-0.4 C
Chernivtsi
vineri, noiembrie 22, 2024

LA IORDĂNEȘTI, ACASĂ LA TENISUL DE MASĂ. Cele mai bune „rachete” ale Bucovinei și-au dat din nou întâlnire la „Cupa Siretului”, iar trofeul a plecat, în cele din urmă, de la Siret spre … Prut

Trebuie citit

Când spunem „acasă”, avem în vedere ceva drag, plăcut și apropiat inimii omului. Cam așa, cum s-ar spune „cu sufletul la gură”, se trăiesc la Iordănești confruntările la tenis de masă numite „Siret Cup”. Ele sunt deja ceva tradițional, astfel că nu ar fi o exagerare dacă am zice că în această localitate ping-pongul este la loc de cinste, devenind de-a lungul timpului un fel de „specific al casei”. 

O nouă ediție a „Cupei Siretului”, cea de-a șaptea la număr, s-a desfășurat la finele săptămânii trecute. Duminică, 8 octombrie, sala de sport Liceului din Iordănești a fost iarăși o gazdă primitoare, deschizându-și larg ușile pentru participanții și oaspeții turneului. Rolul de organizatori și l-au asumat din nou iordăneșteanul Mihai Șapcă și colegul său din Storojineț Valeriu Nichiforiuc, de fapt, lucru pe care ei îl fac nu pentru prima oară. De data asta lor li s-a alăturat în calitate de sponsor pătrăuceanul Vasile Stășescu. Cu toții fiind iubitori înflăcărați ai tenisului de masă, ei au format o tripletă veritabilă, care s-a descurcat de minune cu sarcinile avute. 

Invitația lansată de organizatori a fost acceptată cu plăcere de 20 de tenismeni puternici, ei numărându-se printre cele mai bune „rachete” ale Bucovinei. Geografic vorbind, competiția a adunat la start concurenți din Cernăuți, Hliboca, Noua Suliță, Iordănești, Lucovița, Pătrăuții de Sus, Crasna. Ea a fost arbitrată de Mihail Tcaciuc din Volcineții Vechi, care, apropo, le-a făcut și o surpriză frumoasă participanților.

La ceremonia de deschidere au vorbit directorul Liceului din Iordănești Vasile Ioneț, organizatorii Mihai Șapcă și Valeriu Nichiforiuc, arbitrul principal Mihail Tcaciuc, adresând cuvinte de mulțumire și urări de joc bun.

Au urmat niște meciuri interesante, deznodământul cărora era greu de anticipat. Turneul a fost unul pe echipe, din fiecare formație facând parte câte doi sportivi. Astfel, zece perechi de tenismeni au pornit la drum în dorința lor de a obține trofeul. În runda preliminară au fost create două grupe, iar în faza următoare s-au calificat câte trei echipe din fiecare grupă.

În consecință, cele mai bune șase formații au continuat lupta pentru locurile de frunte, jucând încă o serie de partide în format „fiecare cu fiecare”. Într-un final, după ore bune de dispute încinse, s-au decis și câștigătorii. Titlul de campioni și l-au trecut în palmares frații Roman și Dorin Vacaraș din Noua Suliță. Locul doi l-au cucerit cernăuțenii Igor Pastuh și Oleg Zîndîk. O altă echipă din Cernăuți, formată din Victor Lughin și Evgheni Cosovan, și-a adjudecat poziția a treia.

Astfel, câștigătorii ediției de anul acesta au dus trofeul competiției de la Siret spre Prut, râul care curge prin orașul lor de baștină, Noua Suliță. Interesant fapt, nu-i așa?! De asemenea, ei au fost premiați cu medalii și diplome, la fel ca și ocupanții celorlalte poziții din Top-3.

Organizare la nivel înalt, jucători buni, spectatori pe măsură — având toate „ingredientele” necesare, turneul de la Iordănești s-a dovedit a fi și de data aceasta o reușită, oferind o duminică de sport dintre cele mai alese. De-ar fi cât mai multe ca ea!

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – monitorbuk.com

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol