10.2 C
Chernivtsi
joi, mai 9, 2024

DOUĂ ZILE ÎN CARE NE-AM PIERDUT ÎN LUMEA COPIILOR

Trebuie citit

În zilele de 2 și 3 aprilie la București are loc Primul Festival de literatură pentru copii și tineret „Dimineața cuvintelor”, organizat de Filiala București Literatură pentru copii și tineret a Uniunii Scriitorilor din România. Ineditul eveniment a fost modelat și însuflețit de președintele Filialei amintite, scriitorul și povestitorul Petre Crăciun, cunoscut elevilor români din Ucraina, părinților acestora, învățătorilor și profesorilor, mai ales datorită „bucoveștilor” scrise de domnia sa special pentru copilașii bucovineni, care au fost publicate în revista „Recreația mare” (proiect sprijinit de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni). Au fost multe zile fierbinți și nopți nedormite până la trimiterea în tipografie a minunatei reviste „Dimineața cuvintelor”, asupra cărora au muncit directorul Petre Crăciun, redactorul-șef Sergiu Atanasiu, din R. Moldova și întreaga echipă a Filialei, la care se adaugă punerea la punct a tuturor manifestărilor care constituie Festivalul. De ce 2 aprilie? Anume în această zi s-a născut scriitorul pentru copii Hans Christian Andersen, poveștile căruia sunt cunoscute în toată lumea, iar din 1967 anume această zi este marcată ca Ziua internațională a cărții pentru copii. Festivalul a fost conceput ca unul pentru copiii de pretutindeni cu statut internațional la care au participat scriitori, redactori și editori de reviste pentru copii din România, Republica Moldova, Ucraina și Canada.

„Bună dimineața, „Dimineață a cuvintelor”

La ceremonia de inaugurare a Festivalului au participat scriitori de elită din România și Republica Moldova, evenimentul fiind moderat de scriitorul Petre Crăciun, președintele Filialei București literatură pentru copii și tineret. Cei prezenți la Festival dintre care cei mai importanți au fost copiii bucureșteni, au fost salutați de Vorujan Vosganian, prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România. În calitate de partener al Festivalului, Ministerul Educației al României a fost reprezentat prin doamna Luiza Moraru, inspectoare școlară la Ministerul educației. Cu un mesaj de salut la Festival a fost prezent domnul Constantin Lupu, consilier la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Un poetic discurs în deschiderea evenimentului a rostit maestrul cuvântului scris pentru copii, bucovineanul de sorginte Arcadie Suceveanu, care a venit cu o minunată delegație de scriitori de la Chișinău.

Rareș Prisacariu, la vârsta de opt ani, a devenit Ambasador

În cadrul manifestării a fost „instalat în funcție” și un Ambasador al revistei „Dimineața cuvintelor”, acesta devenind elevul botoșănean Rareș Prisacariu, cunoscut prin talentul său de excepție. La vârsta doar de 8 anișori, acest copil care atât de dulce încă se lipește de pieptul mamei veșnic plină de emoții, are citite peste… 200 de cărți! Recită (nu citește!!!) fragmente din „Geniu pustiu” al lui Eminescu, cunoaște pe de rost nenumărate poezii din operele scriitorilor români. Vom trăi și vom vedea, dar eu sunt înclinat să cred că peste ani numele lui Rareș se va înscrie alături de marile nume ale ținutului botoșănean Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga… și nu cred să dau greș, dacă acest copil aflat încă la vârsta îngerească, va continua așa cum a început-o! Și ca să fiu mai înțeles, vă spun că funcția de Președinte al țării pentru Rareș va fi ceva puțin. Directorul Primului Festival de literatură pentru copii și tineret Petre Crăciun i-a înmânat lui Rareș Prisacariu „scrisoarea de acreditare” și i s-a adresat „Excelența Voastră, domnule Ambasador!”. Am asistat și la prima misiune a Ambasadorului. În sceneta „Citești, devii mai deștept” de Petre Crăciun, el l-a convins pe „Matei dintr-a patra” să „mai lase tableta la o parte și să citească „Dimineața cuvintelor”. Rolul lui „Matei dinr-a patra”, l-a câștigat la un casting un elev bun la învățătură, dar „neiubitor al cititului în scenetă” pe nume Alex Matei Marcu.

Și încă ceva: l-am invitat pe Excelența Sa, Ambasadorul Rareș Prisacariu la Cernăuți. Să se întâlnească cu școlarii români de la noi. Și mi-a promis că vine! Dar ca să fiu mai convingător, vă spun că promisiunea am primit-o și de la mama lui Rareș.

