16.8 C
Chernivtsi
miercuri, mai 20, 2026

DATORITĂ PARTENERIATULUI CU ROMÂNIA: zece instituții de învățământ din regiune au primit echipamente pentru dotarea „Claselor de siguranță”

Trebuie citit

În cadrul proiectului „Identificarea pericolelor și educația școlară privind dezastrele locale”, implementat în conformitate cu Acordul Financiar dintre Comunitatea Europeană și Guvernul Ucrainei, pentru 10 instituții de învățământ general din regiunea Cernăuți au fost transmise laptopuri și televizoare, care urmează să fie folosite pentru dotarea „Claselor de siguranță”.

Astfel, după cum transmite Administrația Regională Militară Cernăuți, în această listă se regăsesc Liceele din Mămăliga, Nr. 1 din Noua Suliță, Hliboca, Tureatca, Nr. 1 din Tereblecea, Vancicăuți, „Gheorghe Asachi” din Herța, Horbova, Liceul Bucovinean al tinerilor de success și Gimnaziul Nr. 7 din Cernăuți.

Drept urmare, noua tehnică va fi utilizată pentru educarea copiilor cu privire la regulile de siguranță și comportamentul în situații de urgență.

Proiectul este finanțat de Comunitatea Europeană prin Programul Interreg NEXT România – Ucraina 2021–2027 și este implementat de Departamentul de apărare al ARM Cernăuți, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al Județului Suceava și organizația publică „Agenția de inovare și dezvoltare”. Suma totală a proiectului este de 180 de mii de euro.

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol