LOŢI ŞI DORU
de Dorin MISICHEVICI
(nuvelă realistă, cu elemente suprarealiste)
Sibiu, 2007
PARTEA A PATRA
(Partea I din „Loţi şi Doru” este aici https://monitorbuk.com/cultura/membri-ai-cenaclului-transfrontalier-cernauti-suceava-masina-cu-poeti-dorin-misichevici/
Partea II a nuvelei poate fi citită accesând link-ul https://monitorbuk.com/cultura/membri-ai-cenaclului-transfrontalier-cernauti-suceava-masina-cu-poeti-dorin-misichevici-2/
Partea III o găsiți pe https://monitorbuk.com/cultura/membri-ai-cenaclului-transfrontalier-cernauti-suceava-masina-cu-poeti-dorin-misichevici-3/)
…
—Eu însă, interveni Loţi, de când imaginea sau icoana întâlnirii de pe muntele Tabor mi-a intrat pentru totdeauna în inima mea, mă minunez şi eu continuu… să aduci la întâlnire două lumi din spaţii şi timpuri diferite: Împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia oamenilor e ceva atât de măreţ încât cuvintele din orice limbă devin sărace. Numai icoana poate reda ceea ce simţi… Dostoevski mai spunea că Frumuseţea va salva lumea. Pentru că numai aşa văd eu lumea în viitor, numai aşa aş dori s-o văd; transformarea acestei lumi credibile, neadevărate, plină de iluzii şi fantasme, lume unde omul este închis în frici şi temeri, idei tâmpite şi simţuri false, într-o lume incredibilă, plină de minuni, o lume a vieţii, pe care noi nu o putem cuprinde cu sărăcia noastră de-a o înţelege, o putem, mai degrabă, contempla pe icoane; o lume pe care o primim în dar, un dar plenar, de sărbători, cum este şi aceasta de azi… şi-aici sunt de-accord cu tine pentru că şi eu mă simt mai mult homo festivus decât homo sapiens. Şi noi putem participa, chiar participăm, și ne putem da toată silinţa să intrăm în această Frumuseţe… uite, Dorule, noi acum trăim un exemplu de frumuseţe, suntem pe-o treaptă a ei, un fel de Coloană fără sfârşit pe care noi ne-am căţărat. În viaţa mea, ca şi în a ta, nu au fost multe cazuri ca să nu preţuim momentul… Poate e prima cu adevărat plenară. Îmi place foarte mult cântecul Andrii Popa. Nu ştiu, o fi fost popă Andrii ăsta sau nu, dar lua de la bogaţi şi da la cei săraci. Un popă adevărat, zic eu, are de unde lua bogăţii nenumărate, din cele care nu pier şi împărţi celor care nu le au sau să atragă atenţia unde se pot găsi acele bogăţii adevărate şi care nu pier. De aceea sunt şi eu ferm convins că ,,nebunii” noştri Don Quijote şi Sancho Panza şi alţi zeci şi zeci de mii privesc această frumoasă nebunie, ei sunt aici, cu noi, unde sunt bogăţii nenumărate. Cântă şi aplaudă la fel cum şi noi am cântat şi am aplaudat corul din cer şi cel de pe pământ. A cântat azi Andrii Popa, aşa că haiduc spiritual mă fac, Dorule, hoţ-bărbat de bunuri spirituale ca să le pot împărţi la toată lumea…
—În genunchi, frate Loţi, preluă ideea Doru, în genunchi…pentru că vei fi consacrat în mod oficial şi pe vecie hoţ-bărbat.
—Frate Loţi, de bună voie şi nesilit de nimeni doreşti să devii hoţ-bărbat?
—Da! Din tot sufletul şi cu toată puterea inimii, răspunse solemn Loţi.
—Atunci te declar în mod oficial hoţ-bărbat şi te îmbrac în cămaşa de haiduc. De azi înainte ai dreptul şi marea onoare să umbli cu pieptul dezvelit. Un singur lucru îţi este interzis cu desăvârşire, ca şi mie, să ne întovărăşim cu cei cu fruntea îngustă care s-au declarat de bună voie şi nesiliţi de nimeni maimuţoi. Spun maimuţoi, ca să nu obijduiesc maimuţele, care nu au nicio vină în urâta poveste, ne putem întovărăşi numai cu cei cu fruntea lată, cum spune şi cântecul… Acum, frate Loţi, înainte! să dărâmăm Valea Seacă şi s-o transformăm în Valea Apelor Vieţii…
Din nou,se avântară în întunericul din spatele zidului şi luptară cu duşmanul invizibil până obosiră de plăcere.
—De fapt, remarcă Loţi, cred că e bine că am strigat: România trezeşte-te! Europa trezeşte-te! Mi-am adus aminte că e şi-un apel biblic: Treziţi-vă! Fiţi oameni! Da, cu totul de acord cu tine, azi s-a strigat şi-n ceruri dar şi pe pământ, s-a cântat Oda Bucuriei şi Andrii Popa…
Minunându-se de toate cele întâmplate, văzute şi nevăzute, cu feţele transfigurate de fericire, cei doi adormiră strânşi lipiţi unul de altul, după sfatul peilor roşii, că pe un ger năprasnic un indian îngheaţă, doi indeni însă nu îngheaţă niciodată.
Dacă cineva s-ar fi uitat la ei, şi-ar fi zis: tata şi fiul. Sau, ăştia da rockeri, ăştia da extremişti… Le-ar fi invidiat măcar pentru o clipă. Poate măcar pentru câteva clipe ar fi renunţat la căldura camerei din hotel. Le-ar fi invidiat şi pentru visurile lor incredibile, bineînţeles, dacă ar fi ştiut de ele. Doru visa că se afla singur în mijlocul unei bisericuţe. Toate simţurile sale erau treze pentru că fiecare simţ era conectat tainic la o simţire tainică care pătrundea în simţurile lui prin icoane, lumina lumânărilor, mirosul de tămâie şi din potir. Bisericuţa era înconjurată de valuri de apărare din pământ. Ferestrele erau foarte largi şi valurile se vedeau foarte bine. Numai în faţa uşii care era larg deschisă nu se vedeau valurile dar se vedea mult mai departe decât puteai cuprinde cu ochiul liber, puteai vedea la sute, poate la mii de kilometri… Doru stătea în mijlocul bisericii şi avea în mână un aparat de măsurat radiaţia. Făcuse armata şi cunoştea aparatul. Privea ţintă la acul care era pe zero. Locul era ferit de radiaţie. Ieşi din bisericuţă şi acul începu a se zbate să sară de la locul lui. Intră şi ieşi de mai multe ori, până când rămase definitiv în biserică. Acolo era la adăpost, acolo era viu, cu simţurile treze şi în deplină libertate, pentru că erau ocrotite de acea simţire tainică, care se revărsa în el prin vedere, miros, gust şi toate celelalte simţuri cunoscute şi necunoscute de ştiinţă.
Loţi se visă în haine albe, pe spatele unei balene uriaşe care plutea într-un ocean uriaş. Între el şi balenă era numai o membrană transparentă, o folie de culoare alb-murdară. Se simţea fericit şi-n siguranţă pe spatele balenei, cu toate că-şi dorea din tot sufletul ca între el şi balenă să nu fie acea folie sau membrană de culoare alb-murdară, pentru că numai folia sau memrana îl încurca să aibă acces la deplina libertate. Şi-a spus în vis că va face tot posibilul să înlăture folia ca nici un obstacol să nu mai existe între el şi balenă.
Se sculară dis-de-dimineaţă. Se spălară cu zăpadă. Fiecare se îndreptă spre un alt colţ al rămăşiţei de zid ca să-şi spună rugăciunea, unul în ungureşte, altul în româneşte. Dacă cineva ar fi putut intra în sufletele lor, ar fi văzut că sufletele lor erau cuprinse de aceleaşi sentimente. Fiecare mulţumi lui Dumnezeu pentru prieten. Doru pentru Loţi, Loţi pentru Doru. Doru se mai rugă ca Dumnezeu să-l ajute pe Loţi în relaţia cu feciorul şi pentru sănătatea prietenului său. Loţi se rugă ca Dumnezeu să-l ajute pe Doru să ajungă cu bine acasă şi la drum să-l ocrotească de pericole şi oameni răi. Se întoarseră cu feţele luminate dar şi cu gândul că întâlnirea dintre ei nu putea fi întâmplătoare şi cu promisiunea de-a se gândi adânc la visurile avute. Preparară cafeaua. Loţi, mai cu experienţă, luă sticlele cu palincă şi rachiu, le întoarse cu fundul în sus, se uită la Doru şi începu a vărsa conţinutul…
—Punct?
—Punct! confirmă Doru, care-şi strânse lucrurile în rucsac, îl aşeză la marginea rămăşiţei de zid, spunând că dacă va fi nevoie îşi va mai cumpăra el un cort şi toate cele, că omului la drum trebuie să-i fie uşor. Se îndreptară spre gară. Oraşul semăna cu o gară imensă. Oraşul semăna cu un furnicar unde toţi ştiau ce trebuie să facă şi încotro să se îndrepte din libertate spre libertate; spirit nou de sărbătoare adevărată va porni din gara oraşului-capitală în toată Europa, în toată lumea. Trenurile săgeată vor ţâşni de-acolo, pompând sânge proaspăt în arterele bătrânului continent, vor zbura ducând în lume un gând nou de viaţă, dorinţa vieţii — libertatea.
Loţi şi Doru se priviră unul în ochii altuia. Ochii celui mai în vârstă spuneau: fiule… Ochii celui mai tânăr spuneau: tată… Doru se sui în trenul-săgeată… Loţi nu-l întrebă încotro se îndreaptă, ştia că se îndreaptă unde trebuie… Erau amândoi siguri că nu se vor mai întâlni, cel puţin aici, pe pământ… Nu-şi cunoşteau adresele, numele de familie, dar ştiau că se vor ruga unul pentru altul, că în inimile lor s-a depus o amintire de neşters, că între ei, într-un timp scur, s-a născut o iubire, o iubire de tată, de fiu… o iubire extremistă dintr-un ungur şi un român… Se vor simţi de departe, se vor vedea de departe, se vor auzi de departe, pentru că se vor duce unul pe altul pe braţele de rugăciune…
—Pe curând, fiule, şopti Loţi…
—Pe curând,tată, şopti Doru…
Trenul ţăşni din gară. Undeva se auzea Oda Bucuriei, undeva se auzea Andrii Popa, iar roţile trenului accentuau ritmul melodiilor, întretăindu-le, amestecându-le, pecetleindu-le: Bucurie! Bucurie! Bucurie!..
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
