Societatea umană așa și nu s-a dezvățat să trăiască fără războaie. Deși făcătorii de pace sunt fericiți în sensul creștinesc al cuvântului, însă răul tot caută să pună miză pe agresiune și-i găsește pe acei care sunt gata să verse sânge nevinovat pentru a se preamări pe sine. Omul care iubește dreptatea, va urma mereu calea păcii, căci e una din căile Domnului, și va sări întotdeauna în apărarea cauzei păcii.
Vasile Chiriliuc din Dinăuți a iubit dreptatea, a fost cinstit cu sine și cu cei din jur. Poate de aceea a purtat uniformă de colaborator al organelor de drept, iar când a trebuit să-și apere patria, a îmbrăcat uniforma militară. S-a prezentat la Comisariatul militar benevol, chiar în primele zile ale invaziei la scară largă. Știa nu din auzite ce înseamnă agresiune rusească. În 2014 a participat la Operațiunea Antiteroristă – a încheiat contract pentru 12 luni, dar s-a aflat pe linia de demarcare în Donbas cu o lună mai mult. Apoi, după o mică pauză, a mai încheiat un contract pe șase luni. După ce a expirat termenul contractului și-a dat seama că pleacă acasă nu pentru mult timp. Rucsacul cu lucrurile necesare îl ținea mereu pregătit. Și cum a aflat că a început războiul, a și plecat la Noua Suliță să se înscrie în rândurile Armatei Ucrainene.
–În organele de drept Vasile avea gradul de locotenent de poliție, însă aceste grade nu coincid cu cele din armată, unde a fost soldat de rând. Aceasta nu l-a deranjat cu nimic, afirmă tatăl său, Iurie Chiriliuc. Pentru el era important să-și facă datoria așa cum se cuvine. Așa era el educat…
–Cu Vasile am fost colegi de clasă, am fost foarte buni prieteni, tot timpul ne-am ajutat reciproc. Iar mai târziu l-am luat și de cumătru, spune cu mândrie Roman Ligun. Era omul datoriei. Având studii juridice obținute la Cernăuți, s-a angajat la Secția de poliție din Noua Suliță. Era inspector de sector și răspundea de ordinea publică în câteva localități. Din sectorul său făcea parte și satul Răchitna, situat la vreo șapte kilometri de drumul central. Pe atunci un inspector de sector nu avea la dispoziție mașină și se folosea de transport de ocazie. Vasile deseori se pornea la Răchitna pe jos: dacă se oprea o mașină și-l lua, era bine, dacă nu – măsura drumul cu pasul până la Răchitna și înapoi până la trasa centrală, de unde putea mai ușor să ajungă ori la Noua Suliță, ori la Dinăuți.
Nu aceasta îl obosea, ci unele nedreptăți cu care el, omul legii, nicidecum nu se putea împăca. Vasile, tare de fire, nu ceda, nereușitele nu-l descurajau, a accentuat Roman Ligun.
Tatăl Iurie și bunul său prieten, Roman, au mărturisit despre visul sacru al lui Vasile. Dorea neapărat să fie angajat în serviciul de securitate. S-a pregătit intens și cu toate că știa răspunsurile la întrebările ce urmau să i se pună, nu i-a surâs norocul nici prima dată, nici a doua oară.
–L-am văzut mâhnit, dar nicidecum disperat, a accentuat Roman. El mi-a dat de înțeles că totuna nu se va lăsa și își va atinge scopul.
–Era foarte sârguincios, continuă firul amintirilor domnul Iurie. Se pricepea la mai multe lucruri, mai ales în construcție. Avea comenzi de la gospodarii satului. Iar când a început războiul, imediat a îmbrăcat uniforma militară, căci o avea de la Operațiunea Antiteroristă și a doua zi era deja la Comisariatul militar. L-au dus la cursuri pregătitoare la Lviv, apoi în Polonia. Era mitralior într-o brigadă de asalt.
Serviciul militar este foarte complicat, mai ales pe timp de război și într-o unitate de asalt. Dinăuțeanul Vasile Chiriliuc a nimerit într-o astfel de brigadă și, după spusele tatălui său, a fost în cele mai fierbinți puncte de pe front. Buna pregătire i-a salvat deseori viața. În una din lupte, din grupul său a rămas el singur. Probabil că a trecut prin mai multe momente critice și tragice, norocul fiind alături de el.
–Am înțeles că-i venea foarte greu să povestească despre cele văzute și trăite pe câmpul de luptă. Ori de câte ori îl rugam să-mi dezvăluie unele detalii, Vasile îmi spunea mereu: „Voi veni în concediu și vom sta de vorbă”, povestește prietenul său Roman Ligun.
–Dar ce concediu pot avea cei de pe front?! – se întreabă tatăl apărătorului, Iurie Chiriliuc. A fost de câteva ori acasă, stătea câteva zile și pleca, îndreptățindu-se: „Dacă eu mă rețin, nu pot veni acasă alți camarazi de-ai mei”…
–Ultima dată ne-am văzut în toamna anului 2023, preia firul relatării Roman Ligun. Stătea lângă școală și aștepta transportul. Pleca din nou pe front. Îl petreceau părinții. A cuprins-o pe mama sa Maria și deodată a început să plângă. Îmi dădeam seama ce se petrecea în sufletul lui, dar nici prin gând nu-mi trecea că ne vedem pentru ultima dată…
–La 22 februarie 2024 Vasile al nostru a căzut în luptă: în localitatea Orlivka, la 7 kilometri de Avdiivka, regiunea Donețk, precizează Iurie Chiriliuc.
…Se încheiau doi ani de război. Doi ani tragici, cu distrugeri și lacrimii, cu vieți pierdute și destine frânte… Aceștia au fost și ultimii doi ani din viața pământească a lui Vasile Chiriliuc. Luptele continuă, iar la orizont nici nu se vede porumbelul cu ramura de măslin – simbolul păcii. Ostașii din tranșee, care își apără țara și poporul de năvala agresorului, își pun aceiași întrebare pe care și-o puneau acei care primii s-au ridicat la luptă împotriva inamicului: când se va termina acest război strașnic?
Au trecut încă doi ani de la întoarcerea pe scut a lui Vasile Chirilic în satul de baștină, la locul odihnei veșnice. Tot pentru totdeauna acest brav ostaș și cavaler al onoarei a rămas în memoria consătenilor, al celora care l-au cunoscut și l-au stimat. Și, iată, în ajunul Zilei Comemorării și Concilierii din acest an, apărătorul din Dinăuți, Vasile Chiriliuc, a fost distins post-mortem cu insigna onorifică „Crucea Combatantului”. La sesiunea Consiliului Orășenesc Noua Suliță ea a fost înmânată tatălui Eroului, Iurie Chirilic.
– Primind această decorație, m-am gândit că feciorul nostru nu este uitat, că fapta lui este apreciată. Împreună cu ea mi s-a înmânat și insigna „Onoare și Memorie”. Este pentru mama Eroului căzut la datorie. Insigna are forma unei flori de mac, explică domnul Iurie.
În ultimii ani, în Ucraina se folosește macul roșu ca simbol al comemorării veteranilor de război, eroilor căzuți în lupte. Macii roșii dintr-un lan de grâu, pe lângă faptul că sunt o frumusețe naturală, confirmă adevărul că pentru pâinea noastră cea de toate zilele și cerul senin sub care se pârguiesc spicele au sângerat ostașii-apărători.
Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
