, asupra cailor participanți nu au fost folosite metode de rele tratamente sau tortură. Folosirea biciurilor și a bâtelor a fost sever interzisă, atrăgând descalificarea participanților în caz de încălcare.În cadrul manifestării s-a desfășurat un mare iarmaroc, jocuri distractive pentru copii și o expoziție de animale.

Nicolai BODNARIUC,

arbitru în cadrul competițiilor

(special pentru „Monitorul bucovinean”)

P.S. După cum a informat redacția domnul Nicolai Popovici, starostele satului Oprișeni, în cadrul colectei de fonduri destinate achiziționării unui automobil pentru veteranii cu dizabilități întorși de pe front s-a adunat suma de 50.000 grivne. Cele mai importante contribuții au fost donația Fondului Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Oprișeni (10.000 grivne) și cea a antreprenorului Ștefan Bezușco (10.000 grivne). La această acțiune caritabilă au participat toți cei prezenți la competiție.

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol