În aceste timpuri, când de peste tot ne inundă vești mai puțin îmbucurătoare, iată că avem și motive de optimism. Ni le oferă agricultorii din Bucovina, care în această vară au trudit din greu, iar acum încep să-și vadă rodul muncii, de care, în cele din urmă, vor beneficia nu numai locuitorii regiunii, dar și oameni din diferite colțuri ale lumii, dat fiind potențialul de exportator al ținutului nostru.
După cum relatează autoritățile de resort, actualmente, în Bucovina, se apropie de final procesul de recoltare a culturilor timpurii de cereale și leguminoase pentru boabe, precum și a rapiței — la mijlocul lunii august, s-a acumulat roada de pe 98% din suprafețele preconizate.
„Campania de recoltare a culturilor agricole timpurii a început la sfârșitul lunii iunie, odată cu recoltarea orzului de toamnă. Datorită condițiilor meteorologice favorabile, cea mai mare parte a lucrărilor a fost realizată într-un timp scurt — în aproximativ o lună și jumătate”, — dezvăluie Departamentul regional pentru Dezvoltare Agroindustrială.
Potrivit sursei menționate, per ansamblu, în toate categoriile de exploatații agricole din Bucovina s-a strâns roada deja pe 52,9 mii de hectare de culturi timpurii, iar rezultatele obținute sunt dintre cele mai bune. Bilanțul preliminar constituie 284,1 mii tone de cereale adunate, cu o productivitate medie a recoltei de 53,7 chintale/ha.
Raportat la fiecare cultură în parte, situația se prezintă astfel:
• grâu — 169,3 mii tone de pe o suprafață de 29,4 mii de hectare, cu o producție de 57,6 chintale/ha;
• orz — 110,3 mii tone de pe 22,3 mii de hectare, cu o producție de 49,5 chintale/ha;
• secară — 1 mie tone de pe 0,2 mii de hectare, cu o producție de 50 chintale/ha;
• ovăz — 3 mii tone de pe 0,8 mii de hectare, cu o producție de 37,5 chintale/ha;
• mazăre — 0,5 mii tone de pe 0,2 mii de hectare, cu o producție de 25 chintale/ha.
Separat, agricultorii din regiune finalizează și recoltarea rapiței. Conform ultimelor date afișate, aceasta a fost acumulată de pe o suprafață de 11,5 mii de hectare, de pe care s-au obținut 38,3 mii tone, cu o eficiență medie a producției de 33,3 chintale/ha.
Toți acești indici, aparent seci, dar în spatele cărora se ascunde o muncă asiduă de zi și noapte, îi permit regiunii Cernăuți să se plaseze în primele cinci la nivel de țară, în ceea ce privește producția culturilor timpurii de cereale și leguminoase pentru boabe.
Totuși, având în palmares aceste rezultate splendide, „oamenii câmpului” din Bucovina, deocamdată, n-au când zăbovi și savura roada efortului depus. Căci, pregătirile pentru noul sezon agricol sunt și ele în plină desfășurare. Pe suprafețele recoltate se însămânțează rapiță de toamnă pentru recolta anului 2027.
„Campania de însămânțare a rapiței de toamnă a luat start în regiune la începutul lunii august. La data de 13 august, au fost însămânțate aproape 4 mii de hectare din cele 11,6 mii de hectare planificate, ceea ce reprezintă 34,5% din suprafața estimată.În acest an, însămânțarea rapiței de toamnă a început cu aproape două săptămâni mai devreme decât anul trecut. Motivul îl constituie vremea călduroasă și secetoasă, care îi determină pe agricultori să încerce să păstreze cât mai multă umiditate în sol”, — precizează autoritățile agricole ale regiunii Cernăuți, remarcând că perioada optimă pentru însămânțarea rapiței de toamnă în Bucovina este 10-25 august.
Odată cu încheierea procesului de acumulare a roadei privind culturile timpurii, agricultorii vor continua campania de recoltare cu cea a culturilor cerealiere târzii și a celor tehnice, lucrările urmând să pornească aproximativ în luna septembrie, pe măsură ce plantele se vor coace.
„În paralel, vor continua pregătirile pentru însămânțarea culturilor cerealiere de toamnă. În total, pentru recolta anului 2027, în regiune se preconizează însămânțarea a 35,3 mii de hectare de culturi cerealiere de toamnă, dintre care 28,5 mii ha — cu grâu de toamnă, 6,6 mii ha — cu orz de toamnă și 0,2 mii ha — cu secară de toamnă.Astfel, în Bucovina se încheie simultan campania de recoltare din 2026 și începe deja formarea viitoarei recolte din 2027”, — mai notează Departamentul pentru Dezvoltare Agroindustrială al Administrației Regionale Militare Cernăuți.
Gheorghe SEMENIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/


