Începând cu luna noiembrie, UNICEF Ukraine va aloca 203,35 milioane de grivne, pentru a susține 700 instituții de învățământ general din Ucraina. Banii sunt prevăzuți pentru pregătirile de iarnă.
Ajutorul din partea Fondului Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite va ajunge și-n Bucovina. În particular, câte 290 500 grivne, pentru îmbunătățirea condițiilor de studiere în perioada de iarnă, vor primi șase unități școlărești: Liceul din Voloca, Gimnaziul din Novodnistrovsk, Liceul Nr.1 din Noua Suliță, Liceele cernăuțene Nr.18, 19 і 20.
„Merge vorba nu numai despre alimentarea cu căldură, ci și despre achiziționarea echipamentelor necesare, reparația cantinelor școlare și asigurarea confortului pentru elevi. Mai exact, în cadrul acestui program, banii pot fi folosiți pentru: încălzire, termoficare, schimbarea ușilor și ferestrelor; procurarea, instalarea și reparația utilajelor de electrificare și generatoarelor termice; reparația rețelelor de inginerie (de alimentare cu apă, de încălzire, electrice, de ventilație, de canalizare); transportarea și păstrarea echipamentelor achiziționate, pieselor de schimb, materialelor și combustibilului; reparația cantinelor școlare pentru a ameliora procesul de alimentație a școlarilor”, — specifică Administrația Regională Militară Cernăuți.
De asemenea, se menționează că, această inițiativă a devenit posibilă datorită colaborării dintre Ministerul național al Educației și Științei cu cel al Reintegrării, în cadrul realizării reformei alimentației școlare în Ucraina, cu sprijinul financiar oferit de Ministerul Federal German al Cooperării Economice și Dezvoltării, prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare (KFW).
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/