Pe pictorii Leonid Popescu din Chișinău și Andrei Jitaru din Mălinești, regiunea Cernăuți, îi leagă o prietenie de jumătate de veac. S-au întâlnit la Chișinău, în frumoșii ani de studenție, au trăit împreună doi ani la aceeași gazdă. Apoi drumurile lor s-au despărțit, fiecare urmându-și calea destinului și creației, însă prietenia lor s-a menținut, deși a fost o perioadă când nu s-au văzut 20 de ani. Leonid Popescu a devenit un grafician recunoscut în Moldova și România, a pictat multe biserici. Penelul lui iscusit a împodobit cu chipuri de sfinți Catedrala Mitropolitană Nașterea Domnului din centrul Chișinăului. Aflându-se în cercul scriitorilor (20 de ani a machetat săptămânalul „Literatura și Arta” al lui Nicolae Dabija), a prins harul scrisului. A scos de sub tipar opt cărți, una dintre cele mai apreciate fiind romanul „Deportări din valea Răutului” (2023). La baza lui stau amintirile destăinuite autorului de bunica sa, Mărioara Popa, întoarsă din Siberia, unde a fost deportată în vara anului 1949. Ea a lăsat cuvânt către nepot: „Când vei crește mare, să scrii o carte despre mine. Dar să nu scrii povești, ci adevărul pur, pe care ți-l povestesc eu în unele seri”. Autorul recunoaște: „Nu am uitat niciodată rugămintea ei, din acest motiv am și scris acest volum. M-am străduit să relatez în el cât mai exact istoria vieții oamenilor care mi-au dat viață, care m-au înconjurat și s-au sacrificat nu numai pentru viitorul meu, dar și pentru viitorul nostru, în istoria satului de baștină”.
Andrei Jitaru a fost nevoit să se întoarcă de la Chișinău la baștină, din motive familiale. A îngrijit mai mulți ani de mama bolnavă. Și-a făcut datoria filială, dar viața de la țară nu l-a îndepărtat de lumea fermecată a artei. Este o lume în care pictorul Andrei Jitaru se simte în apele sale, pe țărmul fericirii de creație. El continuă să picteze pânze mari și compozițiile sale abstracte la prima vedere exprimă o profundă filosofie a vieții, a istoriei neamului nostru. Deși a avut până acum vreo zece expoziții personale, nu tinde să-și vândă lucrările. Duce un mod de viață de ascet, „nevoindu-se” în numele artei.
Anul trecut prietenul său Leonid Popescu din Chișinău l-a vizitat la Mălinești și au decis să organizeze o expoziție comună la Palatul Național al Românilor. În cadrul ei pictorul de la Chișinău, Leonid Popescu, a venit și cu o surpriză plăcută pentru românii din regiunea Cernăuți – cu mai multe cărți de ale sale, printre care era și romanul „Deportări din valea Răutului”, cu miros proaspăt de cerneală tipografică.
Tema deportărilor este comună pentru ambii maeștri ai penelului. Pictorul de la Mălinești, Andrei Jitaru, a explicat că o parte din tablourile sale exprimă metaforic tragedia neamului nostru, oasele căruia albesc Siberia.
Săptămâna trecută, vechii prieteni s-au întâlnit din nou și au adus iarăși o expoziție comună la Palatul Național al Românilor din Cernăuți. În cele două zile de weekend ea a fost admirată și apreciată de mai mulți vizitatori, inclusiv din România – este vorba de membrii Cenaclului literar transfrontalier „Mașina cu poeți” (Cernăuți-Suceava).
–Când am trecut vama în Ucraina, am arătat gravurile pe care le-am adus și cartea „Deportări din valea Răutului” pe coperta căreia este portretul tiranului Stalin, care a deportat popoarele noastre. Vameșul ucrainean a zâmbit și a spus că ea este „un buletin convingător”, a accentuat Leonid Popescu în timpul discuțiilor referitoare la vernisajul din Palatul Național al Românilor din Cernăuți.
Pictorul Leonid Popescu a mai menționat că îl leagă de Ucraina și anii de studii la Harkiv, activitatea la Zaporijjia, orașe care în prezent sunt bombardate sistematic de inamicul rus. Iar datorită eroismului poporului ucrainean în Moldova lui natală este pace.
În luarea sa de cuvânt oaspetele de la Chișinău a subliniat de mai multe ori:
–Andrei Jitaru este un „Picasso al Bucovinei”. El este foarte modest, iar opera sa e de mare valoare artistică. El trebuie scos în lume.
La vernisarea expoziției, fiind prezenți oamenii de afaceri din regiunea Cernăuți și România – Dumitru Morgan și Ioan Ițco, aceștia au promis că-l vor ajuta pe Andrei Jitaru să-și expună tablourile la Suceava, ba chiar și în alte orașe ale României.
–În lumea culorilor eu mă simt liber, a declarat Andrei Jitaru. Am stilul meu și mă țin de el. Unele din lucrările mele nu au caracter național, tragedia umană este generală pentru toți. Mi-au povestit că printre deportații în Siberia erau și multe fețe bisericești. A fost un caz când un preot începător, care încă nu știa bine rânduielile bisericești, a fost rugat să țină o slujbă în fața celor aflați la un pas de moarte. Dumnezeu i-a dat puteri și el și-a îndeplinit misiunea, iar pe fața lui curgeau șiroaie de lacrimi. Aceasta m-a dus la ideea să pictez un cap de om care exprimă chinurile vieții lui și gândurile cu care se alină…
Se spune că arta exprimă frumosul vieții. Tablourile lui Andrei Jitaru exprimă profunzimea gândirii umane, ca rezultat al frământărilor sociale. Iar prin picturile sale sacrale, Leonid Popescu apropie Omul de Divinitate.
Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
