Chiar și aflându-ne la mii de kilometri distanță, suntem extrem de bucuroși să descoperim poveștile de succes ale bucovinenilor noștri care reușesc să se afirme peste hotare, în diverse ipostaze și domenii de activitate. Pentru noi, ca membri ai marii familii bucovinene, asemenea reușite reprezintă un motiv sincer de mândrie, iar în calitate de ziariști — este un bun prilej de a aduce în prim-plan oameni cu adevărat demni de apreciere și vrednici de toată lauda.
Totodată, astfel de exemple frumoase, când cineva de-al nostru izbutește să-și croiască un drum trainic departe de casă, printre străini, confirmă, iarăși și iarăși, că bucovinenii, oriunde n-ar fi, se descurcă de minune, sunt ageri la minte, sunt harnici, sunt dornici de muncă și nici nu-și uită rădăcinile, făcându-ne cinste în lumea mare.
Cel puțin, o așa impresie plăcută mi-a lăsat prospăta conversație purtată cu ciudeianca stabilită în Belgia, Maria Paduri. Vă puteți convinge și voi în rândurile de mai jos, văzându-i parcursul de viață al acestei doamne și cunoscând mai bine omul deosebit din spatele relatării noastră, care, după o primă etapă profesională dedicată învățământului din Bucovina, și-a găsit ulterior rostul în cadrul unor instituții importante din sfera socială a Belgiei, printre care reprezentanța locală a Crucii Roșii.
„Cea mai mare teamă a mea nu era dacă mă voi descurca într-o țară străină, ci cum se va adapta fetița la un mediu nou și la o altă limbă”
— Doamnă Maria, haideți pentru început, să ne povestiți puțin despre viața Dumneavoastră înainte de a pleca peste hotare.
— Mă numesc Maria Paduri (Stavarachii) și sunt originară din satul Ciudei. Am urmat Școala medie nr. 1 din localitatea natală în perioada 2001–2010, apoi Colegiul Pedagogic din Cernăuți, între anii 2010 și 2014, unde m-am pregătit pentru profesia de învățătoare a claselor primare.
În 2013, în timp ce eram în ultimul an la colegiu, am început și studiile la Facultatea de Filologie a Universității Naționale „Iuri Fedkovici” din Cernăuți, pe care am absolvit-o în 2017, devenind profesoară de limba și literatura ucraineană.
În același an, am revenit la școala în care învățasem, de această dată în calitate de profesoară. Între timp, instituția devenise Liceul nr. 1 din Ciudei. A fost o bucurie deosebită să mă întorc în instituția în care am învățat cândva și să contribui, la rândul meu, la educația și formarea altor generații. Am activat acolo până în 2022, an în care viața mea a luat o nouă direcție și am fost nevoită să pornesc pe un drum necunoscut, departe de meleagurile natale.
— Nu o să vă întreb de ce ați luat drumul străinătății, asta fiind evident, având în vedere timpurile pe care le trăim și câți bucovineni de-ai noștri sunt nevoiți să caute o soartă mai bună departe de casă… Dar, dezvăluiți-ne, unde ați ajuns în cele din urmă și cum ați reușit să vă adaptați într-o lume nouă și necunoscută?
— Decizia de a pleca în Belgia a fost una bine cântărită. Soțul meu lucra deja aici înainte deînceperea războiului, așa că aveam un punct de sprijin. Am rămas în Ucraina până laîncheierea anului școlar, iar în iunie 2022 am venit la Bruxelles împreună cu fetița mea, careavea atunci doar trei ani.
Cea mai mare teamă a mea nu era dacă mă voi descurca într-o țară străină, ci cum se va adapta fetița la un mediu nou și la o altă limbă. Îmi doream să-i ofer siguranță și să o ajut să treacă cât mai ușor prin această schimbare.
În ceea ce mă privește, eram încrezătoare că mă voi descurca, deoarece vorbeam franceza. Am luat lucrurile pas cu pas și, treptat, am început să-mi construiesc o nouă viață, atât personal, cât și profesional.
