14.3 C
Chernivtsi
miercuri, martie 11, 2026

VOLEIUL, SPECIALITATEA CASEI LA CRASNA 

Trebuie citit

În lumea iubitorilor sportului, Crasna are o reputație excelentă. Printre probele la care performează în mod deosebit crăsnenii în ultima vreme se numără voleiul. O confirmă și recentele rezultate obținute de tinerii voleibaliști din Crasna la etapa raională a proiectului sportiv „Umăr la umăr: ligile panucrainene școlărești”.

Cei mai buni voleibaliști ai raionului Cernăuți din clasele 9-11 s-au întrecut zilele trecute la Lujeni, comuna Mamaivți, după ce anterior au trecut de fazele inițiale ale competiției. În joc au intrat atât fetele, cât și băieții, și-n ambele cazuri titlul de campionă a raionului și l-au adjudecat echipele Liceului „Alexandru Ilschi” din Crasna. Totodată, crăsnenii și crăsnencele și-au câștigat dreptul de a participa la etapa regională a proiectului și posibilitatea de a lupta pentru întâietate la nivel de întreagă Bucovină.

Băieții de la Liceul „Alexandru Ilschi” au reușit să se impună, devansând formațiile din Stăuceni și Rjavinți, clasate pe pozițiile doi, respectiv trei. La feminin, alături de fetele din Crasna, pe podium și-au făcut prezența reprezentantele Liceului din Suceveni (locul doi) și celui din Coteleu (locul trei).

Performanța voleibalistică a liceenilor din clasele 9-11 vine la scurtă distanță după o altă reușită marcantă obținută la aceeași probă. De această dată, este vorba despre elevii din clasele 5-9, care au reușit să iasă în evidență în cadrul aceluiași proiect „Umăr la umăr: ligile panucrainene școlărești”, la categoria lor de vârstă. În faza raională rezervată băieților, tinerii de la Liceul „Alexandru Ilschi” din Crasna au cucerit poziția a doua, fiind întrecuți doar de voleibaliștii din Rjavinți. Echipa Liceului „Gheorghe Asachi” din Herța a terminat aici pe trei.

Remarcăm că, între fetele de clasele 5-9 din raionul Cernăuți, la volei cel mai bine de pricep școlărițele de la Liceele din Pătrăuțiii de Sus (I), Chițmani (II) și Hliboca (III). 

Gheorghe SEMENIUC 

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol