Pe lângă rolul de prietenă, dovedit în numeroase rânduri și circumstanțe, România pentru Ucraina este și un bun partener comercial, cel puțin, în ceea ce ține de regiunea Cernăuți. Despre aceasta sugerează, în speță, recentele date furnizate de Vama Cernăuți, privind volumul de export și import.
Astfel, potrivit instituției, în perioada ianuarie-octombrie 2026, valoarea totală a schimburilor comerciale în zona de competență a Vămii Cernăuți a constituit 2,1 miliarde de dolari SUA, în scădere cu 18,7% față de perioada similară a anului trecut. Exportul a crescut cu 49,4%, atingând cota de 407,6 mln dolari, în schimb, importul se află în regres, constituind 1,7 mlrd dolari.
Principala destinație a exportului ucrainean, ce trece prin Vama Cernăuți, rămâne România. Încolo se îndreaptă 29,2% din toate mărfurile exportate, iar cifra este in creștere cu 51,2%, față de anul trecut.
Un alt partener important este Polonia, cu o cotă de 8,4% din totalul exporturilor din perioada menționată, iar surpriza o reprezintă prezența Țărilor de Jos (Olanda) pe poziția a treia a clasamentului. După cum remarcă autoritățile vamale, între ianuarie-octombrie 2026 exportul către această țară s-a majorat aproape de trei ori, înregistrând o pondere de 8,3%.
La capitolul importurilor ce țin de zona de competență a Vămii Cernăuți, lideră este Turcia (24,9%). Din România vin 22,8% dintre mărfurile aduse de peste hotare, iar din Bulgaria — 14,4%.
„În pofida diminuării generale a schimburilor comerciale, exporturile înregistrează o creștere susținută. Deși valoarea importurilor continuă să o depășească semnificativ pe cea a exporturilor, decalajul dintre acestea se reduce. Uniunea Europeană rămâne principalul partener comercial, țările membre ale UE concentrând aproape 82% din valoarea exporturilor și circa 56% din cea a importurilor”, — notează sursa citată.
Referitor la structura pozițiilor de export, în primele zece luni ale anului curent, aproape jumătate din ele sunt reprezentate de produsele alimentare și cele agricole. Valoarea lor se ridică la 200,9 mln de dolari, consemnând o majorare de 70,5%, în raport cu perioada similară a anului trecut.
În particular, prin Vama Cernăuți, s-a exportat cel mai adesea florea-soarelui, în sumă de 32,7 mln dolari, produse din carne (30,8 mln dolari), porumb (28,5 mln dolari).
Pe lângă produsele agricole, o altă componentă considerabilă a exportului o reprezintă petrolul, cu o valoare de 61,3 mln dolari în primele zece luni ale anului.
Vorbind despre configurația importului, realizat prin zona de competență a Vămii Cernăuți, cel mai semnificativ salt l-au făcut acumulatoarele: în perioada respectivă din 2026 s-au cumpărat din străinătate de 16 ori mai multe astfel de articole, valoarea lor totală fiind de 70,6 milioane de dolari. De două ori s-a ridicat importul de medicamente, atingând o cotă de 34,6 mln dolari. Totodată, cu 51,1% s-au diminuat achizițiile externe de transformatoare (105,3 mln dolari).
„Produsele agricole își consolidează poziția în structura exporturilor, în timp ce, în cazul importurilor, se remarcă schimbări semnificative între diferitele grupe de mărfuri. Astfel, chiar și pe fondul diminuării generale a importurilor, anumite categorii de mărfuri înregistrează creșteri considerabile, fapt ce reflectă o reconfigurare a structurii comerțului exterior”, — se arată în raportul publicat de Vama Cernăuți.
Gheorghe SEMENIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/


