„Viața trece, amintirile dăinuie peste ani, peste vremuri…”
Este nespus de greu să așezi pe hârtie cuvinte care să cuprindă absența cuiva, mai ales când viața își impune legile implacabile, fără a ține cont de dorințele noastre. Din nou, suntem nevoiți să scriem cu durere despre un om care a lăsat o amprentă de neșters în comunitatea noastră: fostul profesor și director al școlilor din Cupca, autorul volumului II al monografiei satului, Domețian-Modest Cucuruz.
Viața și-a depănat cursul, cu zile însorite și nopți de cumpănă, până când, la finele lunii februarie, domnul Cucuruz a adăugat cel de-al 93-lea an în buchetul existenței sale. Din păcate, acesta a fost ultimul cules pe acest pământ; de acum, restul anilor se vor măsura în veșnicie.
Timp de peste patru decenii, domnia sa a trăit în iureșul nesfârșitelor griji pedagogice. A fost un om de un calm remarcabil, dar de o exigență rară — în primul rând față de sine însuși, iar apoi față de colegi și subalterni. Muncitor, serios și conștiincios, a purtat cu sine mereu simțul responsabilității și o dăruire nemărginită față de profesia aleasă.
Zeci de ani a fost la cârma școlilor din Cupca, dintre care 28 de ani a condus școala medie (astăzi Liceul nr.1). Am avut onoarea de a activa sub conducerea dumnealui timp de 11 ani, ca profesoară de limba franceză. Era sever cu noi, cei tineri, însă acea rigoare a fost darul său cel mai de preț: ne-a cultivat seriozitatea și respectul față de elev și față de nobila misiune de pedagog.
Multe promoții de absolvenți îl păstrează în amintire nu doar ca director, ci și ca un profesor de matematică excepțional, care a deschis drumuri profesionale pentru mulți tineri atrași de rigoarea cifrelor.
Dincolo de catedră, Domețian Cucuruz a fost mereu în centrul vieții obștești. La începuturile renașterii noastre spirituale, am fost alături în toate manifestările legate de grai, port, tradiție și credință.
Chiar și la vârsta odihnei binemeritate, spiritul său a rămas activ. A adunat cu migală materialele pentru cea de-a doua parte a monografiei istorice „Cupca, un sat din Bucovina”, continuând astfel lucrarea regretatului dr. ing. Petre Ciobanu. Prin acest gest, el și-a asigurat locul în panteonul memoriei colective a satului nostru.
Împreună cu soția sa, Elena, la rândul ei învățătoare, a clădit un cămin bazat pe valori solide. Cei doi copii, Margareta și Nicolae, stabiliți în Republica Moldova, au fost mândria lor. Nepoții și strănepoții erau așteptați mereu cu brațele deschise în casa buneilor. Astăzi, aceștia se întorc la baștină nu pentru a fi întâmpinați de zâmbetul bunicului, ci pentru a așeza flori și a aprinde lumânări la sicriul celui care le-a fost rădăcină.
Deși știam de problemele sale de sănătate, inima refuză să accepte despărțirea. Moartea a venit spre seara zilei de ieri, în Ziua Sf. Gheorghe- Purtătorul de Biruință, (stil vechi), într-o zi frumoasă de la începutul lui Florar, lăsând în urmă o tristețe imensă în sufletele soției, copiilor, fraților, nepoților și ale întregii comunități.
Domețian-Modest Cucuruz a lăsat o urmă luminoasă pe acest pământ: ca om, ca pedagog, ca director și ca patriot.
Drum lin spre stele, stimate domnule director! Amintirea dumneavoastră va rămâne veșnică în rugăciunile și în inimile noastre.
În numele colegilor, prof. Eleonora Schipor
