13 C
Chernivtsi
sâmbătă, mai 11, 2024

O COMPETIȚIE NĂSCUTĂ DIN DRAGOSTEA ȘI DIN RESPECTUL FAȚĂ DE PROFESORUL GHEORGHE SAUCIUC

Trebuie citit

Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu a avut, și are, mulți dascăli de excepție. Unul dintre acei care a lăsat o urmă prețioasă în istoria instituției de învățământ este domnul Gheorghe Sauciuc.

Originar din satul Budineț, Dumnealui i-a fost sortit să-și lege cea mai mare parte a vieții de Carapciu, în special de liceul din localitate. S-a dedicat din plin muncii de pedagog, activând ani de-a rândul ca profesor de educație fizică, iar mai apoi și în calitate de director-adjunct. A fost un om în adevăratul sens al cuvântului, un îndrumător priceput pentru mulți — cu suflet mare, plin de blândețe și bunătate, bucurându-se, pe bună dreptate, de autoritate în rândul elevilor, colegilor de serviciu și a tuturor celor care l-au cunoscut. Din păcate, a părăsit mult prea devreme această lume. Inima sa a încetat să mai bată la sfârșitul lui martie 2022, la vârsta de 62 de ani…

Dar, profesorul mult iubit nu este dat uitării la Carapciu. În amintirea lui a fost înființată o competiție de volei, născută din dragostea și din respectul față de Gheorghe Sauciuc. Anul acesta turneul a ajuns la cea de-a doua ediție a sa. Din nou, în sala de sport a Liceului „Mihai Eminescu” din Carapciu și-au dat întâlnire cei care l-au cunoscut pe domnul profesor; cei care, poate că, nu l-au știut personal, dar au auzit cuvinte bune despre Dumnealui; cei care îndrăgesc sportul, de care era pasionat și Gheorghe Sauciuc. S-au adunat reprezentanți ai Liceului din Carapciu și altor instituții de învățământ din vecinătate, ai autorităților locale, ai organizațiilor sportive din părțile Hlibocii, dar și tineri sportivi.

La ceremonia de deschidere s-a vorbit cu căldură despre omul și profesorul Gheorghe Sauciuc, despre performanțele lui în viață și-n activitatea pedagogică, ele fiind numeroase și frumoase. Despre aceasta au sesizat, în particular, directoarea-adjunctă a Liceului din Carapciu Alina Levciuc, profesorul de educație fizică Valentin Boico, consultantul Centrului de dezvoltare profesională a lucrătorilor din învățământ Hliboca Nicolai Leah, directorul Școlii sportive pentru copii și juniori din Hliboca Procopie Strelciuc. Vorbitorii au salutat, de asemenea, inițiativa de a-i aduce un omagiu pedagogului Gh. Sauciuc.

În continuare ștafeta a fost preluată de competitori, urmând niște dispute captivante pe terenul de volei. Au evoluat patru echipe: din Carapciu, Iordănești, Voloca și Hliboca. Mai întâi s-au jucat meciurile din semifinale, iar mai apoi partida pentru locul trei și finala. În cele din urmă, s-au impus gazdele, pe următoarele poziții clasându-se, în ordine, hlibocenii, volocenii și iordăneștenii. Eforturile tinerilor voleibaliști au fost recompensate prin cupe, medalii, diplome, ele fiind înmânate de primarul comunei Carapciu Gheorghe Lutic.

Dar, mai presus de toate, a fost bucuria de a lua parte la un asemenea eveniment sportiv important și de a-l omagia pe Gheorghe Sauciuc, un talentat profesor și un deosebit om. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Iar celor care și-au unit forțele pentru a organiza acest turneu, le transmitem cuvinte de felicitare. Suntem convinși că, și în anii care vin, memoria lui Gheorghe Sauciuc nu va fi dată uitării la Carapciu și se va răspândi din generație în generație!

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol