4 C
Chernivtsi
duminică, noiembrie 17, 2024

CINE JOACĂ BINE FOTBAL, ESTE RĂSPLĂTIT PE MĂSURĂ. De aceasta s-au convins volocenii, carapcienii și sucevenenii, care au devenit premianți ai Campionatului școlăresc de minifotbal, rezervat instituțiilor de învățământ din părțile Hlibocii

Trebuie citit

Se apropie de final un nou an de învățământ, astfel că a venit și vremea bilanțurilor. Din fericire, ele sunt îmbucurătoare pentru elevii din zona Hlibocii, care au cu ce se mândri atât la învățătură, cât și în ocupațiile extrașcolare, cum ar fi activitatea sportivă. O dovadă excelentă în această direcție o reprezintă tradiționalul campionat de minifotbal, organizat de ceva ani printre juniorii de la instituțiile de învățământ general.

Actuala stagiune minifotbalistică, la care se întrec școlarii din părțile Hlibocii, a durat câteva luni. S-au depus multă muncă și efort, au fost victorii, dar și înfrângeri, goluri frumoase, combinații interesante, parade ale portarilor… Mai pe scurt, totul — ca pe cele mai prestigioase arene sportive. Punctul culminant al sezonului a devenit ceremonia de premiere a câștigătorilor, care și-au primit distincțiile cuvenite într-o atmosferă solemnă.

Festivitatea, menită să-i aducă în prim-plan pe cei mai buni tineri fotbaliști, dar și pe cei care le sunt alături și-i susțin, a avut loc zilele trecute la Centrul de dezvoltare profesională a lucrătorilor din învățământ din Hliboca. Au fost premiate echipele care s-au clasat pe primele trei poziții: Liceul din Voloca (profesor Dmitri Leah), reprezentanții căruia au cucerit poziția întâia; Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu (profesor Vasile Șorodoc), care a ocupat locul doi și Liceul din Suceveni (profesoară Maria Mihailovici-Solomon), deținător al poziției a treia.

Premii individuale au primit și cei mai buni fotbaliști ai competiției: portarul Radu Scutari (Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu), fundașul Maxim Onofreiciuc (Liceul din Voloca), atacantul Dragoș Nicolaievici (Liceul din Suceveni). Titlul de golgheter i-a revenit carapceanului Denis Saviuc, iar cel mai bun jucător al turneului a fost desemnat voloceanul Denis Topor.

După cum a ținut să menționeze arbitrul principal al competiției, Nicolai Leah, consultant la Centrul de dezvoltare profesională a lucrătorilor din învățământ Hliboca, premierea celor mai bune echipe și fotbaliști a fost posibilă datorită sprijinului Asociației de fotbal a regiunii Cernăuți (președinte Vasili Orlețki), Centrului deja amintit mai sus (directoare Olesea Panciuc) și a Sindicatului unit al lucrătorilor din învățământ din comunitățile teritoriale din părțile Hlibocii (șefă Svetlana Lazurco).

În încheierea acestei sărbători sportive de zile mari, au fost distinși și reprezentanții instituțiilor de învățământ, formațiile cărora au intrat în Top-3. Lor le-au fost înmânate mulțumiri din partea Asociației de fotbal a regiunii Cernăuți pentru pregătirea echipelor de competiție, popularizarea și dezvoltarea fotbalului în rândurile tineretului școlăresc, angrenarea elevilor în practicarea „sporului-rege”.

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

Liceul din Voloca — locul întâi

Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu — locul doi

Liceul din Suceveni — locul trei

Radu Scutari (Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu) — cel mai bun portar

Maxim Onofreiciuc (Liceul din Voloca) — cel mai bun fundaș

Dragoș Nicolaievici (Liceul din Suceveni) — cel mai bun atacant

Denis Saviuc (Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu) — cel mai bun golgheter

Denis Topor (Liceul din Voloca) — cel mai bun jucător

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol