19.9 C
Chernivtsi
luni, septembrie 28, 2026

COMUNA MAHALA, printre liderii digitali ai Ucrainei

Trebuie citit

Un eveniment de anvergură, ce vizează transformările digitale implementate în Ucraina, a avut loc recent în orașul Lvov. El a adus împreună aproximativ 180 de reprezentanți ai autorităților locale, regionale și naționale, dar și a mediului de experți, care au discutat și-au făcut, totodată, schimb de experiență în ceea ce ține de digitalizarea comunităților teritoriale și acordarea unor servicii cât mai accesibile populației.

Forumul liderilor digitali, așa cum a fost intitulată întrunirea de la Lvov, s-a remarcat și printr-o prezență bucovineană. Din delegația regiunii Cernăuți au făcut parte adjunctul șefului Administrației Regionale Militare Cernăuți pentru dezvoltare digitală, transformări digitale și digitalizare (CDTO), Igor Grabovskii, alături de specialiști din comunele Mahala, Cernăuți, Noua Suliță și Clișcăuți.

Timp de două zile, liderii Bucovinei în digitalizare s-au alăturat activ lucrărilor Forumului, prezentându-și propriile practici în domeniu. Printre subiectele abordate s-au numărat, de asemenea, interacțiunea dintre comunități, regiuni și autoritățile centrale, dezvoltarea serviciilor digitale și instrumentelor concrete pentru implementarea unor proiecte benefice.

„În prezent, comunitățile trebuie să fie pregătite nu doar să pună în practică noi soluții digitale, ci și să le adapteze la nevoile reale ale oamenilor. Este important ca tehnologiile să ajute la transformarea serviciilor în unele mai accesibile, iar managementul comunităților să devină mai eficient”, — menționează Igor Grabovskii, care a condus delegația regiunii Cernăuți la Lvov.

Din spusele Nicoletei Dubeț, șefa secției pentru dezvoltare economică și digitalizare din cadrul primăriei CT Mahala, au fost două zile extrem de intense, în urma cărora au rămas multe gânduri, idei și dorința de a merge înainte cu și mai multă energie.

„Aproape 180 de lideri digitali din întreaga Ucraină, studii de caz practice ale comunităților, instrumente noi, discuții și, cel mai valoros lucru, — oportunitatea de a vorbi cu oameni care trec zilnic prin aceleași provocări.

Și nu a fost doar o simplă discuție „de pe scenă”, ci o dezbatere sinceră despre cum comunitățile, regiunile și autoritățile centrale pot interacționa mai bine, ce instrumente pot fi deja folosite și în ce direcție se va îndrepta digitalizarea regională în viitor.

Una dintre principalele idei pe care le iau cu mine de la forum: transformarea digitală nu poate avea loc separat în fiecare comunitate. Un rezultat puternic apare atunci când comunitățile fac schimb de experiență, regiunile ajută la extinderea soluțiilor, iar statul creează instrumente comune și direcția de mișcare.
Și încă ceva: digitalizarea nu este despre numărul de servicii. Este despre schimbări reale pentru oameni și comunitate. Probabil cea mai bună formulă a acestor două zile pentru mine este: cunoștințe → oameni → acțiune → rezultat”, — își împărtășește propriile impresii reprezentanta comunei Mahala despre evenimentul la care a avut prilejul să participe.

Notăm că, Forumul liderilor digitali a fost organizat de Ministerul Transformării Digitale, cu sprijinul programului elvețiano-ucrainean EGAP, realizat de Fondul Europei de Est. Prezentă la întrunire, Oxana Ferciuk, conducătoarea ministerului de resort, a declarat:

„Transformarea digitală a Ucrainei nu se produce doar la nivelul proiectelor de stat. O parte semnificativă a schimbărilor este creată direct în comunități și regiuni — acolo unde se văd cel mai bine nevoile concrete ale oamenilor și ale afacerilor. Sarcină noastră ca stat este de a crea standarde și instrumente comune, astfel încât soluțiile de succes din regiuni să poată fi extinse, iar oportunitățile digitale să fie accesibile indiferent de locul în care trăiește o persoană.

Tocmai de aceea, noi privim comunitățile și regiunile nu ca pe niște beneficiari ai soluțiilor digitale, ci ca pe niște parteneri cu drepturi depline și ca pe o forță motrice a digitalizării Ucrainei”.

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol