În satul Tereblecea, meșterul popular Veronica Aurite, alături de mama sa, duce mai departe tradiția familiei de a crea haine cusute manual. Activitatea lor împletește elemente culturale ucrainene și românești, un lucru firesc pentru această zonă de graniță unde tradițiile și stilurile se contopesc armonios.
Baza muncii lor o constituie cămășile tradiționale românești de două tipuri: cămașa și cămeșoiul. Diferența dintre ele constă, în primul rând, în croială: cămașa are o formă mai ușoară, cambrată și festivă, în timp ce cămeșoiul se distinge printr-o siluetă mai lejeră și o structură mai robustă. De asemenea, diferă și țesătura — pentru cămeșoi se folosește un material mai dens, potrivit pentru purtarea zilnică, în timp ce cămașa este cusută din pânzeturi mai fine.
Cu toate acestea, ornamentarea este adesea similară în ambele variante: motivele tradiționale florale, geometrice și simbolice păstrează o semnificație culturală profundă, având deseori rol de simbol protector (amulete).
Veronica Aurite se ocupă de broderie de aproximativ șapte ani. Ea povestește că a început prima lucrare serioasă la vârsta de 12 ani — atunci, din cauza volumului mare de comenzi al mamei sale, a acceptat să coasă cu mărgele o fustă națională („fotă”) pentru o nuntă din sat. Lucrarea trebuia finalizată urgent, în doar câteva zile. Această experiență a fost momentul ei decisiv.
Potrivit meșteriței, atunci a câștigat pentru prima dată proprii bani, ceea ce a reprezentat un impuls important pentru munca sa ulterioară, nu doar în broderie, ci și în viață, în general.
„Pentru mine, cămașa națională nu este doar o haină. Este un simbol al identității, al istoriei și al forței unui popor”
Dragostea pentru portul tradițional s-a format încă din copilărie. Veronica a crescut într-o familie în care cusutul era parte integrantă din viață: cu asta se ocupau mama, bunica și chiar străbunicul ei. De mică a purtat haine naționale — la școală, la sărbători și la biserică — motiv pentru care le-a perceput nu doar ca pe niște piese vestimentare, ci ca pe un tezaur de istorie și memorie a familiei.
Cea mai mare sursă de inspirație pentru ea o reprezintă frumusețea ornamentelor, simbolistica lor și creativitatea mamei sale, care creează modele unice, de la idee până la produsul finit. Observarea acestui proces a fost pentru Veronica scânteia care i-a trezit dorința de a continua tradiția.
„Prin munca mea, vreau să arăt cât de important este să ne prețuim propria cultură și să nu ne uităm rădăcinile”, subliniază Veronica Aurite.
Chiar și în condiții dificile, inclusiv în timpul penelor de curent, meșterița nu își întrerupe lucrul — coase manual la lumina zilei sau la lampă. Ea mărturisește că tocmai în acele momente simte cel mai intens concentrarea și o legătură profundă cu actul creației. Astăzi, lucrările ei sunt un exemplu de îmbinare armonioasă a două culturi și, totodată, o dovadă că arta tradițională nu doar că poate fi conservată, ci se poate dezvolta și în condiții moderne, rămânând o parte esențială a identității.
Evghenia KIRSTIUK,
studentă în anul II la Catedra de Jurnalism, Universitatea Națională din Cernăuți