„Experiența mea de fostă profesoară m-a ajutat foarte mult”
— Cât de complicat a fost să vă găsiți un loc de muncă în Belgia? Ce dificultăți ați întâmpinat în acest proces de căutare?
— Sunt foarte recunoscătoare Belgiei pentru că mi-a oferit posibilitatea de a mă angaja oficial și de a-mi începe un nou parcurs profesional într-o perioadă dificilă. Când m-am adresat Centrului Public de Acțiune Socială (CPAS) pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă, cunoașterea a patru limbi — româna, ucraineana, rusa și franceza — a reprezentat un avantaj important.
La aproximativ patru luni de la sosirea în Belgia, am fost angajată ca asistentă administrativă în cadrul Cellule étudiante, departamentul care se ocupă de beneficiarii de ajutor social cu vârste între 18 și 25 de ani, indiferent de naționalitate.
Pe lângă sarcinile administrative, mă ocupam de traducere și mediere interculturală, facilitând comunicarea dintre beneficiari și instituție. Pentru mine, acel prim loc de muncă a însemnat șansa de a-mi valorifica experiența, de a deveni independentă și de a-mi găsi locul într-o țară nouă.
— Până la urmă, ați ajuns să activați în domeniul social. Despre ce instituții și ce posturi este vorba în cazul Dumneavoastră?
— Cum am spus, primul meu loc de muncă în Belgia a fost la CPAS, unde am activat timp de un an caasistentă administrativă în cadrul Cellule étudiante. Ulterior, am lucrat timp de un an ca mediatoare interculturală în cadrul proiectului ACAL, careurmărea să sprijine integrarea refugiaților ucraineni. Îi ajutam să înțeleagă sistemul belgian,organizam sesiuni informative și participam la vizite culturale, unde traduceam și explicaminformațiile prezentate.
După încheierea proiectului, am lucrat timp de trei luni la Ukrainian Voice, în calitate de coordonatoare socială în departamentul de asistență socială.
În cele din urmă, am candidat pentru un post de asistentă socială într-un centru de cazare al Crucii Roșii Belgiene, o organizație ale cărei valori le împărtășesc și în cadrul căreia îmi doream de mult timp să lucrez.
Fiecare experiență m-a ajutat să mă dezvolt profesional și să înțeleg mai bine nevoile oamenilor pe care îi sprijineam.
— Mai exact, cu ce vă ocupați în toată această perioadă de când vă desfășurați activitatea profesională în Belgia?
— În toți acești ani, am lucrat în diferite instituții și am întâlnit oameni cu experiențe și nevoi diverse. Deși responsabilitățile mele au fost diferite, scopul a rămas același: să-i ajut pe oameni să înțeleagă sistemul belgian și să găsească soluții pentru dificultățile cu care se confruntă.
Experiența mea de fostă profesoară m-a ajutat foarte mult. Atunci când explicam proceduri, drepturi sau etapele pe care oamenii trebuiau să le urmeze, aveam uneori sentimentul că, într-un fel, continui să fiu profesoară. Îmi era familiar să explic, să îndrum și să mă asigur că informațiile au fost înțelese.
În perioada în care am lucrat cu refugiații ucraineni, experiența mea personală de adaptare într-o țară străină m-a ajutat să le înțeleg mai bine dificultățile. Știam cât de greu poate fi să începi o viață nouă și cât de mult contează să întâlnești pe cineva care îți oferă îndrumare și înțelegere.
Pentru mine, cea mai mare satisfacție este să simt că munca mea are un rost și că pot contribui, chiar și printr-un gest mic, la îmbunătățirea situației altor oameni.
„Nu m-am simțit niciodată jignită sau tratată cu lipsă de respect din cauza faptului că veneam din altă țară”
— Pentru a vă angaja a fost nevoie să obțineți ceva studii speciale? Să zicem, în ceea ce privește limba sau altcareva aspect? Apropo, în ce limbă vă desfășurați munca și cât de important este acest factor în activitatea Dumneavoastră?
— Pentru primul meu loc de muncă în Belgia, echivalarea diplomelor nu a fost obligatorie. A trebuit să demonstrez că am studiile necesare și să susțin un test de limba franceză, pe care o stăpâneam deja la un nivel avansat.
În primul an de ședere, am făcut demersurile pentru echivalarea diplomelor obținute în Ucraina. De asemenea, am susținut un examen extern de validare a competențelor administrative, în urma căruia am obținut un certificat.
Vorbesc patru limbi: româna, ucraineana, rusa și franceza. Le-am folosit pe toate în activitatea mea profesională, în funcție de situație și de persoanele cu care interacționam. În domeniul social, cunoașterea limbilor este foarte importantă. Ea mă ajută să înțeleg nevoile oamenilor, să le explic procedurile și să le ofer îndrumarea de care au nevoie. Uneori, posibilitatea de a comunica în limba pe care o înțelege cel mai bine poate face o diferență enormă pentru cineva aflat într-o țară străină.
— În timpul serviciului, cu cine interacționați cel mai adesea: cu belgieni, cu oameni de-ai noștri care au plecat, de asemenea, peste hotare, cu reprezentanții altor popoare? Cum izbutiți să găsiți limbă comună cu toți?
— Am interacționat atât cu beneficiari din Ucraina și din alte țări, cât și cu angajați belgieni și reprezentanți ai diferitelor instituții. Activitatea mea presupunea comunicare permanentă și colaborare cu oameni din medii culturale și sociale diverse.
M-am bucurat să întâlnesc colegi belgieni care m-au sprijinit, m-au încurajat și m-au tratat cu respect. Nu m-am simțit niciodată jignită sau tratată cu lipsă de respect din cauza faptului că veneam din altă țară. Acest lucru m-a ajutat să mă integrez și să mă simt apreciată profesional.
Cred că limbajul comun se construiește prin comunicare, răbdare și respect reciproc. Cunoașterea limbilor străine mă ajută să depășesc barierele lingvistice, dar la fel de importante sunt empatia și dorința sinceră de a-l înțelege pe celălalt.
„Uneori nu poți rezolva totul, dar poți face ca omul din fața ta să se simtă mai puțin singur”
— Actualmente munciți pentru Crucea Roșie Belgiană. De cât timp faceți acest lucru? Cum ați reușit să ajungeți să activați la o instituție de asemenea calibru?
— Am început să lucrez la Crucea Roșie Belgiană în iunie 2025. Este o organizație ale căreivalori le împărtășesc și în cadrul căreia îmi doream de mult timp să activez, deoarece amurmărit cu interes activitățile sale umanitare.
Experiența acumulată în domeniul social, activitatea de mediere interculturală și cunoașterea mai multor limbi m-au ajutat să obțin acest post.
Am lucrat în centrul de cazare înainte de a intra în concediul de maternitate, iar de curând am revenit la activitate. Rolul meu este de asistentă socială și presupune sprijinire persoanelor aflate în dificultate, inclusiv în probleme administrative și financiare.
Pentru mine, posibilitatea de a face parte dintr-o asemenea organizație este atât o bucurie, cât și o responsabilitate. Îmi doresc să contribui la misiunea sa umanitară și să le ofer oamenilor nu doar îndrumare practică, ci și încrederea că nu sunt singuri în fața problemelor.
— Ce atribuții aveți în cadrul Crucii Roșii?
— Având funcția de asistentă socială într-un centru de cazare, mă ocup de însoțirea socială a persoanelor aflate în situații dificile. Activitatea mea presupune consultații sociale, identificarea nevoilor beneficiarilor și îndrumarea lor către serviciile potrivite. În funcție de fiecare situație, contactez instituții precum CPAS, spitale sau centre umanitare, pentru a facilita accesul la sprijinul necesar. De asemenea, colaborez cu echipa și particip la reuniuni în care analizăm situațiile întâlnite și căutăm soluții pentru îmbunătățirea sprijinului oferit.
Consider că asistența socială nu înseamnă doar să oferi informații sau să îndrumi o persoană către o instituție. Înseamnă să o asculți, să-i înțelegi nevoile și să cauți împreună cu ceilalți profesioniști soluții potrivite, păstrând întotdeauna respectul față de demnitatea fiecărui om.
— Cerințele sunt mari? Cât de greu este să activezi ca angajat al Crucii Roșii, în particular, și în domeniul social, per general? Ce este cel mai important într-o asemenea activitate?
— Munca în domeniul social este solicitantă atât profesional, cât și emoțional, deoarece lucrezi cu oameni care se confruntă cu diferite dificultăți, iar fiecare are propria poveste de viață.
Pentru mine, cel mai greu este să-mi gestionez empatia. Îmi este dificil să rămân indiferentă în fața suferinței oamenilor și, uneori, continui să mă gândesc la situațiile lor chiar și după ce ajung acasă. Îmi doresc să-i ajut, dar știu că nu toate problemele pot fi rezolvate atât de repede pe cât ne-am dori.
Cred că, pentru a lucra în acest domeniu, ai nevoie de empatie, răbdare, responsabilitate și respect, dar și de capacitatea de a asculta fără să judeci. Este important să vezi omul dincolo de problemele sale și să-l tratezi cu demnitate.
Una dintre cele mai mari satisfacții este să știu că am putut contribui, chiar și printr-un gest mic, la îmbunătățirea situației unei persoane. Uneori nu poți rezolva totul, dar poți face ca omul din fața ta să se simtă mai puțin singur.
„De când sunt departe, am învățat să prețuiesc și mai mult lucrurile simple, pe care înainte le consideram firești”
— Comunitatea bucovinenilor din Belgia, din câte știu, este una destul de numeroasă. Dar, există o legătură strânsă între bucovinenii din Belgia? Vă întâlniți, discutați, faceți anumite chestii împreună?
— Comunitatea bucovinenilor din Belgia este destul de numeroasă și mă bucur să știu că sunt atât de mulți oameni de-ai noștri aici. Chiar dacă suntem departe de meleagurile natale, legătura cu Bucovina rămâne importantă.
În ceea ce mă privește, păstrez această legătură și prin sprijinul pe care îl ofer celor care au nevoie de îndrumare. Mulți dintre consătenii mei și alți bucovineni mă contactează cu diferite întrebări, iar eu încerc să-i ajut cu drag, oferindu-le informații și îndrumându-i către instituțiile potrivite.
Cred că este important să ne sprijinim reciproc și să împărtășim ceea ce am învățat. Atunci când ești departe de casă, un sfat bun sau o mână de ajutor pot însemna foarte mult.
— Firesc că, în toată această perioadă de străinătate gândul vă duce, vrând-nevrând, și către acasă în Bucovina… De ce vă este dor cel mai mult de la noi? Poate ceva vă lipsește în mod deosebit? Apropo, de când ați plecat în Belgia, ați mai fost pe meleagurile natale?
— Îmi este dor de absolut tot ce înseamnă acasă: de familie, de rude, de prieteni, de satul natal și, bineînțeles, de casa mea. De când sunt departe, am învățat să prețuiesc și mai mult lucrurile simple, pe care înainte le consideram firești.
Bucovina este locul în care am crescut, am învățat și mi-am format caracterul. Acolo îmi sunt rădăcinile, amintirile și oamenii dragi. Oricât de mult m-aș adapta într-o altă țară, o parte din mine va rămâne întotdeauna acasă.
De când am plecat în Belgia, am reușit să revin pe meleagurile natale o singură dată. Mi-aș dori să pot merge mai des, să-mi revăd familia și prietenii și să mă bucur de locurile care îmi lipsesc atât de mult.
Cred că viața departe de casă te învață să privești altfel lucrurile obișnuite: o întâlnire cu cei dragi, o plimbare prin sat sau o zi petrecută alături de familie. Tocmai aceste momente ajung să aibă cea mai mare valoare.
„Belgia este țara care mi-a oferit o nouă șansă într-un moment în care viața mea s-a schimbat radical”
— Povestiți-ne câte ceva și despre Belgia ca țară: prin ce impresionează ea, cât de primitoare este pentru oamenii veniți din străinătate, cât de comodă este pentru trai?
— Pentru mine, Belgia este țara care mi-a oferit o nouă șansă într-un moment în care viața mea s-a schimbat radical.
Unul dintre lucrurile care mă impresionează și pe care le apreciez cel mai mult este faptul că am avut posibilitatea să mă integrez profesional, să muncesc oficial și să-mi valorific studiile, experiența și cunoștințele lingvistice. Pentru un om care vine din altă țară și trebuie să-și reconstruiască viața, șansa de a munci, de a deveni independent și de a se simți util este foarte importantă.
Cred că deschiderea și sprijinul pe care le primești din partea oamenilor pot face o mare diferență atunci când încerci să te adaptezi într-un mediu nou. Desigur, integrarea nu se întâmplă de la sine: este nevoie de răbdare, perseverență, de cunoașterea limbii și de dorința de a înțelege sistemul și societatea în care trăiești.
În ceea ce privește traiul, apreciez posibilitatea de a-mi construi un viitor stabil și de a oferi copiilor noştri șansa de a crește și de a se dezvolta într-un mediu nou. Totuși, începutul într-o țară străină nu este întotdeauna ușor. Trebuie să te obișnuiești cu alte reguli, să înțelegi procedurile administrative și să înveți cum să te descurci într-un sistem diferit de cel pe care îl cunoșteai.
Am învățat că poți să te adaptezi, să-ți construiești o viață nouă și să te simți bine într-o altă țară, fără să uiți de unde ai plecat.
— În viitor, dacă ar depinde numai de Dumneavoastră, unde vă vedeți mai degrabă: în Belgia sau în Ucraina?
— Nu îmi este ușor să răspund la această întrebare, pentru că sufletul meu a rămas în Bucovina,dar viața mea se construiește acum în Belgia.
Acasă îmi sunt familia, rudele, prietenii și locurile dragi în care am crescut. Dorul de toate acestea nu dispare niciodată.
Când ești mamă, nu iei decizii doar pentru tine. Te gândești la siguranța copiilor, la educația lor și la șansele pe care le vor avea în viață. De aceea, încerc să privesc lucrurile cu realism și să construiesc un viitor cât mai bun pentru noi.
Dacă m-aș lăsa condusă doar de dorul inimii, m-aș întoarce acasă, în Bucovina, acolo unde simt că îmi sunt rădăcinile. Însă viitorul depinde de multe lucruri, iar unele nu țin doar de noi.
Până când voi putea lua o asemenea decizie cu inima împăcată, îmi continui drumul în Belgia, păstrând Bucovina mereu aproape de suflet.
„Indiferent unde ne poartă viața, există locuri pe care nu le părăsim niciodată cu adevărat. Le purtăm cu noi, în suflet!”
— La final, v-aș ruga să transmiteți un mesaj pentru Bucovina și pentru bucovinenii din întreaga lume.
— Aș vrea să le transmit tuturor bucovinenilor, oriunde s-ar afla, să nu uite niciodată de unde au plecat și să păstreze în suflet dragostea pentru locurile natale, pentru limba, tradițiile și oamenii care le-au format identitatea.
Viața departe de casă nu este întotdeauna ușoară. Uneori trebuie să o iei de la capăt, să înveți lucruri noi, să te adaptezi și să găsești puterea de a merge înainte chiar și atunci când dorul devine apăsător. Cred că este important să nu ne pierdem speranța și, mai ales, să ne sprijinim unii pe alții. Uneori, un gest mic poate însemna foarte mult pentru cineva aflat departe de casă.
Le doresc tuturor sănătate, pace și puterea de a-și păstra speranța. Iar Bucovinei mele dragi îi doresc să rămână mereu acel loc în care oamenii să se poată întoarce cu drag, să-și regăsească rădăcinile și să simtă că-i aparțin.
Pentru că, indiferent unde ne poartă viața, există locuri pe care nu le părăsim niciodată cu adevărat. Le purtăm cu noi, în suflet!
Interviu de Gheorghe SEMENIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
