8.3 C
Chernivtsi
joi, mai 16, 2024

„ESTE MENȚIUNEA NOASTRĂ COMUNĂ!”. Un voluntar din Hliboca a fost premiat de Președintele Ucrainei

Trebuie citit

Hliboceanul Artur Pilipenco, cunoscut datorită activății sale productive de voluntariat, s-a învrednicit de prestigioasa mențiune „Pentru apărarea Ucrainei” din partea Președintelui Ucrainei. Premiul i-a fost înmânat de către Șeful Administrației Regionle Militare Cernăuți, Ruslan Zaparaniuc.

„I-am înmânat această distincție de Stat voluntarului, care prin activitatea sa îi ajută de militarii noștri din prima linie. Tone de transporturi umanitare, lucruri necesare celor care apără țara, legătură permanentă cu ostașii noștri, susținerea familiilor lor. Îi sunt recunoscător lui Artur pentru poziția civică fermă și munca spornică în calitate de voluntar”, — a menționat Șeful ARM Cernăuți în timpul premierii.

La rândul său, Artur Pilipenco a adus mulțumiri pentru aprecierea înaltă a activității sale, mulțumindu-le, de asemenea, apărătorilor și apărătoarelor Ucrainei, dar și tuturor celor care se implică în acordarea de ajutor umanitar.

„Le mulțumesc Președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski și Șefului Administrației Regionle Militare Cernăuți Ruslan Zaparaniuc pentru distincție și pentru aprecierea înaltă a activității mele de voluntariat!

Le mulțumesc prietenilor, colegilor, celor apropiați și neindiferenți, care din primele zile ale agresiunii pe scară largă ajută, transportează automobile, drone, muniție etc. apărătorilor și apărătoarelor noastre, această mențiune este, mai întâi de toate, una comună!

Le mulțumesc tuturor militarilor care apără Ucraina și apropie victoria noastră! Dumnezeu să vă ocrotească, Eroii noștri”, — a mărturisit voluntarul.

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol