-2.1 C
Chernivtsi
vineri, noiembrie 22, 2024

CARTEA ȘI GRAIUL – ATRIBUTE ALE DĂINUIRII UNUI POPOR ÎN ISTORIE

Trebuie citit

Ziua Internațională a Limbii Materne, instituită de UNESCO la hotarul mileniilor doi și trei ale erei noastre, a fost marcată la 21 februarie curent pentru a 25-a oară. Scopul ei este păstrarea diversității lingvistice și culturale în lumea contemporană. Este o sărbătoare deosebită la instituțiile de învățământ, acolo unde vlăstarul dragostei pentru graiul matern, altoit în sufletul copilului în familie, lasă rădăcini adânci în conștiința lui, menținându-l viu pe parcursul întregii vieți.

La Liceul Lider „Ion Neculce” din Boian acțiuni extrașcolare, consacrate Zilei Internaționale a Limbii Materne, se desfășoară pe parcursul întregii săptămâni. Ele au început cu Festivalul-expoziție „Limba maternă – floare eternă”, propus de Institutul de modernizare a învățământului. Elevii, îndrumați de profesoarele de română Rodica Dârda și Ana Semeniuc, de bibliotecara Diana Babii, au dat dovadă de inițiativă și fantezie la amenajarea expoziției, în centrul căreia s-a aflat cartea în limba maternă. Cărți în limba română au fost amenajate pe o etajeră în formă de copac, care simbolizează arborele dăinuirii în veacuri a valorilor spirituale românești. Pe un stand aparte au fost expuse cărți despre satul Boian și cele ale autorilor din această localitate pitorească din nordul Bucovinei, care pe timpuri a fost moșia cronicarului Ion Neculce, numele căruia îl poartă liceul. În formă de inimă au fost expuse cărțile din colecția „Clasicii literaturii române”.

Despre importanța limbii materne, acel „șirag de piatră rară pe moșie revărsată”, au vorbit elevii împărțiți în câteva grupe – „istoricii”, „criticii”, „poeții”… Din grupul „poeților” a făcut parte Daniela Iurcu, elevă în clasa a noua, care în ajun participase  la Festivalul Internațional „Grigore Vieru” desfășurat la Pererâta, baștina poetului, unde a fost menționată cu o diplomă de onoare. Iar elevul Dumitru Caba este strănepotul scriitoarei Viorica Chibac-Cuciureanu, autoarea romanului „La răspântia Boianului”. El a recitat o poezie scrisă de mama sa, Elena Chibac. De altfel, Elena Chibac, deși are altă profesie, e îndrăgostită de cuvântul artistic românesc și are scrise multe poezii. Directoarea liceului, Svetlana Gavca, a opinat că ar fi bine ca aceste poezii să fie publicate într-un ziar sau într-o revistă românească.

Pe tot parcursul acțiunii, eleva clasei a zecea, Anastasia Morar, a stat în fața șevaletului, pictând un peisaj rural, un colț de rai al Boianului.

–Pentru noi, românii, anul începe sub semnul graiului matern – cu frumoasele colinde. Apoi îl omagiem pe poetul nostru național, Mihai Eminescu, și ajungem în februarie la Ziua Limbii Materne. I se spune „limbă maternă”, fiindcă provine de la mama. Păstorii, ca cel din balada „Miorița”, i-au pus începuturile. Această expoziție de carte demonstrează că limba noastră română are trecut, prezent și viitor, a accentuat profesoara de română, Rodica Dârda.

–Când vorbim despre limba română, avem în vedere și bogata literatură română. Iar literatura română exprimă demnitatea poporului nostru. La liceu avem circa 300 de elevi, care frecventează și biblioteca noastră. Pentru lecțiile de literatură română dispunem de cărți suficiente. O bună parte din ele au completat fondurile bibliotecii datorită donațiilor făcute din România, afirmă bibliotecara Diana Bulai.

Făcând o generalizare a acțiunilor consacrate Zilei Internaționale a Limbii Materne, directoarea Liceului Lider „Ion Neculce” din Boian, Svetlana Gavca, a menționat interesul manifestat de elevi:

–Ei au fost foarte activi, au venit cu ideile lor. Este important ca ei să simtă cu adevărat că limba maternă este o floare eternă, adică nu se ofilește niciodată, rămânând mereu frumoasă. Ea este tezaurul unui popor. Este lăudabil faptul că elevii au citit versuri din propria lor creație. Sunt la început de cale și trebuie susținuți. La dispoziția lor stă ziarul liceului – „Curierul școlar”.

La acțiunile consacrate graiului matern au fost antrenați și preșcolarii. Grădinița de la Hlinița, situată vizavi de liceu, este subordonată acestei instituții de învățământ. Este o grădiniță-model, una dintre cele mai frumoase în fostul raion Noua Suliță, unde condițiile sunt la același nivel ca la instituțiile preșcolare din centrul regional.

Locuitorii Boianului țin foarte mult la graiul matern, la valorile spirituale ale neamului, calități care sunt educate în familie și în școală. Nu întâmplător scriitoarea Viorica Chibac-Cuciureanu își încheie romanul „La răspântia Boianului și perdelele negre” cu un vers scris de eroina principală: „Boianule măreț, bătrân,/ Trecut prin mare foc și pară,/ Totuna, n-ai rămas păgân/ Pentru amara ta povară…”.

Vasile CARLAȘCIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol