19.6 C
Chernivtsi
luni, mai 20, 2024

SFÂNTUL PAULIN MILOSTIVUL, UNUL DIN OCROTITORII MĂNĂSTIRII SLATINA DIN CRASNA

Trebuie citit

Șapte ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene au sfințit biserica în cinstea Sfântului Paulin Milostivul din partea inferioară a complexului monahal Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, situată în cătunul Slatina a localității Crasna. Evenimentul a  avut loc pe data de 5 februarie (stil vechi), în ziua pomenirii Sfântului Paulin Milostivul, Episcop de Nola.

După o întâlnire fastuoasă a înaltului prelat de către sutele de crăsneni și enoriași din satele învecinate, dar și de un sobor de circa șaptezeci de preoți și diaconi,  ÎPS Serghie, Mitropolitul Ternopolului și Kremenețului, i-a binecuvântat pe cei veniți să împartă marea bucurie spirituală și a târnosit Sfânta Masă, împreună cu ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuților și al Bucovinei, ÎPS Veniamin, Arhiepiscopul Hotinului, ÎPS Silvestru, Arhiepiscopul Belgorodului, PS Afanasie, Episcopul de Kamin-Kashirskii, PS Siluan, Episcop de Herța, PS Cleopa, Episcop de Noua Suliță, Arhimandritul Melchisedec, starețul Sfintei Mănăstiri Putna, alți stareți de mănăstiri și clerici ai Eparhiei Cernăuților și oaspeți de la mănăstiri și biserici din România. Starețe ale mănăstirilor din eparhia noastră și ale mănăstirilor din România au venit să împărtășească bucuria evenimentului festiv cu egumena Ioana (Grozavu), stareța mănăstirii Slatina, aflată în zi de mare sărbătoare, care a înscris un eveniment de neuitat în istoria satului în particular, dar și a bisericii ortodoxe în genere. Apoi a fost sfințită biserica, iar toți cei prezenți au fost stropiți cu agheasmă.

În timpul serviciului divin, înalții prelați și întregul cler prezenți în sfântul locaș, s-au rugat pentru pace pe pământul Ucrainei, pentru izbăvirea de dușman, ca Domnul să ocrotească poporul nostru și să-i salveze pe cei care sunt în disperare și și-au pierdut casele, ca Domnul să-i binecuvânteze pe oamenii de bunăvoință care  îi ajută pe cei nevoiași aidoma Sfântului Paulin Milostivul.

În timpul slujbei, la solicitarea Mitropolitului Meletie al Cernăuților și Bucovinei și cu binecuvântarea Preafericitului Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine, protoiereul mitrofor Paulin Pavlenco, ziditorul mănăstirii de maici Slatina, a fost distins cu ordinul Bisericii Ortodoxe Ucrainene „Iaroslav cel Înțelept”. De asemenea, stareța mănăstirii Slatina, Ioana (Grozavu), a fost distinsă cu Crucea cu pietre scumpe.

Clipe deosebite le-a dăruit celor prezenți arhimandritul Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, prin predica de după Rugăciunea Domnului. Preacuviosul părinte și-a exprimat bucuria duhovnicească de a participa la acest important eveniment, care a avut loc în apropierea Mănăstirii Putna, dar pe altă parte de frontieră.

La finalul slujbei, ierarhii și clerul l-au slăvit pe Sfântul Paulin și l-au felicitat pe ziditorul Mănăstirii Slatina, protoiereul mitrofor Paulin Pavlenco, de ziua patronului ceresc. La rândul său, părintele Paulin a mulțumit Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Preafericitul Mitropolit Onufrie, pentru înalta distincție bisericească și Antimisul pentru biserica sfințită, ierarhilor, preoților, diaconilor – pentru sfințirea sfântului locaș și slujire, iar sutelor de credincioși pentru rugăciunea comună.

Într-o discuție particulară, domnul Ștefan Dragun, primarul orășelului Crasna, mi-a împărtășit bucuria personală, dar și a consătenilor săi față de evenimentul important. „Avem mai multe biserici în localitate și ne bucurăm de fiecare. Mănăstirea este un loc care îl atrage pe fiecare crăsnean să vină aici, indiferent din care parohie nu s-ar afla. Cu cât mai multe biserici avem, cu atâta vom fi mai mult ocrotiți de Dumnezeu”, – mi-a zis edilul Crasnei.

***

La începutul anilor ’90 Arhiepiscop al Cernăuților și Bucovinei era ÎPS Onufrie, care îl numește printr-un Decret eparhial Ziditor al Mănăstirii de maici cu hramul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, pe tânărul preot Paulin Pavlenco. Locul noului complex monahal a fost sfințit pe un vârf de deal, în cătunul Slatina al Crasnei, doar la vreo 5 kilometri de frontiera cu România, având în apropiere Sfânta Mănăstire Putna.

La 12 septembrie 1996, la ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care a avut loc sub conducerea Preafericitului Vladimir, Mitropolit al Kievului și întregii Ucraine, a fost audiat raportul Preasfințitului Onufrie, arhiepiscop al Cernăuților și Bucovinei, despre deschiderea Mănăstirii de maici „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” în orășelul Crasnoilsc/cătunul Slatina, regiunea Cernăuți. Au decis să binecuvânteze deschiderea Mănăstirii. Hramul și locul mănăstirii deja erau o dovadă că parohia este românească, fapt foarte important pentru spiritualitatea și tradiția din localitate și zonă în genere.

În anul 2002 a fost finisat corpul cu chilii și bisericuța „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” atașată corpului. Viața monahală a intrat tot mai mult în drepturile sale.

Mai târziu începe construirea Catedralei mănăstirii constituită din două biserici: sus – biserica „Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos”, iar la nivelul de jos (inferior) – biserica Sfântul Paulin de la Nola.

Potrivit planului de construcție al Complexului monahal, aici urmează să se construiască în perspectivă, pe o suprafață de aproape 10 hectare, 59 de obiective necesare, inclusiv o școală de muzică bisericească și o școală de pictură, care deja funcționează, dar în condiții care lasă de dorit.

Pe parcursul deja a zecilor de ani, din fragedă tinerețe, părintele Paulin, cu dragoste față de Dumnezeu, duce povara zidirii acestei mănăstiri.

Stareța Mănăstirii, egumena Ioana (Grozavu) este originară din Crasna și are o bogată experiență monahală acumulată pe parcursul mai multor ani la mănăstirea Sucevița, unde a fost maică și de mai multe ori ne-a întâmpinat cu drag când ajungeam pe aici.

Nicolae ȘAPCĂ

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol