Maica Domnului este cea mai înaltă sfințenie omenească cunoscută și cinstită de Sfânta Biserică Ortodoxă. Călăuziți de cuvântul lui Dumnezeu, de poruncile Apostolilor și a întregii Biserici vechi creștine, noi înconjurăm numele Maicii Domnului cu cea mai înaltă cinstire și ne plecăm înaintea ei cu simțământul celei mai adânci cucernicii. Începutul acestei cinstiri a Maicii Domnului și a cucerniciei iubirii către Dânsa a oamenilor își trage izvorul din timpul vieții pământești a Hristosului cel Viu și din primele zile ale ființării pe pământ a Bisericii Creștine.
Maica Domnului reprezintă în cer dulceața feminină și nemărginita dragoste maternă. Cu puterea nevinovăției, supușeniei, curajului și blândeței ei, înfruntă legile cauzalității și simpla dreptate absolută și mecanică a universului acestuia împlătoșat în stricta-i dreptate.
Pentru noi Maica Domnului este maica mereu să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu termeritatea ei de mamă să-l roage pentru noi. Ea se roagă neîncetat pentru dreptate (cum crede Isac Sirul) pentru toți păcătoșii vinovați, greșiții să-i miluiască Maica Domnului nu cunoaște hotare, se află mereu în preajma oropsiților, ca în cântecul lui George Brassens; lângă femeia nevinovată, crunt bătută de un soț bețiv, lângă copilul alungat din casa părinților, lângă schilodul lovit și ocărât pe stadă de o ceată de derbedei, lângă infirmul nevindecabil, pe care nu are cine-l îngriji, lângă torturatul care tocmai nu mai rabdă și e gata să cedeze.
Pentru creștini, Maica Domnului e izvorul lacrimilor, neobosită apărătoare (avocată) nerușinată (fără de rușine, de sfială) și stăruitoarea noastră solitoare împotriva dreptății stricte.
Maica Domnului așteaptă de la noi proslăvirea sfântului său nume nu numai din buzele noastre, ci și din inimile noastre, ci și din străfundurile sufletelor noastre.
Maica Domnului dorește, fără îndoială, ca noi să fim vrednici fii ai Fiului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Cred că una din datoriile noastre, ale credincioșilor, este și aceasta de a face penitență pentru altul, de-a lupta pentru viață altuia, căci mai mare iubire nu poate fi decât a-ți da viața pentru celălalt, a face penitență în creștinătatea ta, pentru cel disperat și însingurat, pentru cel aflat în pragul deznădejdii sau sinuciderii, pentru cel ce și-a pierdut sensul vieții, pentru bolnav și suferind, pentru orfan și abandonat, pentru cel blând, pentru muribunzi și nefericiți pentru orbi, pentru toate durerile și suferințele, scârbele omenești. Să tremuri pentru pasărea înghețată pe drum, să te pătrunzi de lacrima durerii pentru veștejirea florii de o zi.
Maica Domnului este un izvor nesecat de dovediri ale iubirii ei și a grijii sale de noi. De aceea, inimile credincioșilor o numesc: bucuria tuturor îndureraților, alinarea întristărilor și durerilor, cercetașa pierduților.
Când în nevoile noastre mergem spre dânsa și ne îndreptăm către ea cu rugăciuni, noi aflăm aceste bucurii, aceste mângâieri.
Orice icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului este cronica vie a faptelor ei minunate.
“Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, căci tu ești mântuirea neamului creștinesc”
Preot Dr. Radu Ilaş
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/