14.1 C
Chernivtsi
luni, mai 20, 2024

CU VOCEA ȘI PIANUL VREA SĂ-ȘI CROIASCĂ UN DRUM ÎN VIAȚĂ. Tânăra Ecaterina Motrescu vine de la poalele Carpaților Crasnei și este dornică să se afirme în lumea muzicii

Trebuie citit

Totul a început la vârsta de nouă ani. Mezină într-o familie cu doi feciori și trei fete, Ecaterina este prima care a ales calea muzicii, dar a avut o susținere puternică din partea celor dragi.

— Încă de mică îmi plăcea foarte mult să cânt prin casă, iar părinții, observând că am auz muzical, m-au îndrumat către o școală de muzică, — povestește tânăra de 17 ani.

Originară din Crasna, Ecaterina Motrescu a învățat din clasele primare și până-ntra nouă la Liceul Nr. 3 din localitate. În paralel, începând din clasa a patra, timp de șase ani, a studiat la Școala de Arte din satul Ciudei. A primit o bază temeinică, pe care să-și poată construi o viitoare carieră în lumea muzicii. Dornică să se afirme în acest domeniu, a decis să-și continue studiile la Colegiul de Artă „Isidor Vorobchievici” din Cernăuți, instituție a cărei discipolă este și în prezent.

Ecaterina s-a îndrăgostit de muzică încă din copilărie, iar cu trecerea vremii lucrurile au început să prindă contur și mai tare. Prima ei evoluție scenică datează din anul 2018, având loc în localitatea natală.

— A fost un concert deosebit, la care au participat și niște artiști din România. Atunci pentru prima dată am urcat pe scenă cu verișoara mea Magdalena Motrescu, interpretând cântecul „Huțulca din Brodina”, — își amintește tânăra crasneancă.

De-a lungul timpului, ea a participat la diferite concursuri și festivaluri din regiunea Cernăuți și din România. Mărturisește că de toate aceste evenimente își amintește cu drag, ele ocupând un loc aparte în sufletul său.

— Doi ani la rând am evoluat la un festival în orașul Rădăuți, România. Dar, probabil, cel mai frumos concurs a fost la Suceava anul trecut, în care am cucerit locul doi și trofeul „Tezaur Valah”, — dezvăluie Ecaterina Motrescu.

Ea își încântă ascultătorii prin voce, dar studiază, în același timp, și pianul. Vrea să-și facă un rost al său în muzică, dar are și interpreți la care „trage cu ochiul” pentru a le împărtăși experiența. Menționează că artista ei preferată este cântăreață română Theo Rosé, care se descurcă de minune în diferite genuri de muzică. Totodată, ascultă și multă muzică clasică de operă.

— Muzica pentru mine este o pasiune, dar mă bucur că am posibilitatea să o practic și în mod profesional. Îmi place foarte tare să cânt și fac asta cu mare plăcere. De fiecare dată când urc pe scenă simt emoții și trăiri incomparabilele, — spune artista, aflată încă la început de cale.

O plăcere aparte pentru Ecaterina Motrescu reprezintă cântatul în corul bisericesc, lucru pe care-l face cu toată dragostea de câțiva ani. Cântă și citește la strană la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Crasna, aducându-i laudă Domnului, Preacuratei Fecioare Maria, sfinților și minunilor Dumnezeiești. Se dedică din inimă acestei frumoase preocupări, care-i aduce o mare bucurie.

Visează să devină profesoară de canto și să practice această meserie că un adevărat profesionist. „Îmi doresc să ajung la cel mai înalt nivel”, — speră Ecaterina. Iar noi credem că are toate calitățile pentru a-și îndeplini visele. Fie ca Bunul Dumnezeu s-o ajute într-aceasta!

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol