O inițiativă importantă a fost realizată în ajunul Învierii Domnului la Liceul din Volcineții Vechi, comuna Camenca. Cu dragoste și căldură în suflet, pedagogii și elevii locali s-au unit în dorința lor nobilă de a fi de folos ostașilor care apără Ucraina. Pentru aceștia, comunitatea educațională din Volcineții Vechi a pregătit pachete delicioase cu bucate tradiționale de Paști, astfel încât și apărătorii noștri să poată simți, măcar pentru câteva clipe, gustul și lumina sărbătorii, precum și sprijinul celor de acasă.
După cum remarcă instituția, ajutorul de Paști a fost organizat datorită donațiilor constante ale profesorilor, precum și grație fondurilor colectate la târgurile școlare. Pregătirile au durat mai multe zile: unii au copt bunătăți, alții le-au adus de acasă, unii au încondeiat ouă, iar cei mai mici liceeni au scris scrisori sincere cu cuvinte de susținere. „Totul a fost făcut cu propriile mâini, cu gândul la cei datorită cărora avem posibilitatea de a trăi, de a învăța și de a sărbători”.

— Paștile este despre casă. Despre căldura care nu se măsoară în grade, ci cu inima. Și tocmai această căldură am împachetat-o cu grijă în fiecare colet pentru apărătorii noștri. Fiecare cutie este un „salut de acasă”, este recunoștință, credință și rugăciune, învelite în căldura inimilor de copii. Ne dorim foarte mult ca acolo, pe linia frontului, ostașii noștri să simtă că nu sunt uitați, ci așteptați și prețuiți.
Fie ca aceste bunătăți pascale să devină o mică amintire a păcii pentru care ei luptă zilnic. Mulțumim apărătorilor noștri! Rămânem uniți!, — relatează Liceul din Volcineții Vechi.
Victor MELNIC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/




