Weekendul trecut, la Clișcăuți, localitate din părțile Hotinului, a avut loc un interesant turneu de minifotbal de rang național. Motivele organizării sale sunt dintre cele mai importante: comemorarea primului și până în prezent unicului cosmonaut al Ucrainei independente, Leonid Kadeniuk, originar din aceste locuri, precum și sprijinirea Forțelor Armate ale Ucrainei.

Un rol major în cadrul acestor prestigioase competiții l-au jucat tinerii fotbaliști ai ȘSCJ Hliboca, care au participat alături de alte cinci echipe din diferite regiuni ale Ucrainei. În drumul spre finală, echipa din Hliboca și-a învins adversarii din Kamianeț-Podilski (3:1) și pe una dintre formațiile localității-gazdă (8:2).

În meciul decisiv, elevii lui Serghei Liutic au luptat de la egal la egal cu o altă reprezentantă a Clișcăuților, însă au primit un gol nefericit spre sfârșitul partidei și, în cele din urmă, au cedat la limită (0:1). Cu toate acestea, medalia de „argint” și prestația remarcabilă pe parcursul turneului rămân realizări de care fotbaliștii ȘSCJ Hliboca pot fi mândri — și pentru care îi felicităm sincer!
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/






