8.3 C
Chernivtsi
joi, mai 16, 2024

AU O IDEE CUM SĂ FACĂ ALIMENTAȚIA NOASTRĂ MAI SĂNĂTOASĂ. Câteva liceene din Hliboca au elaborat un proiect de antreprenoriat social și planifică să cultive verdețuri

Trebuie citit

Este foarte plăcut să vezi cum tânăra generație se preocupă de chestiuni importante pentru societate. Asta putem spune și despre un grup de eleve a Liceului din Hliboca, care lucrează la un proiect interesant, dorind să-și aducă contribuția la îmbunătățirea securității alimentare și a sănătății consumatorilor. Iar scopul vor să și-l atingă prin cultivarea microplantelor. Adică, a unor muguri de legume, verdețuri și ierburi, care se cultivă și se consumă în mâncare după 7-14 zile de la însămânțare. Ele conțin un șir întreg de substanțe benefice și microelemente.

După cum povestesc cei de la instituția de învățământ, timp de trei zile echipa liceenelor din Hliboca a participat la un eveniment în satul Migovo, în cadrul căruia a obținut noi cunoștințe în ceea ce privește antreprenoriatul, a lucrat asupra unui plan de afaceri, a studiat conjuctura pieții pentru promovarea producției. Proiectul fetelor din Hliboca s-a calificat în finală, unde a fost îmbunătățit și prezentat publicului larg. Din componența echipei au făcut parte Evghenia Globac, Ariana Sârbu, Sofia Coziuc, Iulia Fodciuc, Alina Prodaniuc și Anastasia Nicoriuc.

Menționăm că proiectul a fost elaborat în cadrul Inițiativei „Integrarea tinerilor strămutați intern în comunitățile locale din regiunea Cernăuți prin crearea antreprenoriatului social”, implementată de organizația nonguvernamentală  „Fundația „Bucovina Inovativă”” cu sprijinul Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Ucraina (UNDP Ukraine), având susținere financiară din partea Uniunii Europene prin proiectul „EU4Recovery – Extinderea posibilităților comunităților din Ucraina”.

Autorii proiectului speră că realizarea cu succes a ideii lor va asigura accesul la produse proaspete și sănătoase, va oferi suport unităților locale de alimentație publică. Planul este de a crea o întreprindere socială, care se va ocupa de cultivarea și furnizarea microplantelor. Pentru a garanta o calitate înaltă a produselor, se vor folosi metode performante de cultivare.

Ce să zicem?! Să vă fie într-un ceas bun, liceenelor! Vă dorim să duceți până la capăt această inițiativă interesantă a voastră!

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol