5.7 C
Chernivtsi
marți, decembrie 2, 2025

LA TEREBLECEA SE PLANIFICĂ A FI INSTALATĂ PRIMA STAȚIE DE MĂSURARE A CALITĂȚII AERULUI DIN BUCOVINA

Trebuie citit

Bani pentru aceasta au fost alocați din Fondul regional de protecție a mediului

În satul Tereblecea se intenționează instalarea unei stații care va măsura nivelul de poluare a aerului și va transmite online datele despre aceasta. Va fi prima astfel de stație din localitățile rurale ale regiunii. Despre acest lucru a declarat pentru „Suspilne” directoarea Centrului regional de hidrometeorologie, Tatiana Negadailova.

Ea a menționat, de asemenea, că, în prezent nivelul de poluare este monitorizat la trei posturi staționare din Cernăuți. Acolo sunt utilizate aparate semi-automate, iar prelevarea particulelor de praf se face manual. În schimb, la Tereblecea va fi instalată o stație automată. Aceasta va fi amplasată într-un loc în care nu există fabrici mari sau alți poluatori.

„În regim manual se poate preleva praful în ansamblu, dar cerințele internaționale prevăd controlul ozonului și al microparticulelor, care va fi asigurat de aparatele automate. Există cerințe conform cărora monitorizarea permanentă trebuie efectuată în trei puncte din oraș și unul într-o zonă rurală, pentru obținerea unor indicatori reprezentativi”, — a relatat T. Negadailova.

Conform licitației publicate pe site-ul „Prozorro”, valoarea estimată a stației este de peste 7 milioane de grivne. Din spusele șefei Centrului regional de hidrometeorologie Cernăuți, banii pentru achiziționarea și instalarea echipamentului au fost alocați din Fondul regional de protecție a mediului.

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

Imagine ilustrativă

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol