19.7 C
Chernivtsi
duminică, mai 5, 2024

UN VERITABIL DIALOG AL ARTELOR

Trebuie citit

Duminica de 21 aprilie 2024 a fost una cu soare, strecurat triumfător printre norii și ploile unor zile reci și triste, potențând timpurile confuze pe care le trăim. Cum e firesc, există o speranță, aceea că ne salvăm prin cultură, că astfel devenim ca oameni, că este triumfătoare și ne unește. Cenaclul Transfrontalier „Mașina cu poeți” reunit într-o nouă ședință la sediul Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din Cernăuți a trăit acest adevăr.

Au fost prezenți poeți, prozatori și jurnaliști din regiunea Cernăuți, din patria istorică: Suceava, Iași, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Pojorâta, Vatra Dornei, Dorohoi, dar și frați din Basarabia, pictorul și scriitorul Leonid Popescu, Artist al Poporului, pictorul Andrei Jitaru, revenit din Republica Moldova la baștină, prof. univ. dr. Silvia Cheianu. „Ne-am întâlnit un neam și ne-am unit cultural, conștienți că suntem oaspeți pe pământ și trebuie să lăsăm o urmă” , aceasta fiind pentru vorbitor, Leonid Popescu, restaurarea unor lăcașe de cult din R. Moldova și Ucraina, cărțile sale, expozițiile de pictură din țară și dinafara ei. Vasile Bâcu, președintele SCLRB„ Mihai Eminescu”, moderator al întâlnirii din partea nord bucovinenilor, a propus un moment de reculegere în memoria celor peste 1000 de soldați din regiune, căzuți pe frontul din estul Ucrainei. A prezentat invitații și noul format al desfășurării întâlnirii (din partea celor veniți din țară, moderator George Sauciuc), cu câte doi invitați și câte un reprezentant din fiecare grup, care să-și  susțină creațiile. Participanții au fost salutați și apreciați de către Dan Constantin, ministru plenipotențiar la Consulatul general al României la Cernăuți, care a considerat că acest proiect este deosebit de benefic pentru actul comun de cultură și a felicitat pe poetul și ziaristul Nicolae Șapcă pentru alegerea sa  ca președinte al Societății Scriitorilor Români din Cernăuți. Pentru a marca momentul de istorie, col. r. Ioan Abutnăriței s-a referit la înființarea și activitatea teatrului din Cernăuți, subiectul fiind rezonant cu un eveniment teatral programat pentru după amiaza zilei, un spectacol experimental. Pictorul Constantin Ungureanu Box din Suceava a prezentat câteva cărți și albumul „Puterea artei” (colecție de lucrări grafice ale pictorilor Constantin Ungureanu Box, Ovidiu Ambrozie Bortă BOA și Gabriel  Todică) și a lecturat poeme din creația proprie.

Invitatul la lectură din creația proprie a fost poetul Gheorghe Bodnariuc, care a prezentat un grupaj de poezii scrise în stil post modern, axate pe teme mari: existența, timpul, raportul omului cu timpul, lumina, speranța, pacea, războiul, ș.a. A primit aprecieri și sugestii din partea lui George Sauciuc, Dorin Misichevici (se observă amprenta profesiei, de jurist, și o devenire calitativă), Gheorghe Ungureanu (poezia experimentală și-a creat un mediu care se lărgește, poetul și-a creat un stil personal, care-l propulsează spre maturitate poetică), Ilie Tomiuc apreciază versul liber și dedică tinerilor un poem propriu, Vasile Carlașciuc consideră că „poezia lui Gh. Bodnariuc are dreptul la existență prin tematica exprimată subiectiv, ca în teatrul cu un singur actor, care vrea să cunoască legile poeziei”, Carolina Jitaru dezvăluie și alte preocupări artistice ale poetului, compozitor și interpret la flaut, iar Vasile Bâcu îi dedică două epigrame.

Cristina Tărâțeanu ne-a transmis emoția poetului Vasile Tărâțeanu prin poemul „Floarea tinereții”, dedicată tinerilor care s-au jertfit în timpul exploziei de la Cernobîl. Un prim moment muzical, de înaltă calitate a fost asigurat de maestrul Dumitru Caulea, în duet cu Luminița Demianic, o creație nouă a muzicianului.

Invitatul din partea de sud a Bucovinei a fost poetul Nicolae Marcel Flocea, prezentat de George Sauciuc. Poetul este prof. univ. la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, președintele cenaclului literar-umoristic „Țara de Sus” din Câmpulung Moldovenesc, colaborează la revista „Însemnări bucovinene”, la săptămânalul „Gazeta de Herța”, este autorul a numeroase articole științifice. Autorul și-a început lectura cu o povestire-parabolă, despre încrederea în oameni și a continuat cu reușite creații lirice. La dezbateri s-au înscris Vasile Aioanei, care a apreciat mesajele transmise, muzicalitatea textelor, personalitatea culturală reprezentată de autor. Nicolae Șapcă se regăsește-n poezia lui N. M. Flocea prin tematică, în consonanță cu sonetele proprii (natura și dragostea), apreciază motto-urile alese, viziunea sa și stilul personal. Scriitoarea și jurnalista Maria Toacă se referă a armonia și muzicalitatea versurilor, apte de a fi puse pe muzică, Elena Mândru îi apreciază distihurile și aforismele, Vasile Bâcu observă umorul fin și tehnica versificației și îi dedică două „șarje” speciale. Au mai rostit aprecieri Dorin Misichievici și subsemnata, autorul a propus un drept la replică, Gh. Bodnariuc s-a conformat prompt.

Carolina Jitaru ne-a oferit un nou moment muzical, pe versuri de Arcadie Suceveanu. Reprezentanții cenaclurilor participante au lecturat din creația proprie, aceștia fiind Natalia Proțiuc (Cernăuți), Elena Mândru  (Iași), Gabriel Alexandru (Dorohoi), Monica Buhac (Suceava), Nicolae Mintencu (Voloca — cu un poem și un cântec despre dor), Gabriela Braha (Câmpulung), Gabriel Todică (Fălticeni). Președintele cenaclului „Nicolae Labiș” din Fălticeni Constantin Bulboacă, a anunțat o consistentă donație de reviste istorice pentru liceul din Iordănești și apariția primului număr din revista „Zbor” a cenaclului, căreia îi dorim viață lungă și zbor înalt. Dumitru Caulea a dezvăluit amănunte despre atelierul său de creație muzicală, a vorbit despre poezie-pornind de  la inegalabilul Eminescu, a vorbit despre rolul artei, încântând auditoriul cu o nouă melodie de dragoste.

Invitații speciali Leonid Popescu și Andrei Jitaru au primit Diplome de onoare din partea SCLRB „Mihai Eminescu”. Leonid Popescu a prezentat excepționala expoziție de artă plastică a lui Andrei Jitaru, deschisă în salonul instituției, a vorbit despre activitatea sa, a mărturisit  sentimentele sale de profund românism prin omagiul adus lui Ștefan cel Mare, prin vizitarea tuturor cetăților construite de marele voievod, prin căutarea urmelor lui Mihai Eminescu, scriind despre suferințele românilor deportați. Împreună cu scriitorul sucevean Andrei Breabăn, care a realizat o Epopee Ștefaniană în mai multe volume, se va întâlni cu publicul din Ipotești, Fălticeni, Chișinău. Pictorul Andrei Jitaru consideră că pictura, o lume aparte a culorilor, vorbește de la sine pentru fiecare privitor. În universul creațiilor sale există suferință, lumină și speranță. Prof.univ.dr. Silvia Cheianu îl numește pe artistul plastic Andrei Jitaru „un Picasso al Bucovinei”, care va fi, cu siguranță, foarte cunoscut pentru talentul și personalitatea sa. A fost rândul lui Vasile Bâcu, cu o epigramă dedicată cenacliștilor, Constantin Horbovanu a anunțat că următoarea întâlnire va avea loc la Berchișești, pe 19 mai, iar Carolina Jitaru a încheiat fericit această întâlnire cu o melodie dedicată Cernăuțiului, un oraș frumos și romantic, iubit de toată lumea, versurile fiind semnate de Vasile Bâcu.

Întâlnirea a fost un adevărat dialog între arte, dovedind că sufletul fiecărui creator vibrează la frumos, că arta nu are granițe, vorbește aceeași limbă pentru toți, are menirea de ai îmbogăți și ai uni pe oameni. Jurnaliștii și fotografii prezenți Maria Tacă, Felicia Nichita Toma, Vitalie Zâgrea, Nicolae Hauca, Marinel Dănilă, au avut o zi încărcată de subiecte demne de reținut într-o memorie a trăirii prin și pentru cultură.

Paraschiva ABUTNĂRIȚEI,

vicepreședinte al Filialei a UZPR

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol