0.4 C
Chernivtsi
joi, noiembrie 21, 2024

„UMĂR LA UMĂR”: cum se desfășoară competițiile între școlarii din zona Hlibocii

Trebuie citit

În ultima vreme instituțiile de învățământ din Bucovina, printre care și cele din părțile Hlibocii, sunt angrenate în proiectul național „Umăr la umăr: ligile panucrainene școlărești”. Această inițiativă a fost bine primită în rândurile elevilor și îndrumătorilor lor, care se întrec cu mare plăcere și mult entuziasm la diferite discipline sportive.

Proiectul are ca scop să crească numărul școlarilor care practică în mod regulat sportul și sunt adepții unui stil de viață sănătos. În acest an de învățământ el se derulează în premieră, însă cifrele lui sunt destul de importante. Per total, la nivel de țară participă peste 29 de mii de echipe. În regiunea Cernăuți numărul lor depășește 940.

Competiția include cinci etape: școlară, teritorială, raională, regională și panucraineană. În ceea ce privește disciplinele de concurs, în Bucovina elevii se întrec la fotbal în sală, volei, baschet, tenis de masă și orientare sportivă. Fiecare sport cuprinde o anumită categorie de vârstă, ceea ce permite atât școlarilor mai mici (începând cu clasa a cincea), cât și celor mai mari, să-și încerce forțele. Au posibilitate să evolueze și băieții, și fetele.

Nu stau deoparte în acest sens nici cei din părțile Hlibocii. După terminarea turneelor la nivel de școli și comune, a venit timpul etapei următoare, în care sunt implicate cele mai bune echipe ale Comunităților Teritoriale Hliboca, Carapciu, Suceveni, Voloca, Tereblecea, Camenca, Ceahor și Tărășeni.

În speță, sâmbăta trecută, 9 martie, s-a disputat competiția de volei rezervată juniorilor. Pentru titlul de campioană, dar și pentru oportunitatea de a reprezenta zona Hlibocii în etapa regională, au luptat cinci formații: din Iordănești, Tureatca, Cupca, Camenca și Sinăuți. S-au impus tinerii voleibaliști de la Liceul din Iordănești, care au cucerit locul întâi. Locul doi a fost obținut de către băieții de la Liceul din Cupca, iar pe trei s-au clasat liceenii camenceni.

Anterior s-a desfășurat și turneul de tenis de masă. În componența fiecăreia dintre echipe erau băieți și fete. În final, cei mai buni la această disciplină s-au dovedit a fi reprezentanții Școlii Generale din Oprișeni. Poziția a doua și-au adjudecat-o sportivii de la Liceul din Camenca. Pe locul trei au terminat competiția liceenii din Iordănești.

Și-au arătat valoarea și baschetbaliștii din părțile Hlibocii. Și printre băieți, și printre fete aici au câștigat echipele Liceului din Hliboca.

Îi felicităm atât pe învingătorii, cât și pe toți participanții proiectului „Umăr la umăr”! Celor care își continuă parcursul, le dorim mult succes!

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol