1.2 C
Chernivtsi
marți, noiembrie 5, 2024

HLIBOCENII AU STRĂLUCIT LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE VOLEI. Frații Celeneac au ajutat selecționata de tineret a Ucrainei să obțină una dintre cele mai importante performanțe din istoria sa

Trebuie citit

Timp de aproape două săptămâni — în perioada 26 august-7 septembrie — cele mai puternice echipe naționale de tineret, formate din sportivi până-n 20 de ani, au fost puse serios pe treabă, având ca obiectiv să desemneze cine joacă cel mai bun volei pe „bătrânul” continent. La turneul final al Europeanului s-au calificat 16 selecționate, care au trecut cu brio de etapele preliminare. Printre ele — și Ucraina, din lotul căreia au făcut parte hlibocenii Andrei și Ivan Celeneac (cu numerele 7, respectiv 3, pe tricou).

Pe Andrei Celeneac, în vârstă de 19 ani, îl știți, probabil, foarte bine, în speță din relatările ziarului nostru. El a debutat deja pentru selecționata „mare” a țării, astă-vară, dar, totodată, continuă să joace și pentru tineret. Și-o face cu mult spor. La recenta ediție a întrecerii continentale, Andrei și-a ajutat echipa să devină una dintre cele mai bune în Europa.

Ivan este mai mic c-un an față de fratele său, însă, și-a făcut și el deja un nume în lumea voleiului, prezentându-se precum un jucător de mare viitor. Așadar, pe bună dreptate, și-a câștigat locul în echipa națională U20 și asta în ciuda faptului că nu demult a împlinit doar 18 ani.

Europeanul voleibalistic din acest an, rezervat selecționatelor de tineret, s-a desfășurat pe tărâmurile Greciei și Serbiei — în orașele Arta și Vrnjiacka Banja. În primă fază, competitoarele au fost împărțite în două grupe. Ucraina a fost repartizată în octetul „A”, găzduit de Serbia.

În etapa grupelor, voleibaliștii din Ucraina au avut o evoluție destul de convingătoare, obținând cinci victorii și pierzând două partide. Elevii lui Vladimir Romanțov au trecut de Turcia (3:0), Polonia (3:1), Letonia (3:0), Finlanda (3:0) și Austria (3:0). Meciurile împotriva Franței și Serbiei s-au încheiat în favoarea adversarelor — ambele cu scorul de 0:3. Aceste rezultate i-au permis Ucrainei să ocupe locul doi în grupă și să-și continue parcursul în runda semifinalelor. Câștigători ai grupei au devenit framcezii.

În grupa „B”, confruntările căreia s-au disputat în Grecia, biletul pentru semifinale l-au cucerit selecționatele Bulgariei și Cehiei, adjudecându-și pozițiile unu, respectiv doi. Italiei i-a revenit aici locul trei, Israelul s-a clasat pe patru, Slovenia — pe cinci, gazdele — pe șase, Spania — pe șapte, Scoția — pe opt.

În prima semifinală Bulgaria s-a impus contra Ucrainei — cu 3:0, iar în a doua — Franța a învins Cehia cu același scor. În meciul pentru medaliile de bronz împotriva cehilor Ucraina a fost învinsă (1:3), dar, în consecință, și-a trecut în palmares un prestigios loc patru în clasamentul final. Apropo, aceasta reprezintă una dintre cele mai importante performanțe ale selecționatei voleibalistice de tineret. Doar în anul 2016 Ucraina a avut o evoluție mai reușită, cucerind argintul. Iar campionă a Europei a ediției din 2024 a devenit Franța, care a învins în finală Bulgaria (3:1).

Revenind la frații hliboceni, trebuie de remarcat că ei au contribuit din plin la succesul înregistrat de echipă. Andrei a fost un component de bază al team-ului de start, jucând, ca de obicei, pe poziția sa favorită de central. Fiind introdus în teren în toate cele nouă partide, a acumulat, per total, 86 de puncte și a devenit unul dintre principalii marcatori ai Ucrainei. În special s-a remarcat în întâlnirea cu polonezii, aducând în contul echipei 18 puncte. Contra austriecilor a avut 16 reușite, letonilor și cehilor le-a înscris câte 12 puncte, finlandezilor — 11, turcilor și sârbilor — câte 6, francezilor — 3, bulgarilor — 2. 

Ivan Celeneac evoluează și el pe poziția de central, iar la acest Euro a fost rezervă și a intrat de câteva ori în joc pe parcursul meciurilor. Chiar dacă a jucat mai puțin, n-a dat cu bâta-n baltă, cum se spune.

Felicitări fraților Celeneac! Felicitări echipei! Constatăm cu bucurie că Bucovina a  crescut o generație de voleibaliști atât de talentați, care au făcut primii pași în acest sport aici la noi. Băieți, vă mulțumim că faceți ținutul nostru cunoscut în toată Europa! Fie ca reușitele voastre să tot sporească!

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol