Timp de două zile — sâmbătă, 18 mai și duminică, 19 mai — la Hotin a avut loc a șasea ediție a Turneului național de fotbal în sală consacrat memoriei lui Leonid Kadeniuk, primul cosmonaut al Ucrainei independente.
Competiția s-a disputat la două categorii: printre echipele instituțiilor de învățământ din domeniul agroindustrial, precum și printre juniorii născuți în anul 2009.
În întrecerea rezervată formațiilor de la instituțiile de învățământ din domeniul agroindustrial s-au impus fotbaliștii Liceului Profesional din Hliboca, urmați de reprezentanții Colegiilor din Chițmani și Hotin ale Universității de Stat „Podolia”. Afară de aceasta, hliboceanul Olexandr Fedoriac a fost desemnat cel mai bun portar al turneului.
Mai notăm că, printre echipele de juniori născuți în anul 2009 au triumfat gazdele, iar fotbaliștii din Comunitățile Teritoriale Chelmenți și Kameneț-Podolsk s-au clasat pe pozițiile doi, respectiv trei.
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/