26.8 C
Chernivtsi
marți, mai 26, 2026

UN FESTIVAL DE BUN AUGUR LA PĂTRĂUȚII DE JOS

Trebuie citit

La un an de la deschiderea muzeului etnografic din Pătrăuții de Jos, în această frumoasă localitate de pe Valea Siretului a avut loc un festival folcloric de amploare sub genericul „De la lume adunate și-napoi la lume date”. A fost prima ediție a unui festival al obiceiurilor și datinilor populare din zona respectivă, care merită și trebuie cunoscute și promovate. Nu în zadar au urcat în scenă grupurile de dansatori ai celor două sate mari din comuna Pătrăuți, ambele cu denumirea „Mugurel”, unul aparținând liceului din Pătrăuții de Sus, iar altul căminului cultural din Pătrăuții de Jos (conducătoare: Elena Pintescu, Larisa Popescu-Chedic și Natalia Balan). Ca invitați de onoare i-am avut pe membrii ansamblului folcloric „Tălăncuța” din satul Oprișeni, condus de doamna Veronica Rusu. Numerele prezentate pe scenă – vocale, dansurile tradiționale, costumația autentică – au dat un aspect deosebit sărbătorii date. Toți au rămas plăcut impresionați de vocea melodioasă a tinerei interprete de muzică populară din Pătrăuții de Sus, Elena Pătrăucean.

La început, oaspeții și sătenii au avut ocazia să viziteze muzeul care i-a întâmpinat cu ușile deschise, iar directoarea lui pe principii obștești, dna Natalia Balan, a reușit, pe lângă toate, să facă oaspeților și o mică excursie. Iar mama Nataliei, Elena Clioț, lucrător în domeniul culturii, a amenajat un frumos ungher împodobit cu covoare în ograda muzeului. Cei care l-au vizitat prima oară au rămas plăcut impresionați de cele expuse aici. Prezent a fost la ceremonia dată domnul Laurențiu Dragomir, directorul APP Asociația Protecția Patrimoniului din București, omul datorită căruia avem această casă-muzeu, reamenajată cu atâta muncă, grijă și pricepere de sătenii noștri, soții Clioț, Elena și Ilie, fiica lor Natalia, dar ajutați și de mulți oameni de bună credință. Iar obiectele vechi și bine păstrate au fost donate de mulți săteni cu inimă mare, care țin la valorile, istoria, cultura, credința, portul, graiul, neamul nostru…

Mai apoi, toți invitații și sătenii au intrat în sala încăpătoare a căminului cultural. Chiar de la intrare toți au fost întâmpinați cu ghivece de flori, în holul încăperii fiind amenajate două expoziții: una cu cărțile autorilor locali dedicate baștinei dragi, iar alta cu cărțile, tablourile și revistele aduse de oaspeții dragi din România, membri ai Asociației „Dacia străbună”. La pregătirea acestor expoziții și-au adus contribuția bibliotecara-șefă a bibliotecii centrale, domna Maria Ștefureac, și subsemnata.

Sala a fost frumos împodobită în stil național, dar și cu buchete de flori din grădinile harnicelor pătrăucence, iar scena a avut o foto-zonă de toată frumusețea. La pregătirea și amenajarea lor și-au adus contribuția părinții celor 4 grupuri de dansatori, membri ai ansamblului de dansuri populare. Le mulțumim frumos. Tot ei au avut grijă de costumația copiilor lor, dar și mamele și bunicuțele au venit îmbrăcate în cămăși cusute mai vechi și mai moderne. Bravo și sincere mulțumiri! Colaborarea dintre copii, părinți, școală și căminul cultural dă întotdeauna roade bogate, obținându-se succese frumoase.

Rând pe rând, moderatoarea Natalia Balan invită în scenă colectivele de care vorbeam la început, dar și oaspeții care ne-au onorat cu prezența lor. Printre ei s-au numărat membrii Asociației „Dacia străbună”: Ioan Ițco, manager turistic, fondatorul revistelor „Dacia străbună” și „Dulce Bucovină” din Câmpulung Moldovenesc; Andrei Breabăn, scriitor din Suceava, autorul faimoasei opere literare „Epopeea Ștefaniană”; pictorul grafician Radu Bercea din Gura Humorului. De la Cernăuți au sosit Felicia Toma, jurnalistă la publicația on-line „Zorile Bucovinei”. I-am avut în ospeție pe doamna Irina Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuți, domnul Cristian Dacica, consul general de carieră, jurnalistul și reporterul Vitalie Zâgrea, scriitoarea Maria Toacă.

A sosit la sărbătoare consăteanul nostru, Ion Popescu, asociat onorific al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, președintele Uniunii Interregionale „Comunitatea românească din Ucraina”. De la Hliboca ne-a onorat cu prezența doamna Aurica Bojescu, secretar responsabil al aceluiași ONG și președinte executiv al Centrului independent de cercetări actuale, prof. Mihai Bojescu, cadru didactic. De la Storojineț au venit medicul Petru David și soția sa, Mariana David, directoarea muzeului „Ilie Motrescu” din Crasna. Tot de la Crasna au fost doi tineri meșteri populari, frații Ilie și Margalina Motrescu. Nu puteau să lipsească de la un asemenea eveniment primarul comunei dl Ion Grijincu, starostele satului Pătrăuții de Jos, dl Vladimir Berla și responsabilul Secției învățământ, cultură și sport, Boleslav Gavliuc. Prezenți au fost profesori, medici, lucrători din diferite sfere sociale, simpli săteni.

Demult căminul nostru cultural nu a găzduit atâta lume. Despre importanța acestui eveniment, despre păstrarea tradițiilor, obiceiurilor, datinilor străbune și importanța lor pentru tânăra generație au vorbit și alți oaspeți.

În final, țin să le mulțumesc din suflet celor două doamne care au muncit mult ca acest festival să aibă sorți de izbândă: Larisa Popescu-Chedic, directoarea căminului cultural și Natalia Balan, conducătoarea artistică a acestei instituții culturale. Merită toată stima și aprecierea noastră.

Prima ediție a festivalului „De la lume adunate și-napoi la lume date” s-a desfășurat cu succes. Pe viitor, așa cum ne-au mărturisit doamnele organizatoare, sperăm că va deveni un Festival internațional. Deocamdată le dorim succese și, cu Doamne ajută, într-un ceas bun!

Eleonora SCHIPOR,

Cetățeană de Onoare a satului Pătrăuții de Jos

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol