Sfinții Români și Mucenicii Bucovinei, pomeniți cu lacrimi și pioșenie la Iordănești
O duminică binecuvântată, cea a Sfinților Români, a devenit pentru comunitatea din Iordănești nu doar o zi de închinare, ci și un cutremurător exercițiu de memorie și recunoștință. Astăzi, după ce în biserica satului s-a înălțat spre cer rugăciunea curată a Acatistului Sfinților Români, liniștea după-amiezii a adunat suflarea localității într-un loc care poartă în rănile sale de piatră întreaga istorie tragică a neamului nostru: Paraclisul Victimelor staliniste.
La inițiativa Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, iordăneștenii s-au strâns în număr mare pentru a pleca genunchii și frunțile în cadrul unui parastas de pomenire a celor care au plătit cu viața prețul fidelității față de acest pământ și față de Dumnezeu.
Un sobor al fiilor satului
Încărcătura duhovnicească a momentului a fost sporită de prezența unui sobor de preoți, toți fii ai Iordăneștiului, legați prin mii de fire nevăzute de durerile și bucuriile acestui sat. Alături de părintele paroh Marcel Nițu (biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”), cel care a lansat invitația către comunitate, au înălțat rugăciuni preoții Gheorghe Moroz (biserica „Sfântul Nectarie” din Iordănești), Nicolai Mamolea (biserica Sf. Cosma și Damian din satul vecin Carapciu), precum și părinții Ilie Gușulei și Iurie Șumacov, iordăneșteni care slujesc cu vrednicie în alte parohii românești din ținut.
După rostirea rugăciunilor de dezlegare și pomenirea nominală a celor 54 de victime ale regimului stalinist din localitate, părintele paroh Marcel Nițu a vorbit cu profundă emoție despre dimensiunea represiunilor comuniste, subliniind datoria morală a fiecărui creștin de a nu lăsa praful uitării să aștearnă peste jertfa înaintașilor.
În continuarea acestui gând, autorul acestor rânduri, mai mult în calitate de nepot din familie care a cunoscut teroarea comunistă, am evocat paginile negre ale istoriei care au marcat profund destinele bucovinenilor. Am vorbit despre teroarea stalinistă, despre cei 85 de ani care s-au scurs de la deportările în masă ale românilor din teritoriile ocupate de armata roșie, despre masacrul sângeros de la Fântâna Albă și despre calvarul celor trimiși la pierzanie în lagărele de la canalul Onega. Trebuie să conștientizăm și să nu uităm că libertatea și identitatea de astăzi sunt plătite cu sângele de ieri.
Răspunsurile la slujbă au fost date cu o vibrație aparte de corala „Apărătoare Doamnă” din Iordănești, ale cărei cântări au răscolit inimile celor prezenți, transformând durerea în rugăciune și speranță.
Istoria vie printre noi: Centenara Viorica Vacari
Cel mai emoționant și tulburător moment al după-amiezii a fost, fără îndoială, prezența fizică a istoriei în carne și oase. În mijlocul iordăneștenilor s-a aflat consăteana Viorica Vacari, o emblemă a rezistenței și demnității noastre, care chiar săptămâna trecută a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Această femeie-bunică a satului a cunoscut direct răceala cumplită și foamea din gulagul rusesc, supraviețuind ca prin minune pentru a depune mărturie în fața tinerilor de azi. Într-o scurtă discuție pe care am avut-o, mi-a confirmat că a fost o apropiată a cunoscutei în ținutul nostru iordăneștence Tațiana Vlad-Guga, care s-a stins din viață anul trecut la Vatra Dornei la vârsta de 99 de ani și trei luni. Iată că mătușa Viorica Vacari a întrecut-o!
Alături de dânsa, a stat o altă figură respectată, Viorica Malaicu, o femeie aproape nonagenară. Dânsa a fost soția regretatului Toderică Malaicu, unul dintre fiii fostului primar din Iordănești, Gheorghe Malaicu – un gospodar de frunte, stâlp al comunității, care în acele vremuri de tristă amintire a fost deportat în stepele Kazahstanului împreună cu întreaga sa familie. Prezența acestor două doamne a adus lacrimi în ochii celor adunați, fiind o dovadă vie a faptului că nicio Siberie nu a putut îngheța sufletul românesc.
Un paraclis ridicat din dragoste și datorie
Paraclisul unde s-a desfășurat evenimentul are, la rândul său, o istorie simbolică. Lucrările de înălțare a acestui monument al durerii au început în anul 1996, pe vremea mandatului primarului de atunci, Aurel Saviuc, care a ținut să fie prezent și astăzi la eveniment. În anul 1996 se împlineau 55 de ani de la dramele din 1941. Sfințirea paraclisului a avut loc doi ani mai târziu, în 1998, în cadrul marii sărbători prin care satul marca centenarul noii biserici din Iordănești (ridicată pe locul celei vechi, ce dăinuia tocmai de la anul 1780).
La finalul manifestării, un cuvânt cald, plin de omagiu și recunoștință, a fost rostit de doamna Mariana Saviuc, secretarul consiliului local. Din partea autorităților publice, dânsa a adus mulțumiri cordiale tuturor celor care, de-a lungul anilor, îngrijesc în mod dezinteresat și voluntar de acest paraclis. Un gând special de recunoștință a fost îndreptat către vrednica gospodină Floarea Bojescu, a cărei mână caldă și grijă zilnică mențin candela aprinsă și curățenia în acest spațiu sacru al satului.
Evenimentul de la Iordănești, consumat sub cerul liber în duminica Sfinților Români, ne arată că un popor nu moare atâta timp cât își plânge martirii, își respectă bătrânii și își învață copiii să nu uite de unde au plecat. Cei 54 de iordăneșteni trecuți în pomelnicul parastasului au fost, preț de câteva ceasuri, din nou acasă, înveliți în rugăciunea și dragostea satului lor.
Nicolae ȘAPCĂ
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
