Orientarea sportivă este una dintre cele mai rodnice discipline în zona Hlibocii în ceea ce privește cucerirea medaliilor de înalt prestigiu. Reprezentanții acestei probe și-au făcut un renume frumos în Ucraina, dar și peste hotarele ei. Este bine cunoscută în această lume și Valentina Dușceac.
Zilele trecute, copământeana noastră și-a îmbogățit colecția c-o nouă performanță de mare valoare. Aceasta s-a întâmplat la Campionatul Ucrainei de orientare sportivă pe biciclete, competiție care s-a desfășurat în pădurea din apropierea localității Briuhovici din regiunea Lvov. Pentru victorie au luptat reprezentanții a nouă regiuni pe distanțele scurtă, ultra scurtă și lungă.
În rândul participanților s-au numărat și sportivii bucovineni. Ei au evoluat extrem de rezultativ, obținând câteva succese. În speță, protagonista relatării noastră, Valentina Dușceac, a devenit vicecampioană a țării la seniori. „Argint” au mai cucerit juniorii Anastasia Kmet, Roman Antoniuc și Oleg Covtiuc. Un alt junior, Daniel Sarafincean, a devenit medaliat cu „bronz”, precum și Taras Tarnovețchi.
Mai menționăm că, Valentina Dușceac are în palmaresul său și titlul de campioană a Europei la rogain. „Aurul” întrecerii continentale ea l-a câștigat toamna trecută în Finlanda. De asemenea în 2023, Valentina noastră a devenit cea mai bună junioară a Ucrainei, impunându-se la campionatul țării de orientare sportivă pe biciclete pe distanțele scurtă, clasică și lungă.
Gheorghe SEMENIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/