Duminică, 25 octombrie 2026, Căminul cultural „Ciprian Porumbescu” din satul Iordănești a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul manifestării de încheiere și evaluare artistică din cadrul proiectului național pentru tineret „Scena oportunităților”. Inițiat de profesoara de chimie și informatică Ana Saviuc de la liceul din sat în calitate de coordonatoare de proiect, acest demers ambițios a oferit comunității un spațiu modern și proaspăt renovat, destinat valorificării și dezvoltării potențialului creativ al tinerilor din întreaga comună.
Desfășurată sub genericul inspirat „Plaiul meu cu ochi de dor”, întâlnirea creativă a reunit pe aceeași scenă elevii Gimnaziului Iordănești, ai Liceului din Iordănești și ai Liceului „Mihai Eminescu” din Carapciu, care au devenit principalii protagoniști ai sărbătorii.

Programul artistic a purtat amprenta conducătoarei artistice Zoia Lutic, fiind pregătit cu măiestrie alături de îndrumătoarele de cercuri artistice Irina Cârciu și Elena Mamolea. De asemenea, prezența elevilor de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu a fost marcată de o pregătire muzicală deosebită: coordonarea colectivului și pregătirea ansamblului coral au fost asigurate de Elena Tovarnițchi, care a contribuit decisiv la instruirea tinerilor interpreți.

Pe scena proaspăt renovată au evoluat ansamblul de dansuri „Ciobănașul”, de la Liceul din Iordănești, apreciat pentru dinamismul și energia momentelor coregrafice, precum și ansamblul vocal „Perla Siretului”, alături de solistele Patricia Moscal și Angelina Repciuc. Manifestarea a marcat totodată debutul scenic al tinerelor Marta Nițu, Jenica Boicu și Nicoleta Godoroja. Un moment deosebit l-a constituit prezența directoarei Gimnaziului local, Maria Opaiț, care, pe lângă supravegherea desfășurării evenimentului, a urcat pe scenă pentru a recita din versurile proprii.

Întreaga desfășurare a spectacolului a fost moderată de prezentatorul Andrei Popescu, în timp ce partea tehnică și sonorizarea au fost asigurate de Andrian-Vasile Ocrim și Artiom Panțir.
Succesul acestei inițiative a fost posibil datorită colaborării strânse dintre echipa de proiect și administrația publică locală. Primarul comunei Carapciu, Gheorghe Lutic, alături de colectivul Consiliului local Carapciu, a oferit susținere morală și organizatorică, adresând mulțumiri autorilor și coordonatorilor proiectului pentru viziunea și efortul depus în sprijinirea culturii.

Prin simplitate, port popular, cântec și joc, tinerii din Iordănești și Carapciu au demonstrat o profundă dragoste pentru valorile autentice. Deși proiectul „Scena oportunităților” s-a încheiat oficial, spațiul proaspăt modernizat rămâne un centru vibrant dedicat afirmării și îndeplinirii visurilor tinerelor generații.
Nicolae ȘAPCĂ
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/


