La 27 septembrie, regretatul poet cernăuțean, Vasile Tărâțeanu, ar fi împlinit 81 de ani. Exact în ziua sa de naștere, la Cernăuți are loc întrunirea Cenaclului literar transfrontalier „Mașina cu poeți” (Cernăuți-Suceava). Această reuniune literară a fost fondată cu zece ani în urmă, anume la inițiativa lui Vasile Tărâțeanu și a Ginei Puica. Astfel, oamenii de litere români din cele două orașe înfrățite – Cernăuți și Suceava – au încheiat un acord neoficial de colaborare, implementat din îndemnul inimii.
Vasile Tărâțeanu, personalitate emblematică din septentrionul românesc și bucovinean, s-a afirmat în trei ipostase: de publicist, scriitor și activist public. În toate aceste ipostase, vorba lui Mircea Lutic, o altă personalitate marcantă din nordul Bucovinei, Vasile Tărâțeanu „a făcut mai mult pentru comunitatea românească de aici decât un institut întreg”. Fiind încă elev la școala din satul său de baștină – Sinăuții-de-Jos – harul literar al lui Vasile Tărâțeanu a fost observat de directorul școlii și profesorul de română, Vasile Levițchi. A-l avea pe Vasile Levițchi ca mentor în ale scrisului a fost o mare fericire pentru Vasile Tărâțeanu. Dragostea față de verbul matern i-a insuflat-o și celălalt profesor de română, Dumitru Grinciuc, plecat în eternitate la vârsta de 31 de ani. Vasile Tărâțeanu le-a rămas recunoscător pentru toată viața și din îndemnul datoriei creștinești a îngrijit apariția volumului postum al pedagogului-poet Dumitru Grinciuc „Mă uit în soare” (1972) și a volumului „Vasile Levițchi în amintirile contemporanilor” (2009). Se spune că Vasile Tărâțeanu l-a închis într-un număr de hotel pe Grigore Vieru ca veșnic preocupatul poet basarabean să-și aștearnă pe hârtie gândurile despre Vasile Levițchi. În ultimele zile de aflare în postul de redactor-șef al „Zorilor Bucovinei” (1969), Vasile Levițchi a semnat cererea de angajare la ziar a lui Vasile Tărâțeanu. Apoi fostul profesor școlar, Vasile Levițchi, îi va fi profesor la Universitatea din Cernăuți.
În 1961 adolescentul Vasile Tărâțeanu decide să-și continue studiile la Școala medie nr.10 din suburbia românească Roșa a Cernăuțiului. Despre acest moment din viața viitorului poet, colegul său de breaslă de la „Zorile Bucovinei”, scriitorul Grigore Crigan va remarca: „Adevăratul motiv a fost unul: adolescentul Vasile Tărâțeanu încă de pe băncile școlii din satul natal Sinăuții-de-Jos se îmbolnăvise iremediabil de poezie și de dorul de Luceafăr și ardea de dorința de a se afla cât mai aproape de locurile eminesciene, de a respira adânc, cu toți plămânii aerul îmbălsămat de parfumul florilor de tei (al teilor eminescieni), să aibă în urechi sonurile poeziilor și romanțelor pe versuri de Eminescu, să-i deslușească pașii pe străzile vechii urbe, pe care Mihăiță Eminovici le străbătuse cu o sută de ani în urmă. Acesta a fost motivul, ascultați-mă pe mine, și nu careva chestii materiale, școală cu cămin și cantină… Povești pentru a ține de urât istoricilor și criticilor literari. Și astăzi, după ce a cutreierat Țara-n lung și-n lat, după ce a luat cunoștință mai îndeaproape de zestrea eminesciană și s-a pătruns de profunzimile și frumusețile ei, sinăuțeanul a rămas la convingerea sa fermă că cele mai eminesciene așezări din întregul areal românesc sunt Ipoteștiul, Botoșanii, Dumbrăvenii, Iașul, Bucureștiul și Cernăuțiul. Ba poate în primul rând Cernăuțiul, pentru că de aici Luceafărul și-a luat zborul în Eternitate…”.
