La startul Cupei CT Noua Suliță la fotbal s-au prezentat opt echipe, fiind vorba despre formații atât din limitele comunității teritoriale, cât și din afara ei, asta deoarece competiția a fost una cu participare liberă. Astfel, în lupta pentru trofeu s-au înscris reprezentanții gazdelor, precum și ai localităților din apropiere: Mahala, Boian, Dinăuți, Rarancea, Răchitna, Stroiești, Zelenîi Gai.
Turneul s-a desfășurat în sistem eliminatoriu, debutând cu faza sferturilor de finală. În urma confruntărilor tur-retur din această rundă, CSF „Mahala”, FC „Boian”, FC „Dinăuți” și FC „Rarancea” au reușit să se califice mai departe. În cele ce urmează, mahalenii și boienenii au mai repurtat câte o victorie. Învingând în semifinale echipele din Dinăuți (1:0), respectiv Răchitna (3:0), CSF „Mahala” și FC „Boian” au devenit finaliste.
Finala competiției, cu fotbaliștii din Mahala și Boian pe teren, a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. S-a dovedit a fi un „duel de foc”, găzduit de stadionul din satul Stroiești în ziua de duminică, 5 octombrie, pe o vreme de toamnă adevărată nu tocmai prielnică pentru fotbal. Dar, acest lucru n-a influențat prea mult „spectacolul” fotbalistic, iar pentru desemnarea câștigătoarei n-au fost îndeajuns tradiționalele 90 de minute de joc. După un 0:0 la finele timpului regulamentar, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare de la 11 metri. De la „punctul cu var” mai precis au bătut cei de la CSF „Mahala”, trimițând mingea în poartă de trei ori, față de cele două execuții reușite ale adversarilor. Iar aceasta le-a adus în palmares titlul de deținătoare a Cupei Comunității Teritoriale Noua Suliță.
A urmat festivitatea de premiere, în cadrul căreia, printre altele, s-au exprimat cuvinte de mulțumire la adresa Forțelor Armate ale Ucrainei pentru posibilitatea de a desfășura asemenea evenimente sportive, precum și a organizatorilor întrecerii, această calitate fiind îndeplinită de CT Noua Suliță (primar Maria Nicorici) și Asociația de fotbal a regiunii Cernăuți. Formațiile finaliste au primit cupe și diplome pentru efortul depus. De asemenea, au fost desemnați cei mai buni jucători ai turneului. Este vorba despre Nichita Macoviiciuc (CSF „Mahala”) și Serghei Iancic (FC „Boian”). Drept recompensă, ei au fost premiați cu câte o statuetă specială.
Gheorghe SEMENIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
Foto Asociația de fotbal a regiunii Cernăuți










