Săptămâna trecută a fost una foarte prolifică pentru băieții și fetele din Ciudei, pasionați de volei.
Seria de rezultate bune și-a avut începutul la miezul săptămânii, odată cu disputarea etapei regionale a proiectului național „Umăr la umăr: ligile panucrainene școlărești”. Voleibaliștii de la Liceul Nr. 2 din Ciudei și-au câștigat dreptul de a evalua la această competiție, impunându-se în faza raională la care au participat echipele de școlari din părțile Hlibocii, Storojinețului, Herței, Noua Suliței, Chițmaniului și Zastavnei. Și la nivel de regiune, tineri ciudeieni s-au remarcat, reușind să cucerească poziția a treia.
Următorul succes al voleibaliștilor din Ciudei datează din ziua de sâmbătă, 25 mai, atunci când s-a desfășurat turneul final al Campionatului orașului Cernăuți, rezervat juniorilor născuți în anul 2009 și mai târziu. Și de această dată, formația comunei Ciudei a avut o evoluție convingătoare, trecându-și în palmares un loc doi binemeritat.
Cele începute de băieți au fost continuate cu brio de către fete. La sfârșitul weekend-ului trecut (duminică, 26 mai) echipa comunei Ciudei, formată din tinere născute în anii 2006-2007, a participat la o competiție de volei, consacrată Zilei internaționale a copilului. Voleibalistele ciudeene au prestat un joc solid și au devenit campioane ale turneului.
Astfel, la o distanță de doar câteva zile, formațiile de volei ale comunei Ciudei au „strâns”, prin munca și talentul lor, un set complet de medalii: „aur”, „argint”, „bronz”. Le transmitem sincere felicitări tuturor celor implicați în aceste victorii splendide și le dorim s-o țină tot așa!
Gheorghe SEMENIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/