Emoționante au fost și clipele în care eleva Denisa Radu de la Școala pentru deficiențe de vedere București, a citit în Braille fragmente din revista „Dimineața cuvintelor”.

În cadrul Atelierelor de lectură desfășurate de asemenea în prima jumătate a primei zile de Festival la Casa oamenilor de Știință din capitală, au susținut recitaluri de poezie scriitorii Claudia Partole, Passionaria Stoicescu, Arcadie Suceveanu, Iulian Filip, Ștefan Mitroi, Petre Crăciun, Ianoș Țurcanu, Sergiu Afanasiu, Laura Grunberg, Titus Știrbu, Florentina Chifu.

Reviste pentru copii de altă dată și de astăzi

O temă care a trezit un interes deosebit în cadrul Festivalului în cauză a fost „Masa rotundă” cu genericul „Reviste pentru copii de altă dată și de astăzi”. Cei care am prezentat discursuri, parcă am revenit pentru câteva ore, în copilărie, deoarece a fost vorba nu numai despre revistele de astăzi, ci și cele de odinioară, pe când noi, cei născuți în a doua jumătate a secolului trecut, fiind elevi, așteptam cu nerăbdare revistele copilăriei noastre.

O impresionant de frumoasă prezentare a revistei „Cutezătorii” a făcut doamna Simona Preda, istoric, în care au debutat la vremea lor mulți scriitori și oameni de știință în diverse domenii, chiar dacă revista era una de agitație mai mult comunistă, însă ea și-a avut farmecul ei.

Nouă, cei veniți de la Cernăuți, deosebit de apropiată sufletului ne-a fost revista „Florile dalbe” de la Chișinău, prezentată de scriitorul Ion Anton, care de trei decenii stă la cârma redacției acestei minunate publicații. Ce-i adevărat, generația noastră mai mult o ține minte cu titlul vremii „Tânărul leninist”. Așa a fost, dar era o revistă așteptată de copiii români nu numai din Moldova, ci și de la Cernăuți, Izmail și Transcarpatia. Ion Anton a povestit momente deosebit de interesante din istoria revistei care intră în casele și clasele școlarilor de aproape nouăzeci de ani.

Venit de la Cernăuți în calitate de redactor și editor al revistei „Recreația mare” împreună cu profesoara Marina Șapcă, fondatoarea acestei publicații pentru școlarii români din Ucraina, am povestit despre revistele care au apărut pentru copii la Cernăuți de la mijlocul anilor ’90 ai secolului trecut până în prezent. Potrivit scriitoarei Doina Bojescu care a colaborat la revista „Făgurel” alături de fondatorul și redactorul acesteia scriitorul Simion Gociu, publicaţia a apărut, fără o periodicitate strictă, cam până în anul 2007.

O altă revistă pe care am prezentat-o auditoriului a fost revista „Prichindeii din Cernăuți”, un proiect realizat de jurnalistul și poetul Vitalie Zâgrea. În cinci ani de existență a sa, revista a ajuns la cea de 35-a ediție, datorită sprijinului financiar din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Primul număr al revistei „Recreația mare” a văzut lumina tiparului la 19 decembrie 2005, nu întâmplător, ci în Ziua Sfântului Nicolae (stil vechi) ca un cadou din partea Moșului Nicolae pentru școlarii români din regiunea Cernăuți. A fost pusă în abonare și a avut un număr de circa două mii de abonați. O perioadă îndelungată, revista a fost tipărită pe bugetul familiei. Din anul 2019 Recreația Mare a fost inclusă în cadrul proiectului săptămânalului „Monitorul bucovinean” cu patru ediții pe an. Din 2022 revista a primit un aspect nou, cu tiraj de peste patru mii de exemplare, în cadrul unui nou proiect sprijinit de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Revistele de azi pentru copii ale Cernăuțiului au fost apreciate la Festivalul „Dimineața cuvintelor”. Ele se bucură de popularitate la elevi și profesori și sperăm că și anul acesta vor veni pe băncile școlilor din Ucraina cu predarea în limba română.

Au mai fost prezentate și alte reviste cunoscute. Elena Vizir din R. Moldova a prezentat „Spiridușii”. O altă revistă cunoscută odinioară în regiunea Cernăuți a fost „Alunelul” prezentată de poetul Sergiu Afanasiu. A trezit interes la copii și scriitorii prezenți și revista „Pici voinici”, prezentată de Liuba Sârbu din Canada (prin Zoom). Festivalul continuă.

Nicolae ȘAPCĂ

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

„Monitorul bucovinean” este partener media al Primului Festival de literatură pentru copii și tineret „Dimineața cuvintelor”, organizat de Filiala București Literatură pentru copii și tineret a Uniunii Scriitorilor din România.

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol