La punctul de control „Porubna-Siret”, a fost împiedicată o încercare de a importa ilegal îmbrăcăminte și încălțăminte în valoare de 3,3 milioane grivne. Potrivit estimărilor vameșilor, valoarea mărfurilor depășește valoarea autobuzului, în care ele fusese transportate.
Zilele trecute, la punctul de trecere „Porubna-Siret”, de la granița cu România, s-a prezentat un vehicul, care se îndrepta din Turcia spre Ucraina. După cum s-a dovedit, era un „autobuz-surpriză” — în timpul inspecției mijlocului de transport, vameșii au descoperit mărfuri ascunse, care se aflau în depozite special amenajate.
În speță, colaboratorii vămii au stabilit că, șoferul autobuzului a încercat să ascundă de controlul vamal 99 de perechi de adidași, care se aflau în gaura de aerisire a acoperișului vehiculului, dar și 119 perechi de blugi, care erau „îndosite” într-o ascunzătoare sub scările autobuzului. Drept urmare, în ceea ce-l privește pe conducătorul mijlocului de transport, vameșii au întocmit un protocol de încălcare a normelor vamale, în temeiul al. 1 al art. 483 din Codul Vamal al Ucrainei.
„Trebuie de remarcat faptul că, în timpul controlului vamal, pasagerii au indicat absența oricăror mărfuri necesare pentru declarare și impozitare. Totuși, vameșii au documentat încălcări din partea unei pasagere și ale șoferului autobuzului. În valizele călătorilor, plasate în portbagajul vehiculului, se aflau mărfuri neprezentate controlului vamal, printre care: peste 1500 perechi de blugi, 666 tricouri și 20 de cămăși de jeans. În baza acestui fapt, funcționarii vamali au întocmit două protocoale privind încălcarea normelor vamale, în conformitate cu al. 2 al art. 471 din Codul Vamal al Ucrainei”, — se arată în comunicatul Vămii Cernăuți.
De asemenea, se menționează că, mărfurile deplasate ilegal, cu o valoare totală estimată la circa 3,3 milioane grivne, precum și însuși autobuzul, evaluat la 2,5 mln. grn., au fost temporar conficate.
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

