În localitățile din raionul Cernăuți, se planifică o importantă operațiune de reconstrucție a drumurilor. Pe care dintre străzi va răsări soarele, aflați din materialul ce urmează
În raionul Cernăuți, a fost anunțată o licitație pentru reparația curentă și întreținerea drumurilor. Potrivit informațiilor de pe platforma „Prozorro”, valoarea estimată a lucrărilor este de aproape 462 de milioane de grivne. Din această sumă urmează să fie reparate, printre altele, peste o mie de kilometri de drumuri (1142,9 km). Lucrările vor fi cofinanțate din Fondul de rezervă al bugetului de stat și din bugetele comunităților locale.
Licitația este programată pentru 15 iulie, iar antreprenorul desemnat câștigător va presta serviciile până la sfârșitul lunii aprilie 2027.
Din informațiile „Prozorro”, sunt prevăzute lucrări pe aproximativ 200 de sectoare de drum, cu lungimi cuprinse între 300 de metri și peste 23 de kilometri. Acestea includ drumuri de ocolire, căi de acces spre orașe și puncte de trecere a frontierei, precum și numeroase drumuri locale din comunitățile raionului Cernăuți.
Lista cuprinde, printre altele, traseele:
Ostrița – Molodia – Valea Cosminului;
Stănești – Petrașivca – Bairachi – Buda Mare – Godinești – Horbova;
Molodia – Lucovița – Țureni;
Herța – Hreațca – Godinești;
Molnița – Lunca – Tereblecea;
Valea Cosminului – Pasat – Buda Mare;
Bairachi – Pidvalne – Hreațca;
Ostrița – Cernăuți;
Târnauca – Probotești – Cernăuți – Herța – PTF Diachivți;
Herța – Tărășeni – M-19;
Culiceni – Braz;
Herța – Moghiliovca;
Horbova – Bănceni;
Cernăuți – Herța – PTF Diachivți – Mamornița-Vamă;
Ostrița – Țureni;
Târnauca – Probotești;
Hreațca – Canativca;
Hreațca – Țviahivca;
Hreațca – Valeni;
Lucovița – Buda Mică;
Petrașivca – Poleana;
Petriceanca – stația Vadul-Siret – Volcineții Vechi;
Varianta ocolitoare a Hlibocii;
Hliboca – Camenca;
Oprișeni – Stănești;
Tereblecea – Sinăuții de Jos – Tureatca;
Ceahor – Molodia;
Tereblecea – Stănești;
Pătrăuții de Jos – Corcești;
Volcineții Vechi – Bahrinești;
Cerepcăuți – Volcineții Vechi – Fântâna Albă – Bahrinești;
Iordănești – Carapciu – Prisăcăreni;
Cupca – Carapciu;
Cupca – Corcești;
Valea Cosminului – Voloca;
Tărășeni – Mihailovca – Dimca;
M-19 – Stârcea;
Voloca – Hrușăuți;
Cernăuți – Hliboca;
Valea Cosminului – M-19;
Fântâna Albă – PTF Fântâna Albă;
Petriceanca – stația Vadul-Siret;
Hliboca – Budeneț – Bănila pe Siret;
Chițmani – Storojineț – Hliboca – Oprișeni – Carapciu;
Mihailovca – Dumbrava Roșie;
Tereblecea – Gârbăuți;
Mahala — stația Mahala;
Tărăsăuți — Coteleu;
Boian — stația Boian — Priprutia;
Boian — Sloboda — Stroiești — Perebichivți;
Boian — Rarancea — Sloboda — Zelenîi Hai;
Boian — Arbureni;
Buda — Mahala — Ostrița;
Ropcea — Pătrăuții de Sus;
Crasna — Crăsnișoara Veche;
Pătrăuții de Sus — Pătrăuții de Jos — Arșița;
Panca — Cereș;
Crasna — Storojineț — PTF Crasnoilsc;
Crasna — Lunca;
Pătrăuții de Sus — Crăsnișoara Nouă;
Igești — Ursoaia etc.
Lungimea fiecărui sector care urmează să fie reparat poate fi consultată în documentația licitației.
Conform caietului de sarcini, antreprenorul va trebui să: refacă șanțurile de colectare și evacuare a apelor; repare tasările și gropile cu amestec de pământ și piatră spartă și să consolideze acostamentele; profileze drumurile pietruite și din balast cu autogredere și să curețe pavajul de murdărie; repare gropile și fisurile din carosabilul asfaltat; instaleze gabioane; armeze hidroizolația părții carosabile a podurilor; repare stâlpii metalici de iluminat și să întrețină corpurile de iluminat; aplice marcaje rutiere și să monteze indicatoare; curețe deșeurile de pe acostamente și din zona mediană; întrețină stațiile de autobuz, foișoarele și toaletele publice; deszăpezească drumurile și să le trateze cu materiale antiderapante pe timp de iarnă.
Victor MELNIC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/


