De-a lungul timpului, Liceul din satul Voloca a legat o strânsă prietenie cu Școala gimnazială „Mihai Halunga” din comuna Hănțești, județul Suceava. Bunele relații dintre cele două instituții de învățământ au fost fixate și pe hârtie, în acest sens fiind semnat un acord corespunzător. Asta le-a oferit volocenilor posibilitatea să fie prezenți la Festivalul-concurs de tradiții și obiceiuri strămoșești „Moșteniri din străbuni de pe Valea Siretului”, un eveniment consacrat găzduit an de an de către comuna suceveană în preajma Sărbătorilor de Iarnă.
Cei din Voloca au colindat cu suflet și i-au impresionat la maxim pe gazde. Ceata de colindători a fost formată din orchestra „Mărțișor”, corul „Armonia”, precum și soliștii Dumitru Pavlenco, Xenia Asăvoaie, Daria Popovici, Maria Pavlenco, Sofia Onofreiciuc, Claudia Chimcinscaia.
„Elevii noștri au avut ocazia să participe la acest concurs, ducând tuturor românilor căldura Nașterii Domnului, bucuria acestei mari sărbători prin diverse colinde interpretate din adâncul sufletului. Corul „Armonia”, sub conducerea doamnei Luminița Demianic, a obținut premiul I, iar Dumitru Pavlenco și orchestra „Mărțișor”, conducător Gheorghe Gostiuc – premiul special (grand prix)”, — transmite Liceul din Voloca.
Totodată, direcția instituției de învățământ aduce sincere mulțumiri organizatorilor, și în special domnului director Andrei-Sergiu Asăvoaie, pentru frumoasa ocazie oferită elevilor voloceni de a participa la cea de-a V-a ediție a festivalului și de a promova cu drag tradițiile și obiceiuri strămoșești.
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/