În aceste zile, pe tărâmurile Olandei și Germaniei se desfășoară Campionatul Mondial de handbal feminin. Între timp, și pe meleaguri mai apropiate de noi se practică cu succes acest sport spectaculos. Și, păstrând proporțiile, trebuie de remarcat că, confruntările handbalistice din Bucovina se dispută și ele într-un registru destul de interesant, având propriul său farmec deosebit.
Întrecerea de handbal cu participare liberă, organizată și găzduită recent de către Școala sportivă pentru copii și juniori din Hotin, a fost rezervată fetelor și băieților născuți în anii 2013–2014 și mai mici. La startul competiției s-au prezentat, printre alții, și reprezentanții ȘSCJ Hliboca, sub conducerea antrenorului-profesor Anatoli Alexandriuc. Pentru victorie au luptat atât fetele, cât și băieții, și în ambele cazuri eforturile hlibocenilor s-au încununat cu o evoluție frumoasă. Astfel, echipa masculină a obținut locul doi, iar cea feminină s-a clasat pe poziția a treia a podiumului de premiere.
„Îi felicităm pe elevii noștri! Totodată, exprimăm mulțumiri directorului instituției noastre, Procopie Strelciuc, pentru sprijinul acordat în organizarea acestor competiții, precum și directorului Liceului de bază din Hliboca, Dmitri Globac, pentru ajutorul oferit în vederea participării la turneu”, — concluzionează cu entuziasm ȘSCJ Hliboca, făcând bilanțul unui nou concurs care s-a încheiat pentru instituție într-o notă pozitivă.
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/


