10 C
Chernivtsi
sâmbătă, noiembrie 2, 2024

ÎN BUCOVINA, SPORTUL ESTE LA EL ACASĂ

Trebuie citit

În regiunea Cernăuți sportul este foarte îndrăgit atât de cei mari, cât și de cei mici. Dovadă ne stau numeroasele evenimente care au avut loc în ultima vreme. Au fost niște zile pline cu sport, despre care vrem să vă povestim în cele ce urmează. De la fotbal și volei, la pescuit sportiv, spartachiade și meciuri internaționale — multe s-au întâmplat în această perioada pe arenele sportive ale Bucovinei, în speță și-n localitățile populate de etnici români.

PETRICEANCA: turneu de volei feminin între Suceveni, Carapciu și Crasna

Sâmbătă, 21 septembrie, în sala de sport a Școlii Primare din Petriceanca (comuna Suceveni) s-a ținut un turneu de volei feminin. În lupta pentru întâietate au fost implicate patru formații. Două dintre ele au reprezentat localitatea Suceveni: echipa liceului și echipa satului. Lor le-au făcut companie fetele de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu și Liceul „Alexandru Ilschi” din Crasna.

În urma unor dispute extrem de interesante, câștigătoare a competiției au devenit voleibalistele Liceului din Suceveni. Pe poziția doua s-au clasat crasnencele, iar liceenele din Carapciu au obținut locul trei.

OPRIȘENI: s-a dat startul spartachiadei comunei Hliboca

În aceeași zi de sâmbătă, 21 septembrie, un alt eveniment sportiv important s-a desfășurat la Oprișeni (CT Hliboca). Aici, a fost inaugurată spartachiada comunei, în concurs intrând sportivi din diferite localități ale comunității hlibocene.

În prima zi a spartachiadei s-au disputat competițiile de fotbal, tenis de masă, dame și darts. Gazdele au reușit să se impună la fotbal și tenis de masă, iar întrecerile de dame și darts s-au încheiat cu victoria reprezentanților Hlibocii.

PĂTRĂUȚI: primele Jocuri sportive de vară ale comunei

Și-au desemnat cei mai buni sportivi și Pătrăuții. Aceasta a avut loc în cadrul Jocurilor sportive de vară ale Comunității Teritoriale Pătrăuți, organizate în premieră în acest an în data de 21 septembrie.

După cum remarcă organizatorii, a fost o adevărată sărbătoare a sportului, la care au luat parte satele comunei și sportivii lor talentați și, astfel, s-a pus baza unei tradiții frumoase, care promite a dăinui în continuare.

În ceea ce privește programul de concurs, el a inclus șapte probe: volei, minifotbal, șah, dame, tenis de masă, darts și ridicarea greutății. În competiția de volei, atât la masculin, cât și la feminin, s-a impus echipa satului Pătrăuții de Sus. Această localitate a mai cucerit un prim loc, la minifotbal, datorită evoluției băieților de la Liceul Nr. 1. Reprezentanții Pătrăuților de Jos au câștigat întrecerile de darts (prin Mihaela Berezovsca la feminin și Vladimir Burla la masculin), dar și competiția de dame la fete, prin Larisa Savciuc. Cel mai bun sportiv la dame masculin a devenit Ion Bahnean din Arșița. Echipa acestei localități a mai obținut și alte cinci poziții întâi: prin Miroslav Bahnean (șah), Mihail Balan (ridicarea greutății), Maxim Popescu (ridicarea greutății, juniori), Nadia Bahnean și Dumitru Muntean (ambii tenis de masă).

Astfel, în clasamentul final pe echipe, locul întâi și l-a adjudecat Arșița, urmată de Pătrăuții de Jos și Pătrăuții de Sus, pe pozițiile doi, respectiv trei.

HERȚA: meci internațional de fotbal

Duminică, 22 septembrie, stadionul din orașul Herța a fost gazdă a unei întâlniri fotbalistice de clasă, echipa locală, FC „Forward”, primind vizita celor de la ACS „Juniorul” din Dorohoi (județul Botoșani, România).

De fapt, prietenia dintre Herța și Dorohoi este una trainică și de lungă durată. Tinerii fotbaliști herțeni au evoluat deja de câteva ori în România, iar acum le-au lansat colegilor săi din Dorohoi o invitație reciprocă, la care aceștia au răspuns cu plăcere.

Disputa fotbalistică dintre FC „Forward” și ACS „Juniorul” s-a desfășurat la câteva categorii de vârstă. Astfel, meciul dintre fotbaliștii născuți în anii 2012-2013 s-a încheiat la egalitate (0:0), iar la loviturile de departajare s-au impus cei din Dorohoi (5:4). Penalty-uri s-au executat și-n partida dintre cei născuți în anul 2014, după ce timpul regulamentar de joc s-a încheiat cu scorul de 3:3. Și de data aceasta, de la punctul cu var mai preciși au fost cei de la ACS „Juniorul” (7:6). În schimb, herțenii au câștigat jocul la categoria de vârstă 2015-2016, scor 3:1. La categoria 2017-2018, victorioși au fost oaspeții din România (2:0).

CERNĂUȚI: în premieră, a avut loc olimpiada școlară la pescuit sportiv

În comparație cu disciplinele, la care ne-am referit anterior, pescuitul sportiv este o probă mai exotică. Competiții de asemenea fel se desfășoară mult mai rar, în special la nivel de copii.

Nu știu cum se prezintă lucrurile actualmente, dar în copilăria mea pescuitul era una dintre cele mai iubite activități ale băiețașilor (uneori și fetelor) de diferite vârste. Desigur, era ceva de ordin amatoristic, iar participarea la turnee de pescuit ar fi fost un vis îndeplinit. Astăzi, o astfel de posibilitate există. Cel puțin, o asemenea fericită ocazie au avut participanții la olimpiada regională de pescuit sportiv rezervată școlarilor, eveniment organizat în premieră în Bucovina.

Întrecerea micilor pescari a avut loc pe unul dintre iazurile din orașul Cernăuți, duminică, 22 septembrie, concursul prevăzând diferite modalități de prindere a peștelui. Au participat, în mare măsură, elevi de la instituțiile de învățământ din centrul regional, dar și fostul raion Hliboca și-a avut reprezentanța sa. Asta, datorită liceenilor din Corovia: Alexandru Chiper (clasa a 4-a) și Artiom Mihalatean (clasa a 7-a).

La final, de altfel ca și în cazul tuturor competițiilor despre care am vorbit mai sus, s-a organizat ceremonia de premiere. Dar, pe lângă aceasta, a fost preparată o delicioasă ciorbă de pește, din care toți doritorii au putut să guste. 

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol