9.8 C
Chernivtsi
marți, octombrie 27, 2026

VATRĂ DE DĂINUIRE SAU 45 DE ANI AI „IZVORAȘULUI” DIN ROPCEA

Trebuie citit

Pe bătrâna vale a Siretului, acolo unde nordul Bucovinei își păstrează nealterate memoria și spiritul, duminică, 25 oct. 2026, satul Ropcea a trăit un moment festiv care va rămâne întipărit adânc în cronicile comunității. Într-o atmosferă plină de emoție și spirit național, s-a marcat trecerea la o nouă etapă din viața culturală a satului prin inaugurarea solemnă a noului sediu al Organizației Publice „Valea Siretului” și Centrului Cultural al Ansamblului Etnofolcloric-model „Izvoraș”.

Evenimentul reprezintă încununarea cu succes a proiectului întitulat sugestiv „O vatră pentru tradiție: crearea și dotarea sediului Organizației Publice «Valea Siretului» și al Căminului Cultural «Izvoraș» din Ropcea, Storojineț”. Lucrările de restaurare au transformat sala mică a Casei de cultură dintr-un simplu spațiu delăsat într-un lăcaș modern, luminos și primitor. Această inițiativă s-a realizat prin sprijinul financiar generos oferit de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României, în parteneriat cu administrația locală — Primăria Comunității Teritoriale Storojineț.

O contribuție determinantă în sprijinirea acestui proiect de suflet au avut-o reprezentanții Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, cu o mențiune deosebită în cadrul ceremonialului pentru doamna director cu atribuții de secretar de stat Cristina-Lavinia Arnăutu și domnul director Radu Cosma. Cuvinte de mulțumire au fost adresate Consulatului General al României la Cernăuți și implicarea directă a doamnei Consul general Irina-Loredana Stănculescu, care au reconfirmat legătura strânsă dintre ținutul Bucovinei și țara-mamă.

În plan local, pentru ca întreaga manifestare să se desfășoare fără cusur, au trudit cu multă dăruire doamnele Romena Motrescu, Oxana Nichiforiuc și Elena Carci, a căror atenție la detalii s-a reflectat în fiecare etapă a organizării.

Elementul central al acestei sărbători a fost legat de un jubileu remarcabil: împlinirea a 45 de ani de activitate neîntreruptă ai Ansamblului Etnofolcloric-model de copii „Izvoraș”. De aproape o jumătate de veac, acest colectiv artistic reprezintă o veritabilă citadelă a cântecului popular românesc. În spatele fiecărui succes, al fiecărei repetiții și al fiecărui turneu desfășurat pe scene din Ucraina, România și Basarabia stă viziunea, munca și dăruirea doamnei Victoria Costinean, președinta Organizației Publice „Valea Siretului” și conducătoarea artistică a ansamblului. Domnia sa a știut să insufle generațiilor succesive de copii nu doar tehnica vocală, ci mai ales mândria de a purta costumul popular și dragostea necondiționată față de graiul matern.

Concertul aniversar organizat cu acest prilej a transformat scena într-o revărsare de sensibilitate și autenticitate folclorică. Vocea dăruită a tinerei generații s-a auzit prin interpretările de excepție ale solistelor Daria Crețu, Diana Velea și Alueta Socolovschi, al căror repertoriu a readus în fața publicului frumusețea doinelor de altădată. Un moment muzical de un rafinament deosebit l-a adus violonista Ilinca Bandura, sosită din România, ale cărei acorduri au creat un dialog armonic încărcat de nostalgie și speranță.

Păstrarea acestei moșteniri spirituale a fost pecetluită și prin lansări de carte și muzică. Publicul prezent a fost martorul lansării volumului memorialistic „Izvoraș la vale curge”, conceput de Victoria Costinean și îngrijit cu profesionalism editorial de publicista Maria Toacă. Cartea documentează file din istoria ansamblului și din viața celor care au contribuit la creșterea lui. În completare, a fost prezentat și albumul muzical „De la lume adunate și-napoi la lume date”, semnat tot de Victoria Costinean, oferind astfel o arhivă sonoră neprețuită pentru generațiile viitoare.

Dimensiunea evenimentului s-a reflectat în prezența numeroșilor oaspeți de marcă și oficialități. Cu mesaje calde de felicitare au intervenit Vitalie Balta, consilier al guvernatorului regiunii Cernăuți, Erica Cernei, șefa direcției de cultură a Administrației militare de stat Cernăuți, Ivan Petrusiak, directorul artistic al Filarmonicii regionale „Dmîtro Hnatiuk” din Cernăuți, Igor Belinciuk, viceprimarul orașului Storojineț, Ilie Olar, starostele satului Ropcea, precum și Radu Petrașescu, directorul Liceului nr. 1 din Ciudei. Din lumea literară a fost prezent poetul Nicolae Șapcă, președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, care a subliniat valoarea simbolică a continuării tradiției prin educarea tinerelor generații.

Proiectul cultural de la Ropcea este mai mult decât un sediu modernizat: este un spațiu viu al memoriei, unde generațiile tinere își vor găsi de acum înainte reperul identitar. Așa cum apa Siretului își urmează cursul lin prin veacuri, cântecul românesc de la Ropcea își continuă călătoria, purtat cu mândrie de glasurile copiilor din „Izvoraș”.

Nicolae IORDĂNEȘTEANU

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol