La o săptămână după Învierea Domnului, în lunea de după Duminica Tomii, românii sărbătoresc Paștele Blajinilor. Această sărbătoare tradițională este consacrată pomenirii celor morți și legăturii dintre cei vii și cei plecați. Paștele Blajinilor are o semnificație profund spirituală. Credincioșii își amintesc de rudele și apropiații decedați, merg la cimitir, aprind lumânări și dau de pomană. Prin aceste gesturi, se păstrează legătura simbolică cu cei plecați și se consideră că sufletele acestora sunt ajutate.
Este creștinește ca în această zi să ne amintim și de fiii și fiicele neamului nostru românesc, care au lăsat urme frumoase pe pământ, prin săvârșirea unor fapte nobile și demne, au creat un bogat tezaur spiritual fără de care este imposibilă propășirea poporului.
Nu numai pentru rude și cunoscuți, pentru colegi de breaslă, ci și pentru întreaga comunitate românească din regiunea Cernăuți au rămas scumpe numele unor personalități luminoase, scrise în cartea neamului.
Gheorghe Ungureanu – poetul care „a trăit și a murit în fiecare clipă”
Poetul cernăuțean Gheorghe Ungureanu a trecut dincolo de „cercul strâmt” al vieții anul trecut, când toamna s-a întâlnit cu iarna. Drumul destinului i-a fost scurt, nici n-a ajuns în toamna vieții ca să se bucure de roadele bogate ale sârguinței și harului său poetic. După cum afirmau doi renumiți profesori ai lui, și ei plecați în lumea celor drepți, Nicolae Mintencu, profesorul de română de la Școala medie din Voloca, și Grigore Bostan, șeful Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității din Cernăuți, Gheorghe Ungureanu s-a născut poet. Ei l-au scos pe drumul magistral al artei poetice. A fost un drum anevoios, însă Gheorghe Ungureanu a pășit cu încredere pe el, Distinsul nostru bucovinean de la Chișinău, Arcadie Suceveanu, a spus destul de convingător că Gheorghe Ungureanu a „răsturnat” clișeele tradiționale despre poezie.
Poezia pe care a scris-o Gheorghe Ungureanu s-a născut din zbucium în sufletul lui mare, acolo unde era mereu prezentă lumina divină. Pe parcursul vieții sale scurte poetul Gheorghe Ungureanu a scos de sub tipar o singură plachetă de versuri. Așa și n-a reușit să depună la editură manuscrisul celui de-al doilea volum. Ar fi păcat ca el să nu vadă lumina tiparului. Prin el „timpul” poetului va fi „acasă”, așa după cum afirma în una din ultimele sale poezii publicate în șpalturile revistei pe care a editat-o – „Septentrion literar”.
Petru Apetri – „bastion al învățământului”
Drumul vieții lui Petru Apetri a fost un drum spre lumina cărții. În anul 1960 el a absolvit Școala medie din satul natal Târnauca de lângă Herța, unde l-a avut ca profesor de istorie pe renumitul Ropoport. Acesta l-a și îndrumat să se înscrie la Facultatea de Istorie a Universității din Chișinău, însă n-a trecut concursul. A doua încercare, reușită, a fost la Facultatea de Filologie a Universității cernăuțene, specialitatea „limba și literatura moldovenească” (adică română). După absolvirea universității a fost repartizat la Școala din Ursoaia, un cătun mai îndepărtat al Igeștiului. Fiind tare pe poziție ca piatra, în scurt timp i s-a încredințat postul de director. La vremea ceea era cel mai tânăr director de școală din raionul Storojineț. A îndeplinit această funcție pe parcursul a șase ani, patru ani a fost primar al satului, dar avea și lecții la școală, iar un sfert de veac – director al Școlii medii din Igești. Dar pasiunea pentru istorie așa și nu l-a părăsit. În 1984 s-a înscris în anul doi la Facultatea de Istorie din Chișinău, la secția fără frecvență. Cea de a doua specialitate a devenit pentru el principală. Colegii l-au caracterizat astfel: era un mare entuziast, un bastion al învățământului din Bucovina.
– Domnul Petru Apetri a lucrat la școala noastră până în 2019, constată actuala directoare a Liceului din Igești, Olga Ionașcu. Câțiva ani a făcut naveta de la Cernăuți, căci acolo se mutase cu traiul familia sa. Soția sa Tatiana, de asemenea, a fost profesoară la Școala din Igești. Când Petru Apetri și-a sărbătorit jubileul de 80 de ani în 2023, l-am felicitat și l-am invitat să vină împreună cu soția la Liceul nostru, cu prilejul Zilei învățătorului. Deoarece la Casa de cultură din Ciudei se află galeria personalităților din Bucovina, am propus ca ea să fie completată și cu portretul acestui minunat pedagog, care și-a adus o mare contribuție la dezvoltarea învățământului în limba română în ținutul nostru. Petru Apetri ne-a părăsit pentru totdeauna la 15 februarie 2026.
Pintilie Bilețchi – autor de imnuri
Pedagogul și Omul cu har deosebit, Pintilie Bilețchi a avut o viață lungă, trecând pragul de vârstă de 90 de ani. Născut în satul Oprișeni, el a activat toată viața la Boian – la școlile din Priprutia și din Hlinița. Pintilie Bilețchi a fost profesor de fizică și matematică. Însă fizicianul Bilețchi poate fi considerat și „liric”, adică a fost pasionat de cântec și poezie. La Școala din Hlinița a creat o fanfară, a compus imnul Gimnaziului din Boian-Hlinița (în prezent Liceul Liderul „Ion Neculce”). De altfel, el a scris și imnul satului Boian, precum și al satului său de baștină, Oprișeni.
–Domnul Pintilie Bilețchi a fost cu adevărat un lider, a participat activ la viața publică a Boianului, relevă Svetlana Gauca, actuala directoare a Liceului Liderul „Ion Neculce” din Boian-Hlinița. El a fost profesorul profesorilor. O bună parte dintre membrii colectivului nostru pedagogic sunt discipolii lui Pintilie Bilețchi.
–Pintilie Bilețchi a ținut foarte mult la satul Boian, afirmă adjunctul directorului Liceului de la Hlinița, Gheorghe Demenciuc. El a scris o cărțulie despre istoria Boianului. Se pregătea să țină un curs facultativ la Liceu. A fost un om foarte punctual, corect și cinstit. Îi plăcea să i se spună adevărul. Mulți ani a fost deputat în Consiliul sătesc. În 2016, pe când eram primar al Boianului, am hotărât să punem o piatră comemorativă în locul unde urmează să fie ridicat un monument în cinstea împlinirii a o sută de ani de la întoarcerea la baștină a boincenilor deportați de autoritățile ruse în Primul Război Mondial în regiunile Astrahan și Saratov. Atunci Pintilie Bilețchi ne-a ajutat în privința căutării documentelor respective. Vestitul pedagog ne-a lăsat ca moștenire și o plachetă cu versurile și cântecele sale – „Pe valurile Prutului”. Acum gândurile ne duc la el pe valurile amintirilor.
Viorel Iastremschi – ultimul conducător al raionului Herța
Lui Viorel Iastremschi din Țureni i-a fost dat să fie ultimul conducător al raionului Herța – într-o perioadă destul de complicată, când a început și s-a desfășurat reforma administrativ-teritorială. Era unicul raion în regiunea Cernăuți, populat în mai mult de 90 la sută de români. Acest factor a stârnit multe discuții în privința creării a uneia sau a două comunități teritoriale în cadrul raionului. În cele din urmă, a prevalat propunerea de a fi create două comunități cu centrele la Ostrița și Herța. Viorel Iastremschi, ca șef al Administrației Raionale, care se desființa, s-a aliniat la „ai săi”, adică la CT Ostrița. De-a lungul carierei sale, el a ocupat posturi de conducere, a fost membru al partidului politic „Frontul Popular” și deputat în Consiliul Regional Cernăuți. Reforma descentralizării puterii în stat l-a determinat să lase activitatea de funcționar și să revină la cea de întreprinzător în producția agricolă. El a fost coproprietar al întreprinderilor „Vior-Trans” și „Kolosok-2”.
La începutul lunii martie a anului curent a încetat să bată inima acestui om care a servit sincer interesele comunității, a contribuit la soluționarea problemelor de importanță deosebită.
Mihai Diaconu – acordeonist virtuos și fost discipol al Sofiei Rotaru
Odată, într-o discuție cu jurnaliștii, Mihai Diaconu, Lucrător emerit al culturii din Ucraina, talentat acordeonist, cetățean de onoare al comunității Voloca și conducător artistic la Căminul cultural din localitate, a declarat cu mândrie că, fiind student la Colegiul de Educație Culturală (în prezent Colegiul de Artă „Isidor Vorobchievici”), a avut-o ca profesoară de solfegiu pe Sofia Rotaru. Era până la crearea Ansamblului vocal-instrumental „Ruta Roșie” cu care celebra interpretă a ieșit pe scenele republicană, unională și internațională.
Născut în satul Târnauca de lângă Herța, Mihai Diaconu, după absolvirea școlii, și-a urmat studiile la Colegiul de educație culturală din Cernăuți, pe care l-a absolvit în anul 1971. În același an și-a început activitatea profesională ca director artistic al Casei de cultură din satul Voloca, unde a muncit cu devotament până în ultimele zile.
Talentul și dragostea sa pentru muzică au inspirat mai multe generații. Datorită muncii sale neobosite, sute de copii și adulți au îndrăgit cultura muzicală a satului natal, iar mulți dintre ei și-au descoperit și dezvoltat propriile talente. El a fost cunoscut nu doar în comuna Voloca, ci și departe de hotarele ei, evoluând cu Orchestra de instrumente populare în cadrul unor festivaluri folclorice internaționale.
…Ne-am amintit doar de cinci personalități importante ale comunității românești din regiunea Cernăuți –„ blajini” care susțin stâlpii pământului. Numărul lor e cu mult mai mare și amintirile despre ei durează punțile veșniciei între generațiile unui neam.
Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
