7.3 C
Chernivtsi
vineri, decembrie 5, 2025

FARĂ ÎNFRÂNGERE ÎN 18 MECIURI ȘI-N POSTURA DE CAMPIOANĂ DE IARNĂ A „PRIMEI LIGI”

Trebuie citit

FC „Bucovina” este la un pas de a reveni în elita fotbalului ucrainean, acolo unde n-a mai pășit de peste treizeci de ani

Înființată în anul 1958, FC „Bucovina” — echipa-fanion a orașului Cernăuți și a întregului nostru ținut, trece actualmente printr-o perioadă de glorie (fără să ne ferim de cuvinte). Într-adevăr, de-a lungul istoriei sale, ce însumează aproape șapte decenii, formația bucovineană a trăit multe urcușuri și coborâșuri, bucurii și dezamăgiri, dar, în curând, se pare că, va lua loc, din nou, la „masa bogaților”. Cel puțin, în ceea ce privește întrecerile interne, cu toate că, și despre ambițiile europene ale „Bucovinei” se aud vorbe din când în când. Dar, până acolo, mai trebuie trecute câteva hopuri, primul dintre care ar fi promovarea în eșalonul superior al fotbalului ucrainean, obiectiv pe care cernăuțenii sunt extrem de aproape, în sfârșit, să-l bifeze.

Prestație istorică în campionat: 15 victorii, 3 egaluri, 0 înfrângeri

Ascensiunea „Bucovinei” a început încă din sezonul trecut, coincizând și cu investițiile masive făcute de noii patroni ai clubului. Însă, în cele din urmă, la finele anului competițional 2024-2025, echipa din Cernăuți n-a reușit să obțină biletele pentru prima divizie („Premier liga”). În schimb, în Cupa Ucrainei divizionara secundă a făcut o figură frumoasă, ajungând până în semifinalele competiției, acolo unde a cedat împotriva uneia dintre cele mai galonate formații de fotbal din Ucraina, „Dinamo” (Kiev).

Acestea fiind spuse, noul sezon o găsește pe FC „Bucovina”, iarăși, în a doua divizie valorică a Ucrainei — „Perșa liga” („Prima ligă”). De fapt, cernăuțenii se zbat de câțiva ani buni în eșalonul secund, însă acum sunt mai aproape ca niciodată să-și împlinească visul măreț, și anume acela de a evolua, după o pauză de peste treizeci de ani, pe prima scenă fotbalistică a țării.

În actuala stagiune, bucovinenii confirmă forma bună din ediția precedentă și dovedesc că, prestațiile de anul trecut nu a fost numai o sclipire de moment. Reușind o campanie solidă de achiziții în vară, care include transferul a mai multor fotbaliști cu experiență în prima divizie și aducerea a unui antrenor la fel de pregătit, în prezent „Bucovina” domină autoritar campionatul „Primei ligi”. După 18 etape disputate ale sezonului 2025-2026, elevii lui Serghii Șișcenko au o linie de clasament de invidiat: cu 15 victorii, 3 egaluri și nicio înfrângere în palmares.

Formația din Cernăuți a început campionatul cu două meciuri nule (0:0), dar apoi a urmat o serie impresionantă de 13 partide câștigate la rând. În etapa a 16-a (de altfel, prima din retur), s-a pus capăt acestui șir victorios, printr-un rezultat de egalitate înregistrat în compania celor de la „Inguleț” (Petrove, regiunea Kirovograd), echipă pe care, apropo, „Bucovina” n-a reușit s-o bată nici în tur, nici în retur. Totuși, s-a dovedit a fi doar o mică sincopă provizorie, pe care fotbaliștii din Cernăuți l-au depășit fără probleme. Deja în următoarele două jocuri, bucovinenii au revenit cu victoriile obișnuite, ultima fiind obținută weekend-ul trecut.

Sâmbătă, 29 noiembrie, la Cernăuți a poposit „Probii” din orașul Gorodenka, regiunea Ivano-Frankovsk. Această întâlnire a consfințit și sfârșitul primei părți a sezonului din „Prima ligă”, una încheiată într-o notă pozitivă pentru FC „Bucovina”. Cernăuțenii s-au impus lejer (3:1), grație golurilor semnate de Vitalii Dahnovskii și Evghen Pidlepeneț (2).

Cu toții sunt „Bravo!”, dar cine s-a implicat cel mai mult

Astfel, „Bucovina” va avea o vacanță liniștită — din fotoliul de campioană de iarnă a „Primei ligi” și din postura de echipă neînvinsă după 18 etape scurse ale campionatului în curs. Cernăuțenii au acumulat 48 de puncte, având un avantaj confortabil față de principalele urmăritoare — „Livîi bereg”, Kiev (39 puncte) și „Ciornomoreț”, Odesa (38). Notăm că, în „Premier liga” promovează direct primele două clasate, iar ocupantele locurile 3-4 urmează să dea baraj cu formațiile de pe pozițiile 13-14 din primul eșalon.

La capitolul golaverajului, bucovinenii, de asemenea, stau foarte bine, având cel mai bun atac (42 reușite) și a doua apărare (13 goluri încasate). Cel mai prolific jucător al echipei este Vitalii Dahnovskii, care a înscris de nouă ori și a mai contribuit cu cinci pase decisive. Șapte goluri și trei asisturi a reușit Bogdan Boiciuk, Oleg Kojușko are o statistică de 6+6, Evghen Pidlepeneț — 6+3, iar — Vitalii Grușa — 4+4.

De remarcat și faptul că, în aceste optsprezece runde desfășurate de „Primă ligă”, tehnicianul Serghii Șișcenko a creionat, preponderent, un prim unsprezece bazat pe formula de joc 4-3-3. O echipă tip a „Bucovinei” în prima parte a sezonului ar arăta în felul următor:

Danilo Kanevțev (portar) — Petro Stasiuk (fundaș dreapta), Danilo Karas, Mikita Bezuglîi (perechea de fundași centrali), Ian Morgovskii (fundaș stânga) — Vadim Vitenciuk (mijlocaș la închidere), Vitalii Grușa, Bogdan Boiciuk (interi) — Evghen Pidlepeneț (extremă dreapta), Oleg Kojușko (atacant central), Vitalii Dahnovskii (extremă stânga).

Cu șanse reale și-n Cupa Ucrainei

Pe lângă evoluțiile de senzație din campionat, echipa cernăuțeană face față cu brio și întâlnirilor din cadrul Cupei Ucrainei. În actuala ediție a competiției, „Bucovina” a eliminat deja pe „Avangard” (Lozova, regiunea Harkov) — 3:0 în deplasare, în 1/32 de finală; pe Karpatî, Lvov (formație de primă divizie) — 1:0 acasă, în șaisprezecimi; și pe „Niva” (Ternopol) — 2:1 pe teren propriu, în optimi. Astfel că, urmează meciul din sferturi, acolo unde cernăuțenii vor da peste un adversar foarte serios în persoana celor de la „LNZ” (Cerkasî), echipă clasată momentan pe locul doi în „Premier liga” ucraineană.

De altfel, aceasta va fi și partida de debut din a doua parte a sezonului pentru FC „Bucovina”. Confruntarea, care se va disputa într-o singură manșă, fiind programată pentru începutul lunii martie a anului viitor (dată exactă se va stabili ulterior), pe teren advers. Reluarea campionatului „Primei ligi” va avea loc pe 21-22 martie, în cazul cernăuțenilor cu un meci, de asemenea în deplasare, contra echipei „Viktoria” din Sumî (locul zece). În fața propriilor suporteri „Bucovina” va juca din nou în weekend-ul 28-29 martie, întâlnind „Prikarpattia”, Ivano-Frankovsk (locul șase).

Puțina odihnă și de la capăt (pentru a sărbători la sfârșitul sezonului!)

Deci, după o binemeritată pauza de iarnă, pentru echipa bucovineană urmează o perioadă „de foc”, dar care o poate apropia de atingerea obiectivelor atât de dorite, despre care am relatat mai sus. Îndeplinirea lor ar însemna o bucurie enormă pentru întreaga suflare fotbalistică din regiunea Cernăuți, care nu a mai simțit mirosul primei divizii de aproape 32 de ani.

Ultima dată, FC „Bucovina” a jucat în cea mai puternică ligă a țării în sezonul 1993/1994, ocupând locul 17. Anterior, „Bucovina” mai participase la nivel de primă divizie și-n primele două campionate ale Ucrainei independente: sezonul 1992 — locul 6, 1992/1993 — locul 12. Odată retrogradată la finele sezonului 1993/1994, se tot plimbă prin eșaloanele inferioare, dar nu și-a pierdut nicicând statutul de club profesionist, fapt cu care se mai pot lăuda, per total, doar șapte formații din Ucraina.

Până a vorbi, însă, despre viitor, care să sperăm că va fi unul de bun augur, să ne mai oprim puțin și la actualitate. Odată cu încheierea primei părți a sezonului, antrenorul principal al „Bucovinei”, Serghii Șișcenko (poate că, „artizanul numărul unu” al realizărilor din prezent), a făcut o analiză a celor întâmplate pe parcursul acestor câtorva luni de când se află la cârma echipei. În primul rând, el le-a mulțumit suporterilor care sunt alături de club, iar prestațiile fotbaliștilor săi le-a notat cu „zece din zece”.

— Nu ne așteptam să putem trece peste această etapă cu atât succes, date fiind nivelul competiției, noul format al ligii, ambițiile adversarilor. Dar, sunt foarte mulțumit de prima parte a campionatului. Acum ne vom concentra să continuăm în aceeași manieră și la primăvară, — a menționat tehnicianul pentru site-ul oficial al clubului.

Totodată, el a împărtășit și din planurile pentru pregătirea de iarnă, un aspect extrem de important pentru a păstra evoluțiile „pe aceiași linie de plutire”.

— Ne vom reuni în ianuarie și vom desfășura trei cantonamente în Transcarpatia. Ne vom pregăti pentru primul meci oficial cu «LNZ» din luna martie. Atmosfera este excelentă, însă toți înțelegem că avem mult de lucru înainte. Avem un vis, el este încă departe, dar ne îndreptăm spre el și ne pregătim pentru cele 12 meciuri importante ale părții de primăvară a campionatului din „Prima ligă”, — a dezvăluit S. Șișcenko.

Iar noi îi urăm multă baftă antrenorului, elevilor săi și tuturor celor implicați în acest proiect! Aduceți „Bucovina” în elita fotbalului ucrainean, că de mulți ani tânjim s-o vedem acolo!

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

În imagine: secvențe de la ultimul meci al „Bucovinei” din prima parte a sezonului 2025/2026 împotriva celor de la „Probii”, scor 3:1

Foto de pe sursele oficiale ale FC Bucovina”

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol