Sâmbătă, 10 ianuarie, la împlinirea a 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a poetului Gheorghe Ungurean, reprezentanți ai comunității culturale românești din regiunea Cernăuți, alături de familia îndoliată, s-au adunat în rugăciune și aduceri-aminte la Palatul Național din Piața Centrală a orașului pentru ai cinsti memoria. E greu să ne obișnuim cu faptul că Gheorghe nu mai este printre noi. Ori de câte ori deschidem ușa Palatului Național, așteptăm să ne întâmpine și să ne spună ce a făcut și ce urmează să mai facem: în ungherul cutare am spreiat cu soluție contra mucegaiului, s-a întâmplat ceva cu priza din bibliotecă etc. etc. Dar pe lângă faptul că Gheorghe era un gospodar de nota 10 și de o modestie naturală, neimpusă de sine, Gheorghe era un poet de mare calibru, de o exigență maximă, după cum s-a vorbit mult în această zi. Sunt convins de faptul că despre Gheorghe Ungurean, despre poezia sa ultramodernă, despre inima sa bună care nu a rezistat în fața a ceea ce noi nu vom ști niciodată, încă se va scrie și se va vorbi mult. Tânărul poet plecat la cer atât de subit, își merită locul său în istoria literaturii române, chiar dacă n-a editat volume. De datoria noastră rămâne să-i aducem opera în lumina tiparului pentru a o face cunoscută iubitorilor de poezie modernistă. Unica lui carte întitulată „Eu fără titlu”, a fost tipărită la editura „Cuvântul” din Herța cu mai mulți ani în urmă, a apărut în culegerea colectivă „Mănăstire de cuvinte” pe vremea studenției, s-a publicat în periodicele „Gazeta de Herța”, „Monitorul bucovinean”, „Recreația mare”, „Septentrion literar”, „Țara fagilor”, „Glasul Bucovinei”. Ceea ce urmează de făcut este de a aduna din publicații și din manuscrise opera poetică a lui Gheorghe și editarea unui volum postum. La Cernăuți v-a fi fondat cenaclul literar „Gheorghe Ungureanu” din care vor face parte inițial colegii lui de breaslă.
Cu emoție despre aceasta, dar și despre multe alte fapte care l-au caracterizat pe regretatul nostru prieten au vorbit cu durere în suflet scriitorii și profesori universitari, prieteni și colegi: diplomatul Cristian-Toma Dacica, consul la Consulatul General al României la Cernăuți, Vasile și Ancuța Bâcu, Ștefan Hostiuc, Cristina Paladian și Felicia Vrânceanu, Mihai Gherman, Nicolae Șapcă, Carolina Jitaru, Sofia Roșca, Gheorghe Bodnariuc, Vasile Carlașciuc, Tatiana Golciuc. De la Dorohoi a sosit cu un cuvânt despre poet profesorul dr. Vasile Adăscăliței.
Cu lacrimi în ochi și voce emoționată a vorbit despre regretatul poet și colegul său de bancă de la școala din Voloca, preotul Pavel Paulencu, care a săvârșit un Te-Deum.
Nicolae ȘAPCĂ
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
Rândurile versificate de mai jos au ajuns la redacție tot la 40 de zile de la moartea lui Gheorghe Ungurean. Ele sunt izvorâte din inimă de mamă. Le publicăm aproape fără redactare, pentru a le păstra autenticitatea.
***
Măru-n crac mi s-a uscat,
Tu, Gheorghică, ai plecat,
Ai plecat în neființă,
Mi-ai lăsat inima tristă,
Mama plânge și suspină
C-a rămas acum străină,
Acum nimeni n-o întreabă:
Ce-ai mâncat tu astăzi, mamă?
Nu mai întrebi, săracu,
Unde-i haina cea de lucru?
Pâinea să o rupi în mână
Și să-mi spui că tare-i bună.
Astăzi plâng și mă întreb
Unde, Gheorghe, să mai merg?
În oraș tu ai trăit
Că multe ți-au trebuit,
Dar acum te-a scos din casă
Moartea rea cu a ei coasă,
Te-a luat cu o cruzime
Să nu poți vorbi cu mine.
Eu mă rog și strig în glas
Tot cu lacrimi pe obraz,
Eu tot strig și tot aștept,
S-a stins totul și regret.
M-ai lăsat în sat pe mine
Căutând unde-i mai bine,
Însă moartea fără milă
M-a făcut acum străină.
A lăsat copii cuminți,
Bucurie la părinți,
Iar tu dormi sub lutul greu,
Să te ierte Dumnezeu…
Filuța UNGUREAN,
mama poetului