Poetul, publicistul și activistul public Vasile Tărâțeanu se numără printre membrii fondatori ai Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți (1989), ca membru al prezidiului Societății a contribuit la inaugurarea bustului lui Mihai Eminescu în curtea Casei lui Aron Pumnul, la înălțarea monumentului Luceafărului în centrul istoric al Cernăuțiului (2000). Tot atunci a fost distins cu medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu” a Președintelui României și Ministerului Culturii. N-a reușit doar ca prin eforturile sale enorme să facă realitate visul sacru al românilor nord bucovineni – repararea Casei lui Aron Pumnul și transformarea ei în Muzeul „Mihai Eminescu”. În 2017, la Editura Geea din România a văzut lumina tiparului cartea „Arheul eminescian la Cernăuți. Interviuri cu academicianul Vasile Tărâțeanu”. Ea prezintă un amplu și profund dialog cultural dintre scriitoarea și editoarea botoșăneană, Elena Condrei, și poetul, jurnalistul și academicianul Vasile Tărâțeanu din Cernăuți, care scoate în relief destăinuiri despre identitatea românească din Nordul Bucovinei, legătura indisolubilă dintre orașul Cernăuți și formarea lui Mihai Eminescu, precum și eforturile comunității de a păstra vie memoria poetului nostru național. Acest procedeu literar l-a încurajat pe Vasile Tărâțeanu, să editeze două cărți „gemene”: dialog cu poetul și publicistul de la Chișinău, originar din Roșa Cernăuțiului, Mihai Morăraș, și cu scriitorul și publicistul cernăuțean, Grigore Crigan.
Vasile Tărâțeanu a fost un om și poet cu sufletul deschis, a avut darul de a-i încuraja pe confrații de condei mai tineri, a susținut toate publicațiile de expresie românească din regiunea noastră. Crearea cenaclului transfrontalier „Mașina cu poeți” a fost și o ardoare nepotolită a lui Vasile Tărâțeanu încă din tinerețea sa, când frecventa cenaclul literar de la „Zorile Bucovinei”, inițiat de Vasile Levițchi. Vasile Tărâțeanu deseori, în adresarea către colegii săi, folosea cuvântul cu semnificații adânci – „frate”. Or, numai iubindu-ne ca frații putem asigura prosperarea neamului nostru. Era convingerea lui fermă.
…Înainte de a trece de la „Zorile Bucovinei” la Radio Ucraina Internațional, redacția românească a căruia se afla la Cernăuți, Vasile Tărâțeanu a scris o schiță cu titlul „Două vieți”. Nu știu care a fost cauza, dar schița așa și n-a fost publicată. Am citit-o în șpalturi și se simțea pana iscusită a autorului. Peste câteva luni originalul a fost retras. Vasile Tărâțeanu a publicat apoi alte schițe, așteptate și apreciate de cititori. În anul 1981, când a plecat de la ziar și s-a angajat la radio, Vasile Tărâțeanu a trăit bucuria debutului său editorial – de sub auspiciile Editurii „Carpați” din Ujgorod i-a apărut placheta de versuri „Harpele ploii”. Ploaia inspirației a căzut darnic pe ogorul literelor române, îngrijit de Vasile Tărâțeanu. În următorii 37 de ani, cât i-a fost sortit să mai trăiască, numele lui a apărut pe copertele multor volume de poezie și publicistică, autorul s-a învrednicit de premii literare de prestigiu. Când a trecut la cele veșnice, mi-am amintit involuntar de acea schiță nepublicată, mai bine zis de titlul ei neobișnuit. Sunt convins că, dacă Vasile Tărâțeanu ar fi avut încă o viață, el a fi consacrat-o tot slujirii cauzei neamului său, „înălțând fapta bună, bunul gând”.
Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
