De sub coroana legendarului stejar, acolo unde istoria s-a scris cu litere de sânge și credință, românii din nordul Bucovinei continuă să-și onoreze înaintașii, transformând fiecare a doua zi de Paște într-o lecție de demnitate națională.
În miezul zilei de azi, 13 aprilie 2026, soarele și-a revărsat razele peste Codrii Cosminului, clare și tăioase ca rațiunea lui Ștefan cel Mare, „Atletul lui Hristos”. Aici, unde pământul mustește de istorie, aproape o sută de suflete – de la bătrâni cu tâmplele ninse (de la domnul Ionică Semeniuc de 92 de ani), până la copii care acum învață cine a fost marele Voievod – s-au adunat pentru pelerinajul devenit deja tradiție.
Această zi de luni, a doua zi de Paște, nu este doar o zi de sărbătoare, ci și un moment de reculegere la rădăcina impunătorului stejar care dăinuie de peste jumătate de mileniu. Se spune că el ar fi martorul tăcut al „Dumbravei Roșii”, locul unde, în 1497, oștile moldovene au frânt mândria leșească a lui Ian Albert, apărând neatârnarea țării.
Ceremonia religioasă de astăzi a căpătat o profunzime deosebită prin prezența soborului de preoți. Părintele Teodor Ciurariu, prieten adevărat al românilor nord-bucovineni venit de la Dorohoi și vrednicul părinte Dumitru Tocar, parohul bisericii Sfinții Petru și Pavel de la Hrușăuți, inima căruia palpită românește nu doar în cuvântări ci la orice pas, au înălțat rugăciuni de pomenire pentru arcașii lui Ștefan, împletind armonios cântările sfinte cu ecoul istoriei.
În cuvântul său de învățătură, părintele Dumitru Tocar a vorbit despre secționarea Moldovei lui Ștefan și a evocat momentele solemne din drama „Apus de Soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, amintind cuvintele testamentare ale Sfântului Voievod, care răsună astăzi cu o actualitate dureroasă: „Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu e a voastră, ci a urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor”. Aceste cuvinte au întărit legătura dintre generațiile trecute și tinerii prezenți, amintindu-ne că Sabia și Crucea au fost atributele care au creat scutul credinței sub sceptrul lui Ștefan, cel care, deși bolnav și purtat în sanie, a avut mintea lucidă să pregătească cursa fatală pentru inamici.
La evenimentul de astăzi a participat doamna Irina Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuți, domnul consul Cristian Dacica, care au transmis un cald mesaj pascal celor prezenți, subliniind importanța păstrării tradițiilor și a studierii istoriei poporului nostru.
Despre viteazul Domn al Moldovei care a învins aici trufia oastei poloneze a lui Ian Albert, într-o superbă „oră” de istorie, în fața celor aproape o sută de persoane venite aici, a povestit domnul Vasile Adăscăliței, profesor, doctor în istorie, Președintele Asociației „Prietenii Bucovinei, Basarabiei și Ținutului Herța”, o prezență constantă la evenimentele de suflet care se organizează în zona Cernăuțiului.
Deși atmosfera a vibrat de o emoție sfântă, nu s-a putut trece cu vederea un sentiment de regret colectiv: în anii ’90, potecile codrului erau arhipline, români din multe sate venind atunci cu un entuziasm impetuos să-și revendice istoria, în timp ce astăzi numărul pelerinilor este mult mai restrâns. Cu toate acestea, inima ne-a fost umplută de bucurie văzând în mulțime și elevi, tineri, care au urcat dealul pentru a învăța că identitatea se moștenește, nu se negociază.
Această zi din lunea Sfintelor Paști rămâne un stâlp de spiritualitate românească, un moment în care pământul ce ascunde osemintele arcașilor este binecuvântat prin „veșnica pomenire”, chiar dacă sub măreția stejarului se simte și umbra de îngrijorare legată de destinul satelor din jur, precum Valea Cosminului, unde limba română se mai aude clar doar în biserică. Și, după cum spuneam și în alte reportaje, stejarul lui Ștefan va continua să înmugurească atâta timp cât noi vom găsi calea spre el, chiar dacă, la drept vorbind, a cedat mult față de cum era acum trei decenii și jumătate când l-am văzut prima dată.
Ne-am îndreptat spre case cu simțul datoriei împlinit, purtând în suflet ecoul cântărilor pascale, dar mai ales convingerea că, indiferent de vitregiile vremurilor, stejarul din Codrii Cosminului rămâne o tribună a demnității unde istoria se povestește din neam în neam, pentru ca jertfa celor care au apărat pământul și limba să rămână o moștenire vie pentru copiii și nepoții noștri.
În Codrii Cosminului, în a doua zi de Paște, „Hristos a Înviat!” s-a rostit nu doar ca un salut creștin, ci ca o promisiune a învierii neîncetate a spiritului românesc în nordul Bucovinei.
Nicolae ȘAPCĂ
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
Fotografii de Vasile Rauț și Valentin Penteleiciuc